Germania "multikulti"?

21 octombrie 2010   La zi în cultură

În timp ce Franţa se confruntă cu riscul unor sancţiuni din partea Uniunii Europene ca urmare a expulzărilor colective a cetăţenilor români şi bulgari de etnie romă, Germania îşi radicalizează discursul cu privire la imigranţii musulmani. Nici nu s-au liniştit bine apele după îndepărtarea din funcţie a lui Thilo Sarrazin – autor al unei cărţi controversate în care afirma că ţara devine „mai mică şi mai proastă“ din cauza copiilor proveniţi din familii de imigranţi musulmani, care ar fi mai slab înzestraţi genetic decît germanii get-beget – că iar se pune în discuţie relaţia dintre populaţia majoritară şi minorităţi. „Încercările de a făuri o societate multiculturală în Germania au eşuat complet. Iar imigranţii trebuie să depună mai multe eforturi pentru a se integra, inclusiv să înveţe limba germană“ – a spus cancelara Angela Merkel în cadrul unei reuniuni a tinerilor creştini-democraţi de la Potsdam. „La începutul anilor ’60, ţara noastră i-a chemat pe muncitorii străini să vină în Germania, iar acum ei locuiesc aici. Ne-am minţit o vreme, crezînd că nu vor sta, că la un moment dat vor pleca. Însă nu aceasta e realitatea.“ Realitatea e că minoritatea e tot mai numeroasă şi că problemele de integrare generează discursuri tot mai vehemente – cum ar fi cel al lui Thilo Sarrazin. Nu pe el îl viza însă cancelara în discursul său, ci pe preşedintele Christian Wulff care a încercat să aplaneze un potenţial conflict afirmînd că Islamul este „parte a Germaniei“ tot aşa cum sînt şi Creştinismul şi Iudaismul. 

Eşecul societăţii multiculturale pe care îl anunţă Merkel, precum şi consecinţele acestuia sînt o întoarcere destul de abruptă şi aproape neaşteptată din partea cuiva care în urmă cu nici două săptămîni susţinea tocmai multiculturalismul şi beneficiile lui. Mă refer aici la discursul susţinut de cancelară la primirea titlului de doctor honoris causa a Universităţii Babeş-Bolyai, în care a subliniat de mai multe ori cît de bine a reuşit multiculturalismul la Cluj şi în România, în ceea ce priveşte minorităţile germane şi maghiare. Desigur, situaţiile sînt radical diferite, însă în ciuda diferenţelor, mă aşteptam ca ataşamentul ei faţă de valorile democraţiei şi ale multiculturalismului să rămînă nealterate. 

Din cîte se pare, Angela Merkel a fost îndemnată spre această atitudine mai severă faţă de imigranţi de către membrii mai radicali ai CDU, care se tem că ar putea pierde voturi pe fondul tot mai accentuatelor angoase pe care „străinii“ – oricare ar fi ei – le provoacă în rîndul societăţii. Sondajele de opinie arată, cu regularitate, că germanii sînt tot mai puţin toleranţi, că discursurile xenofobe găsesc tot mai mulţi simpatizanţi. De pildă, un studiu recent, realizat de Fundaţia „Friedrich Ebert“, arată că 30% dintre respondenţi cred că Germania e „invadată de străini“. Cei mai mulţi dintre ei cred că cei 16 milioane de imigranţi rezidenţi în Germania au venit aici atraşi de beneficiile sociale oferite de stat. Într-un moment în care tuturor li se cere să strîngă cureaua, într-o perioadă de criză, în care se pun în discuţie reduceri de cheltuieli în zone sensibile (cum ar fi asistenţa socială, îngrijirea medicală, educaţia), era şi normal ca cei care susţin aceste cheltuieli – cetăţenii germani plătitori de impozite – să fie mai puţin dispuşi să împartă bogăţia lor relativă cu „străini“ care nu contribuie la sistem. Angela Merkel ştie însă foarte bine că turcii şi kurzii atît de numeroşi astăzi în Germania au venit aici la cererea expresă a Germaniei, acum 50, 60 de ani, pentru a reconstrui ţara după război. Reproşul statului – formulat acum pe un ton cît se poate de explicit – că aceşti oameni nu au reuşit să se integreze este cinic şi nedrept, căci el transferă întreaga responsabilitate a integrării în curtea minorităţilor. De fapt, eforturi s-au făcut în ambele tabere: statul federal a plătit numeroase organizaţii care se ocupă de educaţia musulmanilor, iar comunităţile de musulmani au făcut şi ele concesii – inclusiv la nivel religios: vara trecută, imamii din Germania au hotărît că e de datoria lor să promoveze învăţarea limbii germane, pentru a sprijini integrarea, şi, susţinuţi de resursele financiare ale statului, chiar au construit şcoli şi centre de educaţie. Însă integrarea nu e posibilă dacă procesul nu e acompaniat şi de un consens politic. Odată cu „capitularea“ Angelei Merkel, se pare că există tot mai puţine şanse pentru un consens în această direcţie.

Mai multe