Rebel fără clauză

Bridge of Spies / Podul spionilor (SUA-India-Germania), de Steven Spielberg.

Filmele lui Steven Spielberg sînt de cele mai multe ori reconfortante, chiar dacă subiectul lor e incomod și dacă implicațiile lor politice, pentru oricine încearcă să le ghicească, depășesc treimea familie-profesie-Dumnezeu care îi e sfîntă conservatismului nord-american. Uneori, însă, prin momente autoreflexive, lasă loc de îndoială; filmul reconfortant ne amintește că e coerent pentru că e doar un film de ficțiune, chiar atunci cînd are tangențe cu realitatea istorică. Consensul etic care rămîne nechestionat – felul învingătorilor de a scrie istoria – e totuși arătat ca fiind opresiv și încărcat de tensiuni; bunul-simț arată brusc a rea-intenție, din partea cuiva care i se opune și din cauza asta nu e tolerat. În Bridge of Spies, avocatul James Donovan (Tom Hanks) stă în autobuz fără să deranjeze și totuși devine ținta privirilor furioase ale străinilor din jurul lui, care îl recunosc după fotografia din (toate) ziarele de dimineață. Ce anunță ziarele e că Donovan, care pînă de curînd era avocatul unei companii de asigurări, apără un spion sovietic capturat în Statele Unite și face tot ce poate pentru clientul său ca să-i asigure un proces cinstit, conform cu drepturile sale constituționale. Seriozitatea lui Donovan n-ar părea să fie un prilej pentru a­tîta ură, doar că, la sfîrșitul anilor ’50, în plin Război Rece și sub amenințarea unei explozii nucleare care ar da civilizația înapoi cu cîteva milenii, impresia americanilor de rînd despre comuniști era alimentată de orice mai puțin de mărinimie. Pasagerii din autobuz, judecătorul responsabil pentru acest proces care trebuia să fie de formă, familia lui Donovan – toți sînt  adepții aceleiași mentalități: regula conform căreia acuzatul e „nevinovat pînă la proba contrarie“ lasă loc de excepții procedurale pentru trădători. Donovan încearcă să-i convingă pe toți că, vinovat sau nu, Rudolf Abel (interpretat de Mark Rylance) îşi urmează cauza ca un soldat excepțional şi merită respectat pentru asta; conform avocatului, presupusul spion merită tratat cu aceeași umanitate la care speră americanii în cazul în care sînt prinşi spionii lor.

Scenariul pentru Bridge of Spies (scris de Matt Charman în colaborare cu Joel şi Ethan Coen) e plin de momente pe care Spielberg ştie cum să le construiască regizoral astfel încît personajele să capete tridimensionalitate, încît povestea să curgă lin și să mascheze elipsele – prin ceea ce se numeşte „efectul de sutură“ –, dînd cît se poate de puţin context. În prima secvență, Abel îşi face apariţia pictînd cu migală un autoportret: el e inexpresiv, portretul e inexpresiv și filmul nu ni l-a conturat pînă în acest punct prin nici un fel de expozițiune; la prima impresie, bărbatul e ca un test Rorschach și, într-o anumită măsură, așa va rămîne pînă la sfîrșitul filmului. Donovan, mai presus de intențiile omenoase, are un talent polemic amoral, calculat-avocățesc, pe care îl pune în slujba oricui e „omul lui“; deși devine treptat un războinic al gîndirii luminate, întreaga lui retorică e un calm „nu-ar-fi-mai-bine-să…“ pe care îl opune deciziilor grăbite și panicii generale. (Sigur că și acest understatement e o licență poetică, dacă ne amintim că fundalul e panica anticomunistă din Războiul Rece; criticul de la A.V. Club, Ignatiy Vishnevetsky, observă că Donovan „e distribuit aici ca o ilustrare a unei fundamentale bune-cuviințe afurisite care ar părea improbabilă dacă l-ar juca altcineva decît Tom Hanks“). În plus (și poate într-adevăr în plus – Spielberg exagerează adesea strecurînd mici defecte cînd caracterizează oameni măreți), avocatul trage de o răceală lungă care îl face să pară fragil, deși obține victorii nebănuite, ca negociator privat, în relațiile diplomatice cu două regimuri politice autoritare. Coloana vertebrală a filmului – care începe cu procesul lui Abel în Statele Unite și apoi urmărește, în cam același climat politic, pregătirile pentru un schimb internațional de prizonieri – e dată de relația avocat-client (sau de colaborarea, sau prietenia) dintre Donovan și Abel. Ca să vă lăsați convinși de film, care e mai sentimental decît pare în ocazionalele momente de complexitate, trebuie să acceptați că soarta lui Abel eclipsează întregul bloc sovietic și că ironiile comportamentului SUA față de cetățeni sînt un prilej de semi-comedie.

Dincolo de acești doi indivizi excepționali, intrigile politice sînt complet sublimate în limbajul cinema-ului popular: reconstruirea postbelică a lumii e doar un fundal monocrom în degradeu, cei doi poli fiind indiscutabil puterea democratică (adică americană, adică bună) și regimurile totalitare (adică non-americane, adică rele). Un agent CIA îl instruiește pe Donovan că există diferențe între agenda sovietică și cea est-berlineză și cam asta rămîne singura aluzie că există nuanţe. Donovan însuşi pare depăşit şi glumeşte că trebuie să‑şi numească ţările cu nume mai scurte (nu că RDG ar fi mai lung decît SUA).

Uneori, aceste imagini (fie şi apolitice) ale schimbării de regim sînt extrem de eficiente: de exemplu, cînd camera urmăreşte un băiat pe bicicletă şi panoramează de‑a lungul Zidului Berlinului, care tocmai se construieşte; de o parte şi de alta, vedem familii şi prieteni despărţiţi de noua frontieră. Ajungînd în Berlin într-un punct de demarcație între tabăra americană și cea sovietică, Donovan vede că rușii se păzesc cu lunetiști de el și oamenii lui, observînd abia apoi că au lunetiști la datorie și americanii. Însuşi Abel, ca ostatic al americanilor, e fără clasă şi ţară; avocatul speculează că s-ar fi născut în nordul Angliei, iar stoicismul său nu e încredere marxistă în istorie, cît stiff upper lip tipic britanic. Ambiguitatea care plana asupra lui Munich (2005) (care însă trata conflictul israelo-palestinian) nu mai e, însă, egalată în tratativele la nivel înalt din Bridge of Spies: din birocrat-rebel într-o situație concretă, Donovan devine un opozant iconic al istoriei, un om singur care stă în calea nepăsării, un fel de Schindler.

Irina Trocan e critic de film şi coordonează site-ul de cultură şi media Acoperişul de Sticlă.