“Nu mă iau în seros ca regizor” – interviu cu Bobby PĂUNESCU
Prezentat în deschiderea secţiunii „Orizzonti“ a Bienalei de la Veneţia, unde a şi stîrnit o controversă, lungmetrajul regizorului Bobby Păunescu, Francesca, a obţinut două nominalizări la Premiile Gopo din 29 martie: actriţele Monica Bîrlădeanu şi Luminiţa Gheorghiu au fost nominalizate pentru categoriile celor mai bune actriţe în rol principal, respectiv secundar.
Care a fost rolul lui Cristi Puiu şi al celorlalţi oameni de film în debutul dvs. ca regizor?
Am lucrat cu Cristi Puiu încă de la începutul acestui proiect. Eu eram foarte sceptic cînd m-am apucat de scenariu, dar m-a motivat să-l scriu dorinţa imensă de a spune povestea asta. După ce am avut o primă variantă de scenariu, care a trecut prin lectura lui Cristi, i l-am trimis şi lui Andrei Ujică, prietenul lui, pe care eu îl ştiam mai puţin la momentul respectiv. Am rămas uluit cînd el m-a complimentat şi mi-a spus că energia scenariului îi aminteşte de Mean Streets al lui Martin Scorsese. Ei bine, chestia asta m-a ambiţionat să merg mai departe.
La Veneţia aţi avut succes, dar parlamentarul Alessandra Mussolini şi primarul Veneţiei, Flavio Tosi, au reacţionat dur, simţindu-se ofensaţi din cauza unor replici. Cum a reacţionat publicul?
Am simţit că atît ziariştii italieni prezenţi la premieră cît şi publicul au fost impresionaţi de film. Am simţit că erau alături de noi. Ziariştii italieni au fost primii care au amendat reacţia celor doi politicieni, reacţie pe care o consider disproporţionată şi bazată pe o anume ignoranţă. Cei doi au reacţionat însă fără să vadă filmul!
A fost un scandal benefic filmului?
Într-un fel da, s-a creat un instrument de marketing neplanificat, dar în acelaşi timp a creat şi foarte multă confuzie vizavi de conţinutul filmului. Totodată, povestea asta s-a lăsat şi cu procese, şi asta e mai puţin plăcut.
În Italia filmul a reuşit să nu fie cenzurat în final. În ce ţări a mai rulat?
Da, am cîştigat procesul intentat de doamna Mussolini. Ea a încercat să blocheze distribuţia filmului în Italia. Sentinţa a fost pronunţată pe 12 noiembrie de către tribunalul civil din Roma. Ce mi s-a părut foarte interesant a fost faptul că judecătoarea nu s-a lăsat intimidată de către doamna parlamentar Mussolini, cînd a făcut apel la solidaritatea feminină, ci a făcut un lucru pe care şi doamna Mussolini trebuia să-l fi făcut: a cerut să vadă filmul. În sentinţa care avea vreo trei pagini scria foarte clar că „replicile incriminate, în contextul filmului, nu reprezintă o ofensă adusă reclamantului“. Filmul a fost distribuit în toată Italia şi am fost invitaţi să participăm la mai multe premiere regionale: la Torino, Milano, Padova, Bologna, Florenza, Catania.
Personajul Francescăi duce o luptă interioară teribilă pentru a lua o decizie. Ce credeţi că mai reprezintă astăzi Italia pentru românii derutaţi şi săraci?
Pentru mine Francesca întruchipează societatea românească de astăzi: dezorientată, în criză de identitate, în căutarea unui drum pe care nu l-a găsit încă, dar şi frumoasă şi cu un fundament bun.
Italia este parte din noi şi, indiferent de situaţie, rămîne fratele mai mare, aşa cum se întîmplă şi în familie: te mai cerţi, te mai împaci, dar în general nu poţi sta departe unul de celălat, atunci cînd există legătura de sînge. Aşa cred eu.
De unde vine numele?
Numele filmului vine de la Sfînta Francesca Cabrini, sfînta emigranţilor. Este o sfîntă pe care o admir foarte mult pentru modul în care s-a dăruit emigranţilor. Am aflat de curînd că Sfînta Francesca a fost idolul Giuliettei Masina, şi că atît Giulietta, cît şi soţul ei, Federico Fellini îşi doreau foarte mult să facă un film despre viaţa acesteia. Francesca nu este un film despre viaţa Francescăi Cabrini, ci un omagiu adus ei.
Cum aţi lucrat cu actorii?
Au fost alături de mine şi m-au sprijinit cînd am avut nevoie. Mai toată echipa a participat fără prejudecăţi, ţinînd cont de faptul că eram la debut atît ca scenarist cît şi ca regizor şi, mai ales, că nu fac parte din lumea filmului. Dacă filmul a ajuns să fie considerat un „debut convingător“, acest lucru li se datorează în mare măsură.
În ceea ce o priveşte pe Monica Bîrlădeanu, pe perioada filmărilor am simţit că este o prelungire naturală a corpului meu. Fără ea filmul nu avea nici o şansă.
O să vă luaţi în serios ca regizor?
Nu mă iau în serios. În general nu cred că trebuie să ne luăm prea în serios. Atunci cînd o facem, riscăm să devenim ridicoli. Regizor? Doar dacă o să mai simt ce am simţit atunci cînd am început să mă gîndesc la Francesca.