"Hip-hop-ul trebuie să ridice segmentul de vîrstă al publicului"

interviu cu Andrei VULPESCU (DA HOOD) Da Hood, una dintre cele mai bune trupe de hip-hop de la noi, a lansat recent un album nou, Secretul din grădină (Roton Records), într-o componenţă extinsă: Andrei Vulpescu aka Nai'gh'Ba (voce), Stoe Toxxic (voce), Kani (tobe), Zulu (chitară), Printzu' (bass), Cristina (clape/ backing vocal) şi Dj Sonia . Secretul din grădină e un album cu un sound chill şi alternativ; nu e prea eterogen şi agreabil pentru un album hip-hop? Există o intenţie comercială la mijloc? Da Hood nu a fost niciodată o trupă comercială, cu atît mai puţin acum, cînd sîntem şapte oameni în componenţă. Or, din acest punct de vedere, orice specialist poate spune din start că este o reţetă falimentară. Aşa cum se ştie, în România se urmăreşte profitul rapid pe reţete de maxim trei artişti, CD-ul fiind nelipsit pe scenă. Ei bine, noi încercăm să arătăm că se poate cînta hip-hop 100% live, iar publicul a început să se obişnuiască cu sunetul venit direct din instrumente. Cît despre album, el conţine un melanj de stiluri pentru că aşa am simţit noi că trebuie făcut. Trăim în 2006, iar muzica s-a schimbat foarte mult faţă de ce se cînta în anii '90, cînd am deschis noi ochii în muzică. Or influenţele de chill, electro şi chiar alternativ cred că formează o balanţă de sunet interesantă. Or acest lucru a fost apreciat într-un mod neaşteptat de plăcut de către fani. Nu credeam nici noi că vor gusta acest mix de stiluri. De aceea, nu cred că Secretul din grădină este un album prea soft sau prea puţin hip-hop. Cred că aici vorbim de muzică! Atît şi nimic mai mult... Restul sînt nuanţe. Marchează acest album ieşirea voastră din underground? N-aş spune. Ţinînd cont de faptul că posturile de radio axate pe hituri nu ne difuzează, iar la TV nu prea avem acces, este clar că sîntem o trupă de club, deci underground. Nu cred că se pot face comparaţii între Da Hood şi orice trupă din mainstream. Sîntem underground în continuare, chiar dacă avem un sound melodios. Despre ce (mai) cîntă Da Hood? Cîntăm despre viaţă, în primul rînd, despre libertate, în toate formele ei şi nu ne facem un obicei din a promova excesele. Din contră, considerăm că fiecare este liber să facă ce vrea însă, evident, cu condiţia să conştientizeze corect consecinţele acţiunilor sale. Nu cîntăm neapărat despre droguri, deşi ele există în toate sferele. Dar şi aici este o discuţie mult prea largă şi complicată. Noi doar punctăm viaţa aşa cum o vedem noi. Mesajul a rămas acelaşi, noul sound influenţînd poate doar modul lui de prezentare. Sigur, nu mai promovăm mesaje cu tentă morbidă ca pe Judecata de după, însă nu excludem remixarea unor piese de pe acest album. Secretul din grădină este doar un mic energizant pentru ceea ce urmează, adică o serie de albume mult mai agresive şi ca sound şi ca mesaj. Cu timpul vom reveni la agresivitatea din anii '90 însă, pentru moment, sîntem mulţumiţi cu ceea ce am realizat pe acest album. În plus, nu cred că putem fi condamnaţi că am inclus pe acest material două piese de dragoste: "O zi" şi "Mii de culori". Este evident - sper - pentru toată lumea că, muzical, am evoluat foarte mult. Or, din acest punct de vedere, este plăcut să vezi pogo la un show hip-hop, nu crezi!? Nu ştiu, de ce ar trebui să vezi moşeală la un concert hip-hop? Simplu, pentru că la rock aproape că mai există! Şi de ce nu? La hip-hop lumea chiar trebuie să dea din cap şi atît? Ce relaţii muzicale dezvoltaţi cu celelalte trupe de hip-hop, Mafia sau Paraziţii, de pildă? Par direcţii total diferite . Chiar sînt. Fiind din aceeaşi şcoală cu cele două trupe, nu are nici un rost să avem ceva în comun. Sînt, din păcate, prea multe trupe tinere care încearcă să-i copieze. Noi avem propriul stil, care nu seamănă cu nimic din hip-hop-ul autohton. Credem că am reuşit să ne construim o breşă, de-a lungul acestui an, în formula extinsă, iar acum începem să construim un nou . segment de fani. Albumul are un suflu nou şi interesant. Asta e şi părerea noastră, şi a fanilor. Te simţi bine cînd doi tineri, un rapper şi o rockeriţă, spun că albumul ăsta îi satisface pe amîndoi. De la ce rădăcini muzicale vă revendicaţi? Greu de spus. Muzica "neagră" rămîne baza, însă este completată cu muzica electronică, alternativ şi hard-core. Cum spuneam, este un mix de stiluri, însă de bază rămîn cele din care s-a creat hip-hop-ul. Ce se întîmplă în acest moment cu hip-hop-ul de la noi? Avem un public? De cîţiva ani, hip-hop-ul românesc stagnează, în ciuda premiilor MTV care nu sînt decît nişte derivaţii şi atît. Ele nu reprezintă performanţele unui gen muzical. Vinovaţi de această stagnare sînt chiar artiştii pentru că nu încearcă să-şi prezinte muzica unui public cît mai larg. Nu poţi sta la nesfîrşit într-un public de circa 20.000 de oameni, dintre care doar jumătate cumpără albume. Ca să creşti trebuie să ai expunere, or această expunere implică, evident, chiar şi un public care nu este familiarizat cu ideea de hip-hop. În ultima vreme, am cîntat preponderent în faţa unui public mai puţin avizat şi trebuie să-ţi spun că este o plăcere să te vezi aplaudat de publicul unei trupe precum Timpuri Noi. Transformările au fost minore în ultimii ani, iar trupe ca Noi sau K-gula, care cîntă cu instrumente, cred că pun bazele unui viitor mai interesant. Din nefericire, target -ul hip-hop-ului este în majoritate sub 18 ani, ceea ce înseamnă aproape zero public la un concert mare cum a fost Killa Beez. La acel show, mulţi puşti nu au putut intra din cauza vîrstei. Este trist pentru că au fost privaţi de o seară de vis. Asta este realitatea în care trăim. În plus, este clar că ei nu au o putere financiară consistentă, astfel încît să cumpere 10-11 albume într-un an. De aceea spun - şi nu numai eu - că hip-hop-ul trebuie să ridice puţin segmentul de vîrstă al publicului şi, de ce nu, să-l extindă, chiar şi prin colaborări cu alte genuri muzicale. Jay-Z nu mai este rapper după ce a cîntat împreună cu Paul McCartney? Trebuie să scăpăm de această mentalitate. Nu crezi că hip-hop-ul are, spre deosebire de rock, un public nu doar minor, dar şi cu o cultură muzicală precară? Rapperii români înşişi nu au prea multe de spus. De fapt, hip-hop-ul românesc a fost - dacă nu cumva mai e încă - o clasică formă fără fond . Hm, nu aş spune că rapperii sînt idioţi, iar rockerii nişte inteligenţe. Să-ţi dau un exemplu: la un moment dat, nişte fani Metallica nu înţelegeau de ce stau la masa rapperilor purtînd un tricou cu Body Count. Restul, judeci şi singur. Nu, eu cred că de ambele părţi există tare de cultură muzicală. Nu poţi crea asemenea breşe doar pentru că unii ascultă rime pe beat, iar alţii riff -uri violente. Românii în general stau prost la capitolul cultură muzicală. Din acest motiv manelele au aşa succes. Cît despre rapperii de care vorbeşti, e problema lor. Dacă nu au nimic de spus, dispar. E simplu! Revenind la puterea de cumpărare, românii nu-şi permit, în general, prea multe albume originale. Acesta a fost şi motivul pentru care Depeche Mode abia acum s-au lăsat convinşi să concerteze şi la noi. La asemenea nivel, onorariul concertului nu e suficient de stimulator, potenţialul pieţei este însă esenţial . Aşa este. Puterea de cumpărare pare în scădere, numărul de trupe şi de albume lansate este în creştere. Cîmpul muzical e dubios, iar publicul - uşor dezorientat de aceste lumi paralele existente. Ceea ce se vede la televizor şi ceea ce se aude la radio nu au nici o legătură cu ce se întîmplă în cluburi. Acolo trăieşte, de fapt, industria muzicală românească şi nicidecum în această lume artificială perfuzată la greu de cei cîţiva producători care vor să cîştige sume considerabile într-un timp extrem de scurt. Casele de producţie de la noi sînt, într-adevăr, neprofesioniste. De pildă, site-urile lor nu sînt actualizate de doi ani . Nu numai site-urile nu sînt reactualizate, ci şi mentalităţile. Se merge în continuare pe reţete absolut idioate. Singurul loc unde se încearcă o aliniere la trend -urile internaţionale sînt premiile. Acolo cîştigă artişti pe care îi auzi mai greu la radio. E un paradox greu de înţeles. Însă trăim în România, nu?