Într-o zi de luni a anului 1958, Gombrowicz scria
● ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 10 (26 martie)
„Istoricul american Robert Danton a studiat literatura underground din Franţa dintre epoca lui Louis XIV şi 1800. În ceva mai mult de un secol, a numărat ceva mai puţin de 3000 de autori de «libelles», adică de pamflete, în general, semnate cu pseudonime de către autori de al doilea raft care îşi băteau joc, de obicei, într-un limbaj trivial şi vexat, de personalităţi publice ale vremii. Aria calomniei era de rigoare în cele mai multe dintre «libelles». Danton îi socoteşte pe «libellistes» înaintaşii bloggerilor contemporani, avînd în italianul din Renaştere Pietro Aretino un străbunic. Efectele campaniilor duse de «libellistes» au fost considerabile, deşi multă vreme ignorate de istorici. Ei ar fi indus, de exemplu, ideea greşită, dar cu incalculabile consecinţe, că ultimii ani ai lui Louis XVI au reprezentat o dictatură. Asta a aţîţat spiritele şi a pregătit atmosfera revoluţionară...“
● ORIZONT, nr. 3 (26 martie)
„Am publicat recent un volum sub titlul Postmodernism and Cultural Identities. Tema generală, simplificînd, ar fi următoarea. Trăim în mediu «postmodernist», mediu al turbulenţelor, al fluidităţilor, al agitaţiei, al relativităţilor, al neîncetatelor schimbări. Dar în acest mediu există şi trebuie să existe şi insule de stabilitate, durabilitate, continuitate, identitate. Pentru că altfel nu am putea vorbi de varietatea indispensabilă definirii postmodernismului acestuia relativizant, căci în absenţa lor el s-ar transforma prompt în ceva uniform şi predictibil, ar cădea pradă determinismului. Altfel spus: scepticismul are nevoie de nesiguranţe şi dubii cînd se priveşte pe sine însuşi, altfel încetează a mai fi scepticism. Printre aceste elemente contrastive obligatorii număr religia şi esteticul. (John Updike obişnuia să adauge la acestea două, spre o construi o trinitate, şi sexul!)“ – Virgil Nemoianu în dialog cu Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu.
● SUPLIMENTUL DE CULTURĂ, nr. 266 (27 martie)
„Într-o zi de luni a anului 1958, Gombrowicz scria: «Sînt pasionat de lectura jurnalelor intime; această vizuină în care se piteşte viaţa altuia mă fascinează, chiar dacă e înfrumuseţată sau falsificată. Oricum ar fi, e un ghiveci pe bază de realitate şi-mi place să ştiu că, de exemplu, pe 3 mai 1942, Bobkowski o învăţa pe soţia lui să meargă cu bicicleta. Şi eu? Ce făceam în ziua aia? Veţi vedea, sau, mai bine zis, nu veţi vedea: în două sute sau într-o mie de ani se va naşte o nouă ştiinţă care va stabili relaţii între indivizi aparţinînd aceleiaşi epoci şi se va descoperi atunci că ce i s-a întîmplat lui X nu e lipsit de legătură cu ce i s-a întîmplat în aceeaşi clipă lui Y»... Dvs. ce făceaţi în 1958?“ – Luiza Vasiliu.