In memoriam Paul Cornea (1923-2018)
A fost un mare profesor și un eminent exeget al literaturii române. De pildă, Originile romantismului românesc (care a fost, la origine, teza sa de doctorat) este o carte fundamentală, care lămurește definitiv o etapă importantă a modernizării culturii noastre. Studiile sale despre autorii secolului al XIX-lea sînt de neegalat. La cursuri, făcea din literatura pașoptistă – nu tocmai „atractivă“ pentru studenți – un spectacol interesant. Dar nu s-a limitat la asta. La sfîrșitul anilor 1980, a scris Introducere în teoria lecturii, o sinteză excepțională pe o temă de mare interes în lume, realizată în vremuri grele, cînd accesul la cărți străine era dificil. A scris și studii de literatură comparată, și o carte de mare anvergură teoretică precum Interpretare și raționalitate (2006). A lăsat o operă vastă și cuprinzătoare, perfect integrabilă unui model academic de mare clasă (deși n-a fost academician), iar deschiderea și viziunea acestei opere abia de acum înainte au a fi descoperite. A fost vicepreședinte al Asociației Internaționale de Literatură Comparată și a înființat Asociația de Literatură Generală și Comparată din România.
Înainte de toate însă, Paul Cornea a fost un spirit viu și înțelept, care se identifica în fiecare clipă cu vocația de profesor. Cu generozitate inteligentă și cu severitate blîndă, reușea să-i îndrume și să-i formeze pe tineri, dar în același timp strîngea în jurul său oameni din generații diferite și cu profiluri intelectuale diferite, pentru care avea întotdeauna un sfat, o idee, o vorbă potrivită. A fost, cu siguranță, cel mai echilibrat și mai vizionar decan al Facultății de Litere din București, la începutul anilor ’90, cînd totul era de reconstruit.
Pentru mine însă, a fost mai mult decît atît. Eram în anul al doilea de facultate, cam dezorientat, cînd mi-a propus o temă pentru lucrarea de licență: să mă ocup de titlurile volumelor de poezie. Pas cu pas, m-a învățat de toate, mi-a format modul de a gîndi asupra literaturii și culturii. Tot sub îndrumarea sa mi-am dat și teza de doctorat. Avea un stil afabil de a discuta și de a mă orienta pe cărările cele bune: pedagogia sa îmbina un fel inegalabil de a-mi da încredere („Dragă, tu știi cel mai bine ce ai de făcut, e lucrarea ta, tu ai gîndit-o“) și o înțelepciune caldă care mă ferea de erori sau de „drumuri închise“ („Direcția asta nu e bună, n-o lua într-acolo; ai toată libertatea să o faci, dar mă tem că nu vei obține mare lucru“). Mă gîndesc adesea că am avut un mare noroc cu un asemenea profesor și om extraordinar. Și mă mai gîndesc că sînt mulți alții asemenea mie. Căci, cum bine spunea cineva, Paul Cornea a fost, într-un fel sau altul, „profesorul tuturor“.