Tablouri vivante

● Cu drag, Van Gogh / Loving Vincent de Hugh Welchman și Dorota Kobiela (Marea Britanie – Polonia), 2017. 

Dacă Vincent Van Gogh ar fi visat la cum ar fi dacă s-ar transforma într-o unică pictură, care să îi reprezinte atît spiritul, cît și cele 800 de tablouri pe care le-a pictat de-a lungul scurtei sale vieți fără să vîndă decît unul, probabil că răspunsul l-ar fi aflat la mai bine de un secol de la dispariție. Într-un film tridimensional în cel mai pur sens al cuvîntului, se întîlnesc pictura, animația și cadrele filmate cinematografic, cu actori reali, decoruri și locații reale. Cu drag, Van Gogh / Loving Vincent descrie cîteva momente-cheie din partea finală a vieții artistului olandez, fiind și o încercare de reconstituire, de către tînărul Armand Rolin, fiul poștașului din Arles, a ultimelor sale clipe de dinaintea sinuciderii, prin discuții cu oamenii care au interacționat cu acesta.

Inițial scurtmetraj al artistei poloneze Dorota Kobiela, care a depășit o criză personală prin lectura a sute de scrisori ale faimosului olandez, Loving Vincent s-a conturat treptat ca un proiect monumental: primul lungmetraj pictat manual integral din istoria cinematografului, în care fiecare cadru este o pictură în ulei. În cifre: 12 picturi pe secundă, 720 de picturi pe minut, o zi de lucru pentru o jumătate de secundă pe marele ecran, 7 ani de muncă. 125 de pictori din 23 de țări (inclusiv România) au pictat, la Gdansk și Wroclaw, nu mai puțin de 65.000 de cadre. Peste 100 de lucrări originale ale lui Van Gogh au fost incluse în film. Etapa inițială, cea a filmării live action, a inclus actori ca Saoirse Ronan (Marguerite Gachet, fiica medicului său curant), Douglas Booth (Armand Rolin), Eleanor Tomlinson, Aidan Turner alături de polonezul Robert Gulaczyk în rolul lui Van Gogh. Peste aceste cadre au fost suprapuse apoi tablourile realizate de pictorii selectați în proiect.

Dacă personajul Paterson din filmul al lui Jim Jarmusch asimilează poezia „cuvintelor pictate pe apă“, autorii lui Loving Vincent, Hugh Welchman și Dorota Kobiela, văd în film tabloul în mișcare ideal, o imensă pînză vivantă, care dă o mărturie contemporană despre vibrația cromatică și tușa atît de recognoscibilă ale lui Van Gogh. Cît despre personajul Van Gogh, cel mai bine îl definește Marguerite Gachet: „Nici un detaliu nu era prea umil sau prea neînsemnat pentru el, pentru că iubea totul“.

Cineaștii au simțit întotdeauna o fascinație tainică pentru pictură. Dincolo de multipla influență a acesteia asupra cinematografului la nivel de compoziție a cadrului, lumini sau manieră vizuală, au existat cineaști care au recreat în filmele lor tablouri iconice din istoria artei. Printre cele mai cunoscute exemple: Andrei Tarkovski, care recompune, într-o secvență din Oglinda, tabloul Vînători în zăpadă al lui Pieter Bruegel cel Bătrîn. Tabloul apare prezentat ca atare, ca o reverență, și într-un scurt cadru din Solaris. O altă perspectivă asupra posibilităților picturii pe ecran o oferă în Culoarea rodiei de Serghei Paradjanov, care compune măiastre cadre statice, miniaturi picturale în toată regula, inspirate însă nu de un artist plastic, ci de creațiile poetului armean din secolul al XVIII-lea Sayat Nova. Americanul Terry Gilliam, al cărui imaginar fantezist a devenit un brand personal, a reluat în pelicula Aventurile Baronului Münchhausen (1988) pictura lui Botticelli Nașterea lui Venus (Uma Thurman spre debutul carierei). Mai recent, Lars von Trier face cu ochiul, în Melancholia, înspre tabloul prerafaelitului John Everett Millais Ophelia. În filmul Moara și crucea / The Mill and the Cross (2011), prin îmbinarea scenelor filmate în mod real cu pictarea digitală a tabloului Purtarea crucii al aceluiași Bruegel cel Bătrîn, te simți martor direct al procesului de pictare a acestuia pe pînza peliculei. Printre cele 500 de personaje din tabloul flamandului, pe care regizorul polonez Lech Majewski a dorit să le întruchipeze pe ecran, s-au aflat staruri ca Rutger Hauer în rolul lui Bruegel, Michael York sau Charlotte Rampling.

În Loving Vincent (nominalizat la Oscarul pentru animație și cîștigător a numeroase premii internaționale), se trece la un alt nivel și se merge îndrăzneț, dar natural, cu acea fluiditate plastică specifică cinema-ului, pe o dublă mise en abîme. Pe de o parte, cea a animației pictate manual după cadrele filmate cu actori, pe de altă parte e vorba de perspectiva actorilor reali față de tablourile originare cărora le dau viață, într-o suită armonioasă de tablouri vivante. Efectul de halou te hipnotizează treptat, pînă la strania senzație că ești prezent acolo, ca un abur invizibil printre vibrantele tușe de culoare, simțind însă și „singurătatea goală“ pe care i-o atribuie artistului toate personajele intervievate.