Întîlniri, confruntări, revederi

● Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier“ (28 mai – 4 iunie), Teatrul „Andrei Mureşanu“, Sfîntu Gheorghe. 

Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier“ s-a întors acasă, la Sfîntu Gheorghe, Covasna, după cîteva ediţii la Sighişoara, Baia Mare şi Satu Mare. Evenimentul este organizat de Teatrul „Andrei Mureşanu“, sub conducerea creatorului său, dramaturgul Radu Macrinici, director artistic, şi a regizorului Dan Tzopa, directorul executiv al festivalului şi manager al teatrului. Revenirea la matcă a festivalului face bine deopotrivă teatrului din Sfîntu Gheorghe, şi publicului – român şi maghiar. Aflat cîţiva ani în umbră, teatrul de limbă română are nevoie de direcţie artistică şi un management inventiv în condiţiile în care suferă de o cronică lipsă de fonduri şi are o situaţie incertă a spaţiului de joc – împarte scena cu Teatrul „Tamasi Aron“, iar alternativa, fostul cinematograf, redenumit Sala „Artă“, este o soluţie de avarie, căci nu are dotările necesare şi va intra în renovare (pentru a găzdui, pe lîngă teatru, două săli de cinema, în condiţiile în care nu există cinematograf în oraş). Prin urmare, instituţia se confruntă cu o dificilă gestionare a resurselor, foarte puţine, care afectează în mod direct trupa (din care fac parte actori valoroşi – Elena Popa, Fatma Mohamed, Claudia Ardelean, Sebastian Marina, Ion Fiscuteanu Jr., Daniel Rizea).

Selecţia lui Radu Macrinici a funcţionat în acest an în două sensuri: a fost destinată, în egală măsură, publicului local, prin prezentarea unor producţii străine, dar mai ales a unora autohtone, dintre cele mai bine cotate – Tipografic majuscul, O... ladă, Parallel, Castingul dracului –, şi jurnaliştilor invitaţi, care au ocazia să vadă producţiile importante din repertoriul teatrelor locale – Sfîntu din Sfîntu Gheorghe, Hamlet, Paparazzi, Oricine, Lăutarii, Procesul, Viaţă normală, Moartea pentru patrie. Axat pe zona experimentală şi pe teme care frămîntă omul astăzi, Festivalul „Atelier“ a avut, pentru această ediţie, a 21-a, o selecţie eterogenă care a inclus teatru pe scenă clasică, dans, monodrame, păpuşi, performance-uri indoor şi outdoor, teatru de amatori.  

Unul dintre spectacolele importante, în primul rînd pentru publicul local, este Sfîntul din Sfîntu Gheorghe, spectacol de Ana Mărgineanu pe text de Peca Ştefan, produs de Teatrul „Andrei Mureşanu“. Importanţa spectacolului derivă din temă, o analiză a comunităţii locale, cu eclectismul său etnic generator de probleme, dar şi de minunate momente de solidaritate. Îmbrăcat într-o formă atractivă, de joc interactiv, spectacolul se construieşte imaginar din poveştile reale ale locuitorilor oraşului. Am avut ocazia să o cunosc astfel pe Casandra, o fetiţă de vreo 10 ani, de etnie romă, care a fost una dintre sursele de inspiraţie pentru personajul Bella. Casandra este o fiinţă curioasă, inteligentă şi afectuoasă, face fotografii şi îi place îngheţata. Vorbeşte puţin româneşte, fără complexe, suplinind lipsa cuvintelor cu gesturi şi interjecţii. Este un copil comunicativ, dar nu acaparator. Deşi am văzut-o prima dată, îi regăseam gesturile în memorie, coregrafiate de actriţa Claudia Ardelean, cea care joacă personajul în spectacol. Să vezi personajul în realitate, frust, neparazitat de teatralitate este o experienţă. Pentru mine, întîlnirea cu ea a fost esenţială pentru a înţelege cum se aplică filtrul teatralităţii peste materialul de cercetare.  

Surpriza cea mai puternică a Festivalului „Atelier“ a venit din partea spectacolului Lăutarii, regia şi coregrafia Árpád Könczei, o producţie a Ansamblului Profesionist de Dansuri „Háromszék“ din Sfîntu Gheorghe. Dacă în cazul Casandrei a fost vorba de o întîlnire, show-ul celor de la „Háromszék“ a provocat o confruntare, a spectatorului cu propriile sale prejudecăţi, cu tendinţa de a pune etichete şi a stabili tipare. În mod concret, este vorba despre perceperea folclorului ca o formă de artă fixată, de patrimoniu, fără elemente inovative sau valenţe contemporane. Lăutarii desfiinţează aceste preconcepţii. Bazat pe obiceiurile de nuntă la maghiari, spectacolul reconfigurează dramatic acest eveniment ca spectacol, cu o dramaturgie fluentă şi complexă, cu acţiuni în plan secund care dezvoltă naraţiunea şi relaţiile între personaje. Lăutarii ţigani, nuntaşii, mirele, starostele etc. sînt exponenţii unor tipologii umane expresiv exemplificate (actanţii – dansatori şi muzicieni – au reale calităţi histrionice, mai mult decît atît, adaugă şi autenticitate ludică). Coregrafia se supune unei regii care construieşte detaliat, cu mult umor, ironie şi autoironie, o sinteză de mental colectiv, nu una abstractă, ci vie, care are suculenţa unor caractere realiste. Starea de beţie, în continuă agravare, se materializează în pasaje alternative de euforie şi lentoare: competiţia coregrafică, muzicală, dar mai ales alcoolică, muzicanţii care cîntă în timp ce dorm, sau senzaţia de dilatare a timpului, care încetineşte percepţia timpului. Este o reinterpretare teatrală a tradiţiei, care valorizează un patrimoniu cultural, dovedindu-i contemporaneitatea la nivel performativ, chiar şi într-un peisaj spectacular hiperconceptualizat.  

Teatrul „Tamasi Aron“ a prezentat două spectacole, un Hamlet auster şi întunecat (regia László Bocsárdi), în care personajele sînt reduse şi esenţializate şi, la polul opus, Oricine / Akárki, un spectacol de Radu Afrim pe un text de Péter Kárpáti, la fel de întunecat, dar foarte bogat vizual. Afrim plasează povestea – care îşi are originea într-un text medieval englez, Everyman, despre salvarea sufletului în marea călătorie – într-o staţie de metrou, un loc de staţionare şi de trecere, în care o femeie care se pregăteşte să moară îşi chestionează viaţa. Complexitatea textului (amplificată de necesitatea consultării supratitrării) şi a spectacolului face să fie necesară o a doua vizionare înainte de a exprima opinii. Rămîne însă, în minte şi în urechi, excelentul univers sonor creat live de Bence Kónya-Ütö.  

Cu Procesul, Studio M coregrafiază romanul lui Franz Kafka. Lumea cenuşie a dictaturii birocratice, sfîşiată de roşul pasional al iubirii, se configurează în dans, cursiv şi metaforic. Axat pe transpunerea textelor în coregrafie, Studio M practică o formă de dans narativ. În rolul lui Josef K. l-am reîntîlnit pe Levente Orbán, primul interpret al lui Iván din Flori de mină de Csaba Székely (regia Alexandra Felseghi), una dintre cele mai interesante figuri din teatrul autohton.  

Am înregistrat şi un fenomen îmbucurător: la revizionare, unele a patra oară, spectacolele incitante – Tipografic majuscul, Parallel, Castingul dracului, Zic Zac, O... ladă – s-au dovedit a fi intense şi vii, semn că atunci cînd există conţinut, el devine preţios în timp, precum vinul. 

Festivalul „Atelier“ s-a întors la Sfîntu Gheorghe. Sper ca cei implicaţi – organizatori, finanţatori locali şi naţionali, spectatori – să aibă grijă ca el să rămînă acasă.  

Oana Stoica este critic de teatru. A făcut parte din juriul Festivalului Internaţional de Teatru „Atelier“.

Foto: R. Afrim, A. Bulboacă