Garantat 100%. De Banksy
Banksy e unul dintre cei mai faimoşi artişti urbani. A trecut prin nenumărate oraşe din lume şi a lăsat locuitorilor o operă vastă: sute sau mii de picturi, graffiti, stencil-uri pe ziduri. E îndrăgit de unii pentru atitudinea subversivă şi mesajele agresive, şi detestat de alţii pentru activismul politic sau pentru că murdăreşte zidurile. Puţini cunosc adevărata identitate a artistului care-şi semnează lucrările cu acest pseudonim.
De vreo două săptămîni, Banksy se află la New York, într-o rezidenţă, deşi cuvîntul e impropriu, dat fiind faptul că, neavînd o identitate clară, nu poate avea nici o relaţie formalizată cu vreo instituţie publică sau privată. În orice caz, lucrează intens şi e deosebit de productiv: creează o operă pe zi. Ziarele locale prezintă ilustraţii cu isprăvile sale, însoţite de mici texte explicative. Cei care îşi găsesc uşa garajului vandalizată, probabil cheamă poliţia, apoi sună la firma de asigurări. Prin unele cartiere din New York e concurenţă mare între artiştii urbani. Îşi dispută zidurile cel mai bine plasate şi-şi planifică pînă în cele mai mici detalii momentul în care dau lovitura, în funcţie de raziile poliţiei şi cele ale găştilor adverse. Apoi lasă pe pereţi dîre de spray, semnături, desene mai mult sau mai puţin reuşite ori diverse sloganuri care-i amuză (sau nu) pe trecătorii matinali. Victimele sînt proprietarii imobilelor, care trebuie să-şi vopsească zidurile sau uşile caselor. Cei care se trezesc cu un graffiti original, semnat Banksy, se pot considera fericiţi: unele lucrări ale sale s-au vîndut, la licitaţii, pe zeci sau sute de mii de dolari. În beneficiul proprietarului sau al celui care-a găsit „opera“. (S-a întîmplat recent, cînd proprietarul unei benzinării a decupat şi a vîndut o bucată din zidul de cărămidă înnobilat de Banksy cu un motiv destul de cunoscut al operei sale: o fetiţă care culege flori – una dintre ele avînd, în loc de petale, o cameră de supraveghere îndreptată spre chipu-i zîmbitor. Mai sînt şi alte exemple.)
După ce-a aranjat cîteva ziduri prin cartiere mărginaşe ale oraşului New York, Banksy a conceput un performance de mare impact, care i-a asigurat vizibilitate media, inclusiv la TV: un camion de transportat animale, probabil al unei măcelării, s-a plimbat prin oraş ducînd, chipurile la abator, nişte animale de pluş care urlau înfricoşător. Pînă să confirme, pe site-ul său, că el este autorul, nimeni n-a ştiut prea bine cine a făcut „lucrarea“.
Tot anonim a fost şi performance-ul de la sfîrşitul săptămînii trecute, cînd un domn în vîrstă a adus în Central Park o mică tarabă cu vreo 20 de lucrări de Banksy: imagini celebrisime, pe care Banksy le-a pictat pe zeci de ziduri, sînt acum reproduse pe pînză. Vînzătorul le vindea drept „spray art“, la preţ de 60 de dolari pentru o lucrare. Au trecut patru ore pînă să vîndă prima pictură – şi, la sfîrşitul zilei, bilanţul n-a fost prea grozav. O doamnă mai în vîrstă a luat două lucrări, însă doar după ce a negociat un discount de 50%; o altă doamnă, din Noua Zeelandă, a mai cumpărat două tablouri; apoi, un tip din Chicago, care avea nevoie de „ceva să-şi pună pe pereţi“, în casa nouă a luat încă patru picturi. Nimeni nu ştia ce cumpără. Deşi tablourile erau semnate, importanţa sau eventuala lor valoare nu era marcată în nici un fel. Banksy însuşi n-a anunţat, decît după încheierea vînzărilor, că lucrările sînt „100% originale şi autentice“. Pînă la urmă, s-au strîns 420 de dolari – o sumă infimă în raport cu cota lui Banksy, scriu ziarele. Dar ce înseamnă cotă? Şi care e cota lui Banksy? Un site american spunea că cele cîteva tablouri vîndute la tarabă ar valora mult peste un milion de dolari. BBC nota, cu prudenţă, că acele lucrări ar face cîteva zeci de mii de dolari.
De fapt, nu tablourile sînt valoroase, ci această performanţă incredibilă a artistului de a ne arăta, cu mijloace la îndemînă, că valoarea însăşi e relativă. Că „original şi autentic“ sînt calităţi greu de depistat. Că preţul la colţ de stradă e diferit de cel de la marile case de licitaţii. Că „marca“, adică semnătura, nu contează nici măcar cînd e cunoscută. Despre regulile pieţei de artă s-au scris cărţi cît să umple o bibliotecă. Dar Banksy a reuşit să demonstreze concluziile, într-un experiment pe înţelesul tuturor.
Exprimată în bani, valoarea lucrărilor sale e de cîteva zeci, sute, mii, zeci de mii sau sute de mii de dolari. Cu un interval atît de mare, cine ar risca să stabilească precis cota? Şi cine stabileşte, de fapt, cota? Vînzătorul? Artistul? Cumpărătorul? Care piaţă?
Probabil că cei care-au cumpărat lucrările lui Banksy de la taraba din Central Park se vor întoarce acasă şi le vor pune pe pereţi. Unii dintre ei poate vor da, întîmplător, peste articolele din New York Times unde e descris experimentul şi se vor considera înşelaţi – li s-a vîndut la un preţ ridicol ceva foarte valoros. Poate că unele dintre tablouri vor ajunge la o licitaţie. Dacă se vor vinde la un preţ exorbitant înseamnă că Banksy are dreptate. Dacă nu înseamnă că Banksy are dreptate.