Flori din patru anotimpuri şi orez în cinci culori

15 septembrie 2006   La zi în cultură

Ce ştiu românii despre cultura chineză? Muzeul Naţional de Artă, prin intermediul curatorului Carmen Brad, specialist în artă extrem-orientală, a avut ideea unei expoziţii care are drept miză apropierea neiniţiaţilor de arta chineză modernă în stil tradiţional. Titlul expoziţiei, format din expresii idiomatice, - O sută de antichităţi şi flori din cele patru anotimpuri - vorbeşte despre motivele decorative complexe şi despre piesele de artă cultă lucrate în tradiţia atelierelor de curte imperială. Piesele din fildeş, pietre semipreţioase, cloisonné, email pictat, porţelan şi gresie sînt în mare parte recuperări din reşedinţa oficială a CC al PCR, cadouri primite de familia Ceauşescu de la delegaţiile oficiale din China. Unele dintre ele n-au supravieţuit Revoluţiei, altele au rămas cu mici defecte, probabil ca urmare a grabei de a fi subtilizate. Oricum, e greu de imaginat un aranjament cu piese din fildeş pentru masa de lucru a literatului în biroul dictatorului sau ustensile de toaletă feminină prin preajma Elenei Ceauşescu. Nu aceasta era ideea. Aranjamentele din cadrul expoziţiei arată ceea ce un chinez obişnuit şi-ar pune în vitrină şi ce atmosferă ar crea astfel de alăturări, ţinînd cont de simbolurile, întotdeauna de bun augur, pozitive, în dorinţa de a transmite acest optimism. Abnegaţie. După o întrecere cu sine a artistului, ce durează uneori ani, piesele se arată într-o subită izbucnire de detalii, aproape imposibil de urmărit. În ciuda atmosferei create de glasurile astupate şi de muzica instrumentelor vechi, a căror intonare pare să vină din decorul obiectelor expuse, nerăbdarea ochiului îşi face jocul într-o îmbinare de culori, forme, motive şi idei. Dificultatea de a spiona 241 de personaje într-o sculptură de jumătate de metru lungime, ce evocă o imagine panoramică a Sărbătorii Bărcilor Dragon, pare să depăşească pînă şi încercarea de a fi creat cu minuţie de miniaturist întreaga scenă. Descifrarea fiecărui element nu este accesibilă decît celor ce se amestecă, precum Carmen Brad, cu această "pură demenţă" a artiştilor, de care aminteşte admirativ. Cu acest gînd îşi pot însoţi necunoscătorii privirea către Lucrarea Diavolului (numită astfel de europeni) sau Ma Gu, divinitatea feminină a florilor, către piesele cu sute de straturi din lac, spre cloisonné-ul albastru sau jad-ul sobru, cu mai puţin decor şi culoare. Măcar la final nu-i mai umflă rîsul, ci au răspunsul corect, cînd scapă inocentă întrebarea: cîţi chinezi au loc în trei Bărci Dragon? Şi/Sau îndeletnicire. Într-un anume fel, cultura chineză nu ne este deloc străină. E aproape de neconceput să nu găsim în bucătăria noastră, dacă nu chiar în vitrina din sufragerie, măcar un obiect artizanal made in China. Nu unul dintre cele care reţin straturile de istorie şi cultură chineză, ci unul care, de regulă, alterează cu împrumuturi arta tradiţională. Contează mai puţin, căci "chinezii au o îndemînare care aproape întotdeauna salvează şi cele mai modeste obiecte: dacă nu au desenul minunat, au măcar culoarea foarte frumoasă, dacă nu au execuţia extraordinară, te prinde forma" - cum spune curatoarea. În plus, dacă ne raportăm la decor, atunci trebuie luat în calcul şi convingerea vizitatorului care, mizînd parcă pe faptul că secretul său va schimba ordinea lucrurilor, şoptea vinovat unei doamne: "Dacă e să ne gîndim la motive, toate drumurile duc în China". Mă întreb ce se întîmplă cînd, la închiderea programului, pleacă ultimii intruşi din lumea lor. Poate că divinităţile şi înţelepţii se adună într-un templu sau, dimpotrivă, se însingurează, după atîta curtoazie românească. Sau poate se strîng la o partidă de şah cu piese din fildeş, vînînd o divinitate masculină a războiului sau o femeie-războinic ce întruchipează regele şi regina urmaţi de slujitori, de soldaţi călare şi nemuritori daoişti. Asta dacă nu cumva se duc cu toţii la Sărbătoarea Bărcilor Dragon să mănînce orez în cinci culori şi să-şi dovedească astfel afecţiunea frăţească. Deşi nu exclud posibilitatea ca, rămaşi fără lumina pală şi inflexiunile de fată năzuroasă, mica scenă războinică să degenereze în banalul Kung Fu care să strice armonia decorativă, în compuneri variabile de flori, fructe, pensule, cărţi şi alte obiecte simbolice.

Mai multe