„Împărţim un teritoriu vast“

Cum a apărut Velosonics: cine a venit cu ideea trupei, cine cu stilul, cine cu numele? 

N-am apărut ca duhul din lampă, nu ne-am pogorît de niciunde, ci existam în formă umană chiar cu mult înainte să formăm trupa. Cu toate acestea, eu l-am auzit pe Adrian Spier (solistul nostru, al tuturor) cîntînd una dintre piesele lui într-un cadru „festiv“ şi atunci i-am făcut propunerea să lucrăm împreună la materialul lui. În scurt timp, am constatat că nu putem cînta în doi la cinci instrumente simultan. Aşa că, după cîteva permutări, am ajuns la formula actuală. Piesele însele au venit cu stilul, nu l-am găsit noi, ci invers. Pur şi simplu aşa au ieşit melodiile, primele bat puţin spre pop, cele de pe album mai mult spre rock. Stilul e de fapt o noţiune abstractă şi relativă, contrar aşteptărilor. Noi doar am căutat pînă am găsit ceva care ne plăcea cum sună. Titlul a venit din alăturarea mai multor particule de tip prefix şi sufix şi din amestecarea lor, întocmai precum automatele din cazinouri, pînă la obţinerea jackpot-ului. 

Totuşi, de unde/de la cine vă revendicaţi, muzical vorbind? 

Cred că asta a fost şansa noastră, faptul că ne împărţim un teritoriu vast şi nu ne împiedicăm unul de altul cînd facem piese. Eu vin din anii ’60-’70, Bop şi Adi sînt exclusiv din prezent, Cristi vine de pe o planetă mai jazzy, şi Flavius are propria lui galaxie, unde numai el aude muzica. 

Videoclipurile sînt bine făcute, discul are un concept grafic elegant; cît mai contează acestea azi în viaţa şi pentru finanţele unei trupe? 

Mulţumim, complimentele ne măgulesc. În afară de valoarea lui simbolic-nostalgică, CD-ul ajută la promovare, la fel şi videoclipurile. În felul acesta, ne pot auzi şi vedea şi oameni care nu ajung la concerte, şi aşa poate vom strînge un public mai mare. În afară de cîteva excepţii notabile, o trupă nu poate trăi din concerte în România, din păcate.  

Roundhouse

a consemnat Marius CHIVU