„Întîmplări cu oameni şi animale“
Domestic, cel de-al treilea lungmetraj pe care îl semnaţi, e o comedie atipică, în care oamenii şi animalele lor interacţionează în fel şi chip. Aţi făcut, în 2010, două scurtmetraje cu aceeaşi temă: Lord şi Colivia. Reluaţi situaţiile de acolo şi aici?
Prin 2007, am scris mai multe povestiri inspirate de întîmplările pe care le-am avut eu cu animalele. De la ele, am pornit să scriu apoi un lungmetraj. Am făcut Colivia şi Lord, scurtmetraje de sine stătătoare, dar ele se regăseau de la început în povestea din Domestic. Nu voiam un omnibus cu istorii separate, aşa că am început să lucrez la integrarea celor cinci poveşti într-una singură – şi asta a fost cel mai greu. Altfel spus, cu cele două scurtmetraje, am probat poveştile pentru lungmetraj.
Cum a fost să filmaţi cu aşa o menajerie: o găină, un curcan, o pisică, un iepure etc.?
Pînă la urmă, e o chestie de noroc atunci cînd lucrezi cu animale. Şi eu l-am avut din plin. A fost amuzant şi mai simplu decît mă aşteptam. Însă filmul nu este despre animale, ci despre oameni, despre cum interacţionăm noi cu ele şi noi între noi. Despre cum le iubim şi le mîncăm, în acelaşi timp.
Pe lîngă Ioana Flora şi Gigi Ifrim, reapar actori cu care aţi lucrat mult de-a lungul timpului: Clara Vodă, Adrian Titieni, Sergiu Costache. E mai confortabil să filmezi cu actori pe care îi cunoşti sau, din contră, familiaritatea vă face să vreţi mai mult de la ei?
Cred că e şi una, şi alta. Mi-am dorit să folosesc cumva aceleaşi personaje pe care le mai avusesem în scurtmetrajul Valuri, apoi în Colivia. E şi mai comod şi mai prolific în ce pot să scot eu de la ei şi ei de la mine.
Filmul Domestic al lui Adrian Sitaru va avea premiera pe 22 martie.
Adrian Sitaru este regizor.
a consemnat Ana Maria SANDU