Un martir la şcoală
● (M)ucenicul / (M)uchenik / The Student (Rusia, 2016), de Kirill Serebrennikov.
Filmul regizorului rus Kirill Serebrennikov, prezentat în secţiunea „Un Certain Regard“ a Festivalului de la Cannes de anul trecut, adaptare a piesei de teatru Martyr a germanului Marius von Mayenburg, operează ca o dezbatere privind fanatismul religios din Rusia de astăzi, sub forma unei drame sociale cu un conflict alert (un dialog rostit mai mult din mers şi o cameră pusă în slujba urmăririi în cadre lungi a unui personaj mereu în mişcare) dintre un elev care ajunge să se creadă un nou lider religios şi sistemul educaţional (şcoala şi familia) care nu reuşeşte să îi facă faţă.
Schematic în portretizarea acestor personaje care ajung mai mult purtători vocali ai argumentelor, puşi să verbalizeze confruntarea de idei a piesei, (M)ucenicul începe din momentul în care schimbarea suferită de Veniamin, un adolescent care nu poate împăca lecturile din Biblie cu modul de viaţă al adolescenţilor de aceeaşi vîrstă ca şi el la şcoala la care învaţă (şi poate, în sens mai larg, propria sa sexualitate cu versetele biblice) şi al mamei sale în viaţa de familie, ia o turnură radicală. Revolta sa e construită ca un crescendo în mare parte realist, cu puţine imersiuni în mintea tulburată a personajului, dar suficiente pentru a elimina îndoiala că ar fi altceva decît un delir (un Iisus răstignit pe cruce în sufragerie în faţa televizorului întruchipat de profesorul de sport nu lasă urmă de ambiguitate). Conflictul începe de la un banal refuz de a participa la orele de înot, unde costumele de baie i se par indecente, continuînd cu boicotarea, îmbrăcat în costum de maimuţă, a orelor de biologie în care se predă teoria evoluţionistă, sau dezbrăcarea sa la orele de educaţie sexuală ca protest împotriva măsurilor de contracepţie (filmul nu e neapărat subtil), ajungînd pînă la forma unui delir religios: încercarea de a vindeca boala incurabilă a piciorului unui coleg, antisemitismul şi eliminarea celor care stau în calea reformării sale. Faptul că, despre formarea acestor convingeri, filmul nu discută (de unde a început preocuparea lui Veniamin pentru Biblie, cum era relaţia sa cu familia şi colegii înainte de izbucnirea conflictului?) limitează destul de mult contextul dezbaterii. De cealaltă parte a baricadei, şcoala şi familia îşi asumă o atitudine tradiţionalistă. Directoarea, preotul școlii şi o altă profesoară se arată dispuşi să accepte şi să implementeze ideile adolescentului: impun folosirea costumelor întregi la cursurile de înot, li se pare o idee bună să introducă, la ora de biologie, predarea perspectivei creaţioniste, considerînd atitudinea sa ca fiind poziţia morală corectă. Susținerea lor nu îi potolește însă elanul, nu se dovedește a fi eficientă în vreun fel, ci pare chiar să i-l alimenteze, dîndu-i încredere să continue. Opoziţia din cadrul şcolii se individualizează sub forma personajului profesoarei de biologie, o femeie tînără, cu un aer modern, care contrastează cu atmosfera şcolii (fiind, pe deasupra, atee), și care i se opune invocînd contraargumente ştiinţifice, puse să demonteze teoriile religioase, interpretînd ulterior citatele biblice în sprijinul propriilor idei. Atunci cînd personajele citează din Biblie, citatelor le este notată provenienţa prin înscrisuri direct pe ecran. Atunci, însă, cînd personajele citează din teoriile evoluţioniste, acestea nu apar.
Poziţia lui Serebrennikov pare să se alinieze astfel în mare parte cu cea a profesoarei, ajungînd să o transforme într-o victimă destul de eroică, respinsă în final de cadrul profesoral din care face parte şi de partenerul său, profesor la rîndul său. Ea devine elementul necesar din şcoală, cea care trebuie să-i ţină piept adolescentului prin întruchiparea unei opoziţii, fără de care acesta ar avea cale liberă – ceilalţi membri ai şcolii şi mama acestuia nu ar face nimic. Dar sînt destule lucruri care s-ar putea găsi şi împotriva felului în care reprezintă personajul această (o)poziţie didactică. Faptul că vede în elevul său un oponent e, din start, o problemă a felului în care percepe această relaţie elev-profesor. Felul în care prezintă argumentele sale ştiinţifice nu e mai nuanţat decît felul în care le prezintă Veniamin pe cele religioase. Natura acestor contraargumente pare să fie, pentru ea, absolută şi nu neapărat rezultatul unui progres: lumea e rezultatul unui Bing Bang şi adevărul științific nu mai poate fi contrazis, rediscutat, reamendat. Întreprinderea unei cercetări asupra poziţiei religioase a studentului (de unde provine, pe ce se sprijină?) nu e în nici un fel explorată. Alinierea filmului cu această poziție e și ea la fel de lipsită de nuanțe: nu arată că ar exista vreun posibil dialog între radicalismul adolescentin și sistemul complet șubred și limitat al educației în care acesta se formează.
Ancuța Proca este critic de film.