Improvizaţii în spaţiul public

8 aprilie 2015   La zi în cultură

Care au fost obiectivele cercetării „Cartier de Bucureşti“? 

Cercetarea realizată în cartierele Timpuri Noi, Tei şi Tineretului este o etapă importantă din cadrul proiectului „Spaţii Urbane în acţiune“ desfăşurat de Asociaţia Komunitas. Totul a pornit de la ideea că în Bucureşti spaţiile publice nu sînt valorizate, iar nivelul de utilizare a acestora este scăzut. Prin cercetare, ne-am propus să înţelegem modul în care cetăţenii utilizează şi se raportează la spaţiul public. Am fost interesaţi să studiem problemele cu care cetăţenii se confruntă în aceste cartiere, să determinăm modul în care aceştia îşi petrec timpul liber şi cum îşi reprezintă cartierul. 

Cum s-a realizat, concret, acest studiu? 

Am încercat să surprindem toate dimensiunile care configurează modul în care oamenii produc şi reproduc spaţiul. În prima fază am utilizat observaţia pentru a ne familiariza cu caracteristicile fizice şi sociale ale spaţiului public. Au rezultat o serie de întrebări care au fost adresate în timpul interviurilor şi care s-au concentrat în jurul următoarelor teme: probleme şi resurse din cartier, timp liber şi elemente de istorie urbană. Într-o ultimă etapă, am folosit chestionarul pentru a afla cît de mulţumiţi sînt oamenii de cartierul în care locuiesc, de activitatea Primăriei sau dacă se simt în siguranţă. Partea cea mai interesantă a cercetării a fost momentul în care am organizat mese rotunde în cartier, în cadrul „Acumulatorului Urban“ realizat arhitecţii de la Studio Basar. 

Ce aţi descoperit? 

Infrastructura pentru petrecerea timpului liber şi pentru consum cultural este slab dezvoltată. Unii oameni aleg să confere spaţiilor o altă funcţionalitate, care să corespundă nevoilor lor de relaxare şi socializare. Adică improvizează spaţiul public. Alţii „migrează“ către centru, unde spaţiile publice sînt mai prietenoase şi unde oportunităţile de consum cultural sînt mai generoase. Dacă ar avea posibilitatea, cetăţenii şi-ar petrece timpul liber şi în cartier. Pot fi create astfel de nuclee de interacţiune fără eforturi prea mari din partea autorităţilor. 

Vlad Cătună este antropolog, realizator al cercetării „Cartier de Bucureşti. Timpuri Noi, Tei, Tineretului“ (http://spatii-urbane.ro/). 

a consemnat Matei MARTIN

Mai multe