O devenire complicată

● Frații / Brotherhood (Republica Cehă-Italia, 2021), de Francesco Montagner.

Brotherhood este un documentar ce urmărește viața unei familii de păstori din Bosnia rurală. E vorba despre trei frați (cel mai mic învață în clasele primare, cel mai mare a intrat deja pe piața muncii), alături de tatăl lor, un salafist radical care apare și dispare din poveste, doi ani aflîndu-se la închisoare pentru terorism. Premisa filmului se dovedește absolut incitantă, pentru că plasează acțiunea la intersecția unor forțe cum nu se poate mai divergente: pe de o parte, bucolismul acestui trai în recluziune, cu turmele de oi, grandoarea peisajului și discuțiile la foc de tabără – o existență în aer liber care funcționează la fel ca odinioară, doar în acord cu cerințele specifice ale anotimpurilor; pe de altă parte, impactul hotărîtor al mizelor istorice, care fac din Bosnia un teritoriu frămîntat, amestec ciudat de reziduuri ale ororii războiului și tentații actuale pentru islamismul fanatizat, de natură să eșueze într-o atitudine naționalistă tot mai stridentă. Colac peste pupăză, aceste direcții contrare îi ating pe tinerii noștri la vîrsta sensibilă, cînd vria consumeristă a societății intră în conflict cu conduita tradiționalistă impusă de valorile desuete.

Toate acestea, însă, rămîn teme enunțate pe hîrtie – mai important este felul în care filmul reușește să le conțină, să le deruleze fără program și fără brambureală. Aș zice că cineastul Francesco Montagner e foarte abil cînd i se cere să întrețeasă firele narative – cînd, cu alte cuvinte, o drumeție cu oile la păscut racordează cu o secvență de lectură a Coranului sau, dimpotrivă, cu o ieșire la clubul de noapte „din vale”. Pariul e ambițios: să arăți că între toate acestea se instalează nu doar continuitatea, ci și firescul, în aceeași măsură în care situația se dovedește excepțională. Dar un documentar pretins observațional nu poate face mai mult decît îi permite formula: prin natura sa, sensurile se coagulează cu încetinitorul și fac urît la cel mai mic semn de manipulare. Căci există un preț plătit de Brotherhood pentru a-și transforma materialul, dintr-o masă amorfă de imagini, într-o arhitectură etajată: și anume, forțarea subiecților înspre un raport ficțional. Sau, altfel spus, dirijarea discretă, din spatele camerei, a discuțiilor purtate în fața ei. Cine își mai întreabă partenerul de viață, cu mină scorțoasă și stingheră: „Cum a fost azi la locul de muncă?”.

Deranjează acest forcing al observaționalului înspre forma de care s-a ferit cel mai cu grijă – constructul ficțional? Nu, atîta vreme cît o luăm ca pe o fatalitate – o mică victimă colaterală a acestui tip de narațiune. Mai cu seamă cînd ea adaugă, simultan, un strat suplimentar la portretul nuanțat al acestor tineri, chemați să își spună oful, cu directețe, privind în obiectiv. Useir, cel mic, e și cel mai spontan, simpatic foc în dezinvoltura cu care respinge dogma religioasă în favoarea unui joc cinstit pe telefon. Fratele cel mare, Jabir, umblă deja prin cluburi și este destinat emigrației către Germania. Dar cel mai interesant – și cel mai tragic în stoicismul cu care își acceptă condiția – este Usama, mijlociul. Împrumutînd nonșalanța de la cel mic și muțenia contemplativă de la cel mare, Usama și-a luat deja în primire viitorul: va fi păstor. De el atîrnă, de fapt, responsabilitatea grea a gospodăriei și a educației mezinului, cîtă vreme Jabir petrece dezlegat, departe de casă. Usama e tînăr și întrucîtva fragil, ezitant: cu tuleiele sale aurii și creasta șmecherească, nici n-a ieșit bine din adolescență. Destinul său – parcă cuprins pe de-a-ntregul în ochii săi triști – i-a retezat deja visurile (a trebuit să renunțe la școală) și l-a pus la locul lui: un loc despre care are grandoarea să nu se plîngă.

Cu fața lui rotundă și severă, prelungită de un bărboi neîngrijit, tatăl Ibrahim tronează in absentia peste cîrdul neliniștit al tinerilor, acoperit minuțios de către film. Cel mai influențat de vorbele aprige și de cîntul melodios de muezin al tatălui e tot Usama: o secvență grozavă îl arată rugîndu-și fratele mai mic să se îndure să pună mîna pe Cartea Sfîntă, apoi, prea obosit să îl mai dădăcească, fantasmează revenirea tatălui după eliberare, singurul capabil să pună lucrurile la punct. O alta îi arată pe aceiași doi frați muncind la înhămarea unui măgăruș, cu puștiul nărăvaș ca un mînz și fratele mai mare care îl suduie mai în glumă, mai în serios. Această relație de ciondăneală, în care intuim totuși dragostea, e punctul forte al filmului: un raport frățesc cu irizări paterne, care îi oferă lui Usama posibilitatea să se mai privească o dată ca într-o oglindă, spre vremea cînd era cu toate porțile încă deschise. Maturitatea gravă a acestor copii, trecuți prin experiențe grele care i-au traumatizat, nu încetează să mă răscolească – iar iscusința lor silitoare, mereu dispusă să accepte că lucrurile sînt cum sînt, mă asigură că au toate șansele să răzbească în viață.

Brotherhood va rula în cadrul Festivalului de Film „Astra” de la Sibiu, pe 11 și 14 octombrie.

Victor Morozov este critic de film.