ICR am fost şi eu

17 octombrie 2012   La zi în cultură

Mi-a fost imposibil să scriu o recenzie şi să fac abstracţie de campania mediatică din ultima săptămînă în care s-au vehiculat liste cu scriitori români pe care ICR-ul condus de H.-R. Patapievici i-ar fi tradus şi promovat în străinătate pe considerente politice – dintre aceştia, numele lui Mircea Cărtărescu, cel mai sonor, fiind subiectul unui exerciţiu denigrator în sine. Radu Vancu, Radu Pavel Gheo, Iulian Tănase sau Mihaela Ursa au publicat pe blogurile lor, printre primii, apeluri la solidaritate căruia le-au răspuns, după părerea mea, mult prea puţini alţi scriitori. Iată ce spune Radu Pavel Gheo: „Să nu amestecăm opţiunile politice cu valoarea literară. E un obicei prost, care nu duce la nimic bun. Nu mai trăim într-o dictatură, în care să cîntăm în acelaşi cor. Şi, pentru că nu trăim într-o dictatură, trebuie să renunţăm şi la procesele publice, şi la exerciţiile de ură, dacă vrem să ne dovedim spiritul democratic. Altfel rămînem nişte mankurţi blocaţi în anii naţionalism-comunismului, laolaltă cu informatorii şi profitorii de revoluţie mediatizaţi excesiv“.

Am scris şi cu altă ocazie că Mircea Cărtărescu este primul scriitor român care a avut o carieră internaţională după ’89, nominalizarea Nostalgiei în 1992 la Premiul Médicis, Premiul pentru cea mai bună carte străină şi Premiul Uniunii Latine fiind primul semn de recunoaştere europeană a unei cărţi scrise în limba română, şi că traducerile sale, începute înainte de existenţa ICR, au fost şi sînt în continuare exclusiv iniţiativele editorilor străini de la Gallimard, Denoël şi Albert Bonniers, printre cei mai mari din Europa. Deja tradusă complet în patru limbi (şi aflată în curs de traducere completă în alte cîteva), trilogia Orbitor i-a adus anul acesta la Berlin, alături de traducătorii Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold, Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt 2012“, al doilea premiu internaţional după cel din 2009 acordat de Uniunea Criticilor din Norvegia. Receptarea entuziastă a traducerilor sale în presa străină poate fi verificată cu cîteva click-uri, iar asta nu e ceva ce poate fi făcut de nici un institut cultural, indiferent cîţi bani ai statului ar putea cheltui – asta înseamnă, pur şi simplu, valoare. Cînd am fost invitat, anul trecut, de către editorul Lars Rydquist să scriu un eseu despre literatura română actuală, eseu care a fost publicat anul acesta în antologia editată de Academia Suedeză, Det sköna med skönlitteraturen 2, mi s-a sugerat să abordez neapărat opera lui Mircea Cărtărescu (la fel mi se ceruse şi cînd am scris pentru publicaţia italiană Il Manifesto, în 2009), scriitor român foarte cunoscut şi citit în Suedia. Cînd a apărut, antologia (repet, editată de Academia Suedeză, nu de ICR) avea pe copertă un colaj cu cărţile cîtorva scriitori, printre care se afla şi coperta ediţiei suedeze a Orbitor-ului. Acesta este doar un exemplu despre cum editorii străini au fost cei care şi-au exprimat şi impus interesul faţă de un autor român sau altul. ICR doar i-a asistat şi sprijinit prin programele de finanţări ale traducerilor, iar faptul că a lăsat ca piaţa străină să decidă ce ia de pe piaţa românească a fost cheia numărului atît de mare de traduceri realizate în ultimii ani, o premieră absolută în istoria culturii româneşti, care niciodată nu a avut asemenea vizibilitate în Occident.

Întorcîndu-mă la lista autorilor-băsişti-traduşi-pe-banii-statului-de-patapievici, primul lucru care-ţi sare în ochi e faptul că o parte dintre autori (Gabriela Adameşteanu sau Lucian Dan Teodorovici, spre exemplu) au scris în ultimii ani în mod constant împotriva lui Băsescu. Dar nu despre chestiunea politică vreau să scriu aici, ci despre faptul că H.-R. Patapievici n-a avut niciodată de-a face cu programele prin care s-au tradus scriitorii români: cînd n-au fost editorii străini, criticii români au fost cei care făcut propuneri şi nominalizări. Am scris şi altădată cum în ultimii ani – şi eu, şi alţi colegi de critică literară – am participat la conferinţe şi sesiuni de comunicări, la dezbateri, la proiecte de traducere, la workshop-uri literare, la saloane şi tîrguri de carte, ICR creîndu-ne astfel oportunităţile de a promova literatura română în străinătate. Şi eu, şi colegii mei de critică literară am ţinut prelegeri despre cărţi, autori şi mişcări literare, am moderat şi am participat la dezbateri internaţionale despre literatură, am lansat cărţi şi autori în traducere, am alcătuit cataloage pentru saloane şi tîrguri de carte, am întîlnit editori străini, am ajutat la formarea tinerilor traducători, am scris despre literatura română în reviste străine şi am publicat în antologii critice din străinătate. Nu H.-R. Patapievici, ci noi, criticii literari, am făcut, spre exemplu, cataloagele cu autori pentru tîrgurile de carte. Solidari cu scriitorii de pe infama listă ar trebui să fim, aşadar, şi noi, criticii literari, care n-am avut drept criteriu convingerile politice ale scriitorilor, ci valoarea, succesul, reprezentabilitatea, specificitatea, adresabilitatea şi traductibilitatea cărţilor sau cota internaţională a autorilor selectaţi în fiecare an pentru a fi propuse/propuşi editorilor străini, care apoi au avut libertatea de a alege singuri.

Cînd programul Translation and Publication Support (TPS) a propus editorilor străini o listă cu 20 de autori români (din care cinci decedaţi), juriul care a făcut acea listă a fost alcătuit din 10 critici literari din trei generaţii diferite. Primul catalog românesc pentru un tîrg de carte l-am făcut, în 2007, noi, cei de la Dilemateca: Simona Sora, Claudiu Constantinescu şi cu mine. (Iată-i pe scriitorii selectaţi atunci: Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Teodor Baconsky, T.O. Bobe, Mircea Cărtărescu, Paul Cernat, Andrei Ungureanu, Ruxandra Cesereanu, Petru Cimpoeşu, Augustin Cupşa, Caius Dobrescu, Tatiana Dragomir, Vasile Ernu, Filip Florian, Matei Florian, Gabriela Gavril, Horia Gîrbea, Radu Pavel Gheo, Florina Ilis, Ioan Lăcustă, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Ion Manolescu, Luminiţa Marcu, Anca Maria Mosora, Radu Paraschivescu, Cezar-Paul Bădescu, Ioana Pârvulescu, Bogdan Popescu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Răzvan Rădulescu, Adrian Sângeorzan, Ara Şeptilici, Alex. Leo Şerban şi Lucian Dan Teodorovici). Selecţia altor cataloage pentru alte tîrguri de carte a fost făcută, individual, de Simona Sora, Eugen Negrici sau Paul Cernat, spre exemplu, atunci cînd nu a fost realizată de înşişi traducătorii şi editorii străini. Eu, spre exemplu, sînt responsabil de două cataloage, cel pentru Tîrgul de Carte de la Torino de acum doi ani (atunci i-am selectat pe Radu Aldulescu, Filip Florian, Matei Florian, Florin Lăzărescu, Angela Marinescu, Cecilia Ştefănescu, Răzvan Rădulescu, Sorin Stoica, Stoian G. Bogdan, Cristian Teodorescu, Răzvan Petrescu, Radu Cosaşu, Varujan Vosganian, Ion Manolescu, Ana Maria Sandu şi Lucian Dan Teodorovici) şi cel pentru Tîrgul de carte de la Praga din acest an (iată şi lista autorilor selectaţi, de data aceasta în colaborare cu ICR şi Ministerul Culturii: Gabriela Adameşteanu, Ştefan Caraman, Ioana Baetica Morpurgo, Svetlana Cârstean, Mircea Cărtărescu, Ionuţ Chiva, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, Radu Cosaşu, Mircea Dinescu, Radu Pavel Gheo, Ioan Groşan, Florin Lăzărescu, Ion Mureşan, O. Nimigean, Răzvan Petrescu, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Lucian Dan Teodorovici şi Cristian Teodorescu).

Prin urmare, dacă aceşti autori au fost sau vor fi vreodată traduşi este şi „vina“ mea şi nu mi se pare corect ca acest „merit“ să-i fie recunoscut şi imputat lui H.-R. Patapievici (cu care, de pildă, eu n-am discutat niciodată despre literatura română). În aceste cazuri, ICR am fost şi eu! Şi nimic nu mi se pare mai firesc decît acest mic semn de solidaritate cu fosta conducere a ICR şi cu scriitorii, în frunte cu Mircea Cărtărescu, care acum sînt denigraţi în această mizerabilă campanie mediatică. În opinia mea, toţi scriitorii selectaţi sau incluşi vreodată în vreun program sau eveniment al ICR ar trebui acum să ia atitudine. Pentru că, aşa cum spunea şi Radu Pavel Gheo pe blogul său, această chestiune ne priveşte, de fapt, pe toţi. 

Mai multe