Încetați cu bancurile
Dacă v-aţi simţit călcaţi în picioare de bănci, călcaţi-le şi voi pe ele în picioare! Îndemnul lui Eric Cantona a stîrnit multă vîlvă prin ziare şi pe Internet. Demonstraţiile ar fi doar o formă de autoamăgire! Protestele ar trebui să fie ţintite, pragmatice, eficiente – a explicat fostul fotbalist într-un filmuleţ postat pe YouTube. Acum ieşit la pensie (dar să nu-i plîngem de milă, nu e un biet pensionar), Cantona îşi varsă mînia asupra bancherilor. E îmbrăcat într-un tricou roşu, poartă barbă. Părul e uşor grizonant. Are o voce calmă şi o privire fulgerătoare. Dacă nu ar vorbi în franceză şi dacă figura lui nu ar fi atît de cunoscută, ar putea fi confundat cu Fidel Castro. Mai ales că pronunţă mereu cuvîntul „revolution“ şi gesticulează febril, ca şi cum ar ţine în mîini o armă. Asemănările nu se opresc aici. Şi Cantona, şi Castro au un duşman comun: capitalismul. Şi fiecare dintre ei îşi construieşte propria proiecţie despre viitor, pornind de la respingerea realităţii. Însă spre deosebire de Castro, Cantona va realiza mult mai repede că utopia lui e... utopie.
Dar să ne întoarcem la lumea pe care vrea s-o distrugă Eric Cantona. Sistemul – spune el – e construit pentru a servi băncilor. El nu poate fi distrus decît începînd cu băncile. Revoluţia pe care o propune el a luat forma unei iniţiative civice şi se numeşte – cum altfel – Stop Banque. „E uşor să faci o revoluţie“ – a explicat el. Tot ce trebuie făcut e ca oamenii, în număr cît mai mare, să-şi retragă simultan toţi banii din conturi, pentru a lăsa băncile – adică pe duşman – fără pită. „Dacă trei milioane de oameni, în loc să iasă în stradă, şi-ar retrage, deodată, toţi banii, s-ar produce un blocaj care ar distruge sistemul. Acesta ar fi un început de revoluţie. Fără arme, fără sînge, nimic-nimic.“ Simplu, nu? Furia „revoluţionarului“ e oarecum îndreptăţită, iar îndemnul său răspunde unui paradox care i-a pus pe mulţi pe gînduri: faptul că pentru speculaţiile financiare încă se mai găsesc bani, în vreme ce bugetele publice sînt tot mai anemice şi guvernele sînt obligate să scadă substanţial cheltuielile sociale.
Data la care ar fi trebuit să se producă revoluţia lui Cantona a fost 7 decembrie. În jur de 60.000 de francezi şi de britanici s-au declarat să participe la acest protest. Pe vremuri, cînd juca pentru Manchester, aduna chiar şi la un meci amical un număr mult mai mare de fani. „În fond şi la urma urmei, băncile ne-au pus cu faţa la perete. Au fost ajutate (de stat), astăzi au reînceput să facă profit, iar nouă ne merge la fel de greu“ – a spus Martine Aubry, şefa Partidului Socialist. Din Franţa. Fără să se refere direct la iniţiativa lui Cantona, ea le-a furnizat celor dispuşi să-l urmeze argumentele ideologice. Şi Jean-Claude Juncker, unul dintre cei mai importanţi finanţişti din zona euro, l-a ajutat pe Cantona acuzîndu-l de iresponsabilitate: cei contaminaţi de conspirativită au văzut în mesajul său defensiv teama călăului pus acum cu faţa la zid.
Pînă una-alta, totul s-a reprogramat pentru altă dată: la revoluţie n-a venit nici măcar eroul principal. El a transmis doar, prin avocaţi, că a retras „o sumă simbolică“ la data în care se aştepta să-şi lichideze conturile. Culmea e că chiar şi acum, cînd nimeni nu-l mai crede, el tot vrea să facă revoluţia. „Nebunii au adus lumii mult mai mult decît cei întregi la minte“ – e de părere Cantona. Nu se ştie încă în ce categorie se încadrează el însuşi. Deocamdată ştim doar că a adus lumii (de fapt, echipelor pentru care a jucat) nişte goluri frumoase. Aşteptăm revoluţia. Deocamdată, nu pot decît să rămîn în anecdotic şi să traduc sloganul Stop Banque prin „Încetaţi cu bancurile“.