Unora le place jazz-ul
● Another round / Druk / Încă un rînd (Danemarca, 2020), de Thomas Vinterberg.
Danezul Thomas Vinterberg s-a lansat în siajul lui Lars von Trier, cu care inițial a gîndit și aplicat preceptele celebrului manifest Dogma ʼ95, exemplificat în excelentul lui debut Festen / Aniversarea (1998). Nu a mers apoi pe filonul ezoteric, dar și teribilist al iconicului von Trier, ci și-a construit sigur și calculat o carieră importantă. În momentul de față este unul dintre cei mai importanți și personali autori europeni, dar și un cineast dual. Se mișcă lejer, coerent și cu substanță atît în drame intimiste foarte atente la caractere și tipologii umane sau la complicate arhtipuri sociale (Submarino, Vînătoarea), cît și în comedii rafinate, nuanțate prin umor negru și o vitalitate exuberantă, cum este și Druk.
Premisa celui mai recent film al său este atrăgătoare: patru profesori de liceu, foarte buni prieteni, în plină criză a vîrstei de mijloc, sînt seduși de o teorie sexy a unui filosof finlandez. Potrivit lui Finn Skårderud, ne naștem cu o alcoolemie de 0,05%, iar omul rămîne veșnic cu nostalgia acestei alcoolemii (!)… e secretul care te lansează spre creșterea creativității, spontaineității și a relaxării. Pe scurt, te poți bucura de viață.
Primul care sparge gheața este profesorul de istorie Martin (Madds Mikkelsen), confruntat atît cu blazarea profesională, cît și cu absența emoțională din propria familie, pe care i-o reproșează Annika (Maria Bonnevie). Nu e greu de imaginat că exaltarea bahică dă un nou suflu unei vieți în sincopă, care pare că și-a atins limitele din cauza rutinei, a renunțării la visele tinereții (Martin dorise să își ia doctoratul) sau senzației implacabile că ai fost păcălit de viață (cum simte probabil antrenorul de fotbal celibatar Tommy – Thomas Bo Larsen).
Pariul lui Thomas Vinterberg a fost o alternativă cu alură spontană, dionisiacă a unui subiect profund atavic: frica de eșec, care generează anxietatea, concept-cheie al omului contemporan, lansat de Søren Kierkegaard (amintit în film relaxat, ca subiect de examen). De altfel, un motto al danezului este preambulul filmului: „Ce este tinerețea? Un vis. Ce este dragostea? Povestea visului“. Dar dacă licorile curg valuri, există unele certitudini (prietenia dintre cei patru bărbați sau dorința de reinventare profesională, poate chiar dragostea uneori) și cîte o mică doză de libertate, mai este viața o retorică a eșecului?
Tot Kierkagaard spune că „anxietatea este ameţeala libertăţii“, iată deci un cerc vicios în Druk, al cărui răspuns este în egală măsură o întrebare. Căci să te lași în voia unui apus de soare letargic (acel soare negru al melancoliei, vorba poetului) poate fi unul dintre răspunsuri atunci cînd nu mai ai răspunsuri, cum se întîmplă cu unele personaje din film. Despre Danemarca se spune adesea că ar fi cea mai fericită țară din lume, o stare de beatitudine profană pentru care au inventat chiar un cuvînt: hygge. Hygge sînt acele dimineți de un albastru limpede, cu lumină perfectă. Sau micile fericiri domestice. Sau primul sărut. Druk poate fi văzut și ca o porție de hygge în cheie vag hamletiană, acel trist prinț al Danemarcei.
Vizual și conceptual, a alternat armonios o dimensiune ludică, prin cadre alerte filmate din mînă, ca în debutul filmului, dedicat unei frenetice curse cu bere prin parcuri a tinerilor elevi ai lui Martin, și momente grave. În contrapunct sînt acele secvențe lente și picturale, îmbibate într-o dulce melancolie nordică surprinsă totuși cu rigoare (meticulozitatea compoziției și curgerii chiar și a unor cadre aparent simple este unul dintre atuurile lui Vinterberg). Căci nordicii, acești minimaliști ai emoției și spiritului, nu vor fi niciodată expansivi pînă la capăt. Furtunile lor, atunci cînd se produc, vor avea forme deghizate, cum este pasiunea lui Martin pentru jazz și mai ales pentru jazz balet, în ai cărui pași se pierde atunci cînd crede că a uitat cine este. Madds Mikkelsen, un actor complex și de forță, își alege probabil rolurile nu pentru a demonstra cît de bun este, ci pentru a fi surprins.
Coloana sonoră urmează această alternanță apolinic/dionisiac, îmbinînd muzică clasică sau sacră și beat-uri contemporane. O altfel de schimbare a ritmului este dată de inserturile cu mesaje simple și profan ironice (fără să atingă furia deconstructivistă a procedeului din marile filme ale lui Godard).
Ca în toată creația lui Vinterberg, camera este atentă la chipuri, pe care le surprinde în diverse cadraje sau unghiuri (deosebit de important este, în această sintaxă, profilul). O arhitectură a chipului uman care pare să se nască mereu ca din întîmplare, de aceea cinefilul simte că se regăsește în ele atît ca perenă umanitate, cît și la scară profund personală.
Another round / Druk va rula în cinematografe din 5 martie.
Andreea Vlad este critic de film.