O mie şi una de perspective la NexT
Ediţia a 11-a a Festivalului Internaţional de Film NexT, dedicat filmelor de scurt şi mediumetraj, care se desfăşoară anul acesta între 22 iunie și 26 iunie în Bucureşti, e una dintre rarele ocazii pentru publicul cinefil român de a descoperi, într-un timp foarte scurt, de cîteva ore, ce e mai proaspăt, mai actual şi mai divers în cinema-ul de astăzi, de la filmele unor cineaşti consacraţi (anul acesta, scurtmetrajul Vapour al cineastului Apichatpong Weerasethakul, The Hunchback, al regizorilor Gabriel Abrantes și Ben Rivers în secţiunea „Arthouse Shorts“) la şansa de a vedea în premieră filmele de debut ale unor cineaşti, dintre care despre cel puţin o parte se va discuta în următorii ani. În ultimii ani, festivalul a evoluat spre o multitudine de perspective interesante nu doar strict pentru cinefili, continuate şi în ediţia de anul acesta: pe lîngă secţiunile obişnuite (selectate de criticii de film Oana Ghera şi Massimiliano Nardulli), cuprinzînd filmele aflate în competiţie, animaţii, „Oscar Night“ sau „Festival Friends“, festivalul a inclus şi o paletă dedicată filmelor feministe şi LGBT (la a căror selecţie au contribuit criticii de film Andra Petrescu şi Andrei Luca). Pentru publicul care ajunge pentru prima dată anul acesta la NexT şi pentru care cinema-ul e consumat mai ales ca divertisment, surpriza ar putea fi ca, mergînd la un calup de filme scurte, să se întîlnească, în cele circa două ore ale unui colaj de cinci scurtmetraje, cu cele mai pure experienţe cinematografice şi cu filmele ca obiecte artistice.
Din ediţia de anul acesta a festivalului, una dintre cele mai îndrăzneţe propuneri vine din partea unui gen rar distribuit în cinematografele de la noi, cel al filmului-eseu. Prezentat în secţiunea „Parables Of Today“, mediumetrajul-antologie The Illinois Parables (SUA, 2016, 60’) al cineastei Deborah Stratman reuneşte unsprezece aşa-numite parabole despre cîteva evenimente din istoria statului american Illinois, aparent nelegate de un fir narativ. Deportarea amerindienilor, care a dus la moartea multora dintre ei pe Drumul lacrimilor, în anii 1830, evocarea unei tornade devastatoare din 1925, crearea unei secte socialiste sau proiectul Manhattan privind armele nucleare din al Doilea Război mondial sînt cîteva dintre parabolele enunţate prin imagini (de la found-footage – materiale de arhivă găsite şi refolosite în film – la reconstituiri) şi prin cîteva texte aparţinînd lui Jacques Marquette, Alexis de Tocqueville sau Ralph Waldo Emerson, fără a apela la explicaţii directe asupra evenimentelor, în stilul unui documentar informativ, prin inserturi scrise sau voice-over. Filmul găseşte un punct comun între aceste evenimente aparent disparate, dar sugerînd totuşi prin imaginile unor parcele de pămînt ceva asemănător unei structuri fractale, în spaţiul geografic în care s-au desfăşurat, prin transformările tehnologice, remanenţele şi repetiţiile lor, privite ca semne istorice (prin nişte explorări care amintesc de cele arheologice) care pot fi citite, dincolo de discursurile oficiale despre respectivele momente istorice, în interiorul acestei geografii.
Despre problemele prezentului socio-politic al Chinei discută scurtmetrajul intitulat ironic Hedoniştii (China, 2016, 25’) de Jia Zhangke (cunoscut pentru lungmetrajul Mountains May Depart), prezentat în secţiunea „Arthouse Shorts“, printr-o poveste satirică pe care criticul de film Richard Brody o definea drept chapliniană: pierderea slujbelor unor bărbaţi de vîrstă mijlocie (un miner, un paznic şi un lucrător la bucătărie) care ajung, printr-o întorsătură de situaţie tragi-comică, să lucreze în industria divertismentului, jucînd rolurile împăratului şi oamenilor săi de curte într-un fel de reconstituire folclorică. Decorurile, costumele şi prestaţia actorilor înșişi se aliniază prin nepotrivire şi comic, dar tonul cu care filmul îşi priveşte personajele sale nu e lipsit de căldură. Există o dimensiune tragică a experienţelor celor trei bărbaţi, dar viziunea lui Jia Zhangke, care foloseşte filmarea din dronă pentru multe dintre scene, este una mai degrabă ludică.
Într-un cu totul alt registru, animaţia The absence of Eddy Table (Norvegia, 2016, 12’) de Rune Spaans, care va putea fi urmărită în secţiunea „NexT Fan-tasia“, e o poveste de dragoste suprarealistă mult mai apropiată de structura unui horror, în care Eddy Table, personajul benzilor desenate ale lui Dave Cooper, se pierde într-o pădure imaginară de plante carnivore unde găseşte o fată posedată de un monstru de care se îndrăgosteşte. The absence of Eddy Table e una dintre cele mai bizare animaţii cu personaje posedate, iar lumea în care se mişcă, construită prin CGI în detalii extrem de concrete şi aparent foarte uşor cognoscibilă, ascunde sub micii monştri, ca şi sub identităţile personajelor însele, în ciuda carnalităţii pe care o arată, ceva la fel de nedesluşit ca spectrul unui vis.
Pe lîngă selecţia de scurtmetraje şi mediumetraje, regizoarea Julia Ducournau, premiată la ediţia din 2012 NexT pentru scurtmetrajul Junior, revine anul acesta cu primul său lungmetraj, Crud, care va putea fi vizionat în cadrul galei de deschidere.
Ancuța Proca este critic de film.