Imperatorul călător – interviu cu Cezar DUMITRU

Cunoscut şi sub numele de Imperator, datorită foarte popularului blog de călătorii (www.imperatortravel.ro) pe care-l are, Cezar Dumitru a mers în aproape o sută de ţări, pînă acum. Oricînd îl cauţi, Cezar este mereu în altă parte, fiind implicat în mai multe proiecte legate de călătorii. Şi, oricînd îl întrebi, are o mulţime de poveşti din cele mai diverse locuri ale lumii.

Cum te simţi cînd ţi se spune „românul care a călătorit cel mai mult“?

Să nu zicem cuvinte mari. În mod cert, nu sînt românul care a călătorit cel mai mult. Ştiu cel puţin două persoane care au fost în mai multe ţări decît mine, s-ar putea să fie şi a treia – Ceauşescu, care a bătut o tonă de state africane în care eu n-am călcat. Şi mai există unii care călătoresc ani de zile. Asta nu înseamnă că nu am călătorit mult, chiar foarte mult. Cum să mă simt? Sînt, sper, mai deştept, cu mintea mai deschisă, că îmi dau sau cred că îmi dau mai bine seama de lumea în care trăim. Şi poate pentru că sînt bogat, extrem de bogat sufleteşte.

Cum ai început să călătoreşti? Şi cum ai continuat?

Prima oară a fost la 9 luni, spre un sat de lîngă Făgăraş, de unde e bunica mea. Nu a fost exact decizia mea, probabil nici n-am fost foarte încîntat, dar comentariile mele nu au fost înţelese. Apoi, vară de vară, mama a început să mă poarte prin tot soiul de locuri. Prima oară am ieşit din ţară la 19 ani. Prinsesem o bursă în Olanda, aşa că prima ţară străină în care am călcat aceasta a fost. Un şoc, evident, pe care nu l-am simţit la 19 ani, eram doar curios şi dornic să absorb magicul Occident, ca un burete. După Revoluţie, aş fi vrut să ies din ţară, chiar mi-am făcut paşaport, dar totul părea tare scump. Un sejur în Grecia costa cît o garsonieră într-un cartier mai obscur al Bucureştiului. Dar, odată ajuns în Olanda, am descoperit că poţi călători şi cu bani puţini, doar că trebuie să ştii cîteva lucruri. Mi-am făcut o reţea de prieteni prin Europa, la care am stat (un soi de couchsurfing avant la lettre) şi am bătut Europa cu trenul, dormind la colegi sau la prieteni ai prietenilor rudelor etc. Şi, de atunci, nu m-am oprit. Dar am tone de poveşti despre cum arată Europa Occidentală prin ochii unui student proaspăt picat din Est... şi le-am scris mai pe larg pe blogul meu: „Începuturile maratonului meu (1991-1992)“ – http://www.imperatortravel.ro/categoria/jurnal-de-calatorie/inceputurile-maratonului-meu-1991-1992.

Călătoreşti ca să fugi, ca să găseşti, ca să vezi, ca să faci?

De toate. Da, uneori fug de amintiri negre, mă duc să găsesc şi să trăiesc experienţe, culturi, locuri frumoase care să mă vrăjească. Călătoresc pentru a-mi crea o colecţie imensă de trăiri, experienţe, locuri faine, sentimente pozitive. Mă duc să văd şi mai ales să aflu. Călătoriile m-au făcut, probabil, mai flexibil şi mai tolerant.

Mie îmi place istoria, în şcoală eram cel mai tare, puteam uneori să ţin lecţii. Dar îmi doream să văd locurile acelea despre care citeam – mayaşi, khmeri, incaşi, florentini.... Poate şi de aici.

Experienţe inedite?

Hm... am destul de multe. Dar hai să povestesc prima care îmi trece prin cap. Eram în 2000 în Egipt. Era a doua oară cînd călătoream în afara Europei (prima oară fusese cu un an în urmă, în Maroc), aşa că mă pregătisem serios. Citisem mult despre islam, despre cultura locală, eram pus la punct cu tehnici de negociere etc. etc. Am aterizat după miezul nopţii pe un aeroport cam retro, luminat de neoane chioare. Am ieşit pe uşa de fier a aeroportului direct în arena cu lei. Adică cu taximetriştii care se băteau să mă ducă în centru. Ştiam că preţul corect al unei curse de taxi era 20 de lire, iar primele oferte erau la 100 de lire. Credeţi că s-au întîlnit hoţul cu prostul? Am negociat aprig şi, pînă la urmă, simţindu-mă generos, am agreat la 30 de lire. M-a luat un tip cu mustaţă şi cam taciturn, după ce fusese cumplit de guraliv în negociere. Conducea o Lada demnă de familia Flintstone – avea podeaua împuşcată, aşa că puteam vedea fără probleme asfaltul găurit al şoselelor din Cairo.

După o cursă bezmetică prin Cairo, noaptea, unde semafoarele sînt nişte obiecte de decor, irelevante, am ajuns în faţa hotelului. Curentul electric era, evident, luat, în centrul Cairoului, şi nişte blocuri monstruos de înalte se profilau ameninţătoare în lumina lunii. Mustăciosul se întoarce spre mine şi, după ce-mi spune că aici e pensiunea, îmi zice pe un ton ameninţător că aş face mai bine să îi plătesc 50 de lire. Mă uit la dinţii lui strălucind în lumina lunii. Răsuflu adînc şi, cu un ton grav, încercînd să-l imit pe regretatul Iosif Sava, rostesc shahadah-ul, rugăciunea musulmană: „La ilah, illa illah, Mohamed rasul Allah“ – „Nu există zeu decît Allah şi Mohamed este trimisul lui Allah.“ Şi mă întorc spre taximetrist, cu aceeaşi voce gravă: „Eu îţi voi plăţi 50 de lire precum ceri, dar Allah este sus şi a văzut înţelegerea noastră. Iar Allah îmi este martor că ne-am înţeles la 30 de lire. Eu îţi voi da însă cei 50 de lire, dar Allah te va pedepsi, iar sufletul tău va arde în Gheena.“ Au urmat cîteva secunde lungi cît o viaţă. Şoferul a deschis brusc uşa şi a ieşit din maşină. Ies şi eu. Îmi scoate rucsacul din portbagaj şi mi-l aruncă în colbul străzii. Urcă în maşină şi demarează fără să mai ceară nici o liră. Probabil, s-a dus direct la moschee să-şi spele păcatele.

Unde sînt cei mai faini oameni? Dar cele mai frumoase locuri?

În general, pe planeta Pămînt. Oamenii ca atare sînt buni. Sînt diverse motive care îi înrăiesc, dar, la bază, ei sînt buni. Cei mai primitori i-am simţit pe iranieni, iar cele mai frumoase locuri… cum poţi compara florile balineze cu munţii nepalezi, oraşele renascentiste ale Italiei cu satele sfidînd gravitaţia, ale tribului dogon din Mali?

Spune-ne cîteva locuri interesante de mers, altele decît cele unde merge toată lumea.

Fiecare are definiţia personală al lui off the beaten track. Pentru unii este orice în afară de triunghiul de aur Bulgaria – Grecia – Turcia, altora Kathmandu li se pare prea mainstream. Aş spune că probabil cea mai interesantă ţară în care poţi călători este Coreea de Nord. Apoi, aş zice Nepal, Laos, Mali şi, ceva mai aproape, Georgia.