„Ne-au sprijinit cîțiva prieteni și colaboratori“ – interviu cu regizoarea Ana LUNGU

Cel de-al treilea lungmetraj al Anei Lungu, intitulat ironic Un prinț și jumătate, spune povestea a trei prieteni însingurați, care locuiesc împreună. Ei sînt interpretați de Iris Spiridon, István Téglás și Marius Manole. Filmul respiră un aer boem, ușor bovaric, iar amestecul de ficțiune și realitate este întărit de decizia regizoarei de a distribui în propriile roluri pe regizorul de teatru Radu Afrim sau pe jurnalista Iulia Popovici. Autoironică, ludică, cu referințe literare interesante, Ana Lungu reușește să ne amuze, glisînd între realitate și ficțiune. 

Un prinţ şi jumătate e un titlu metaforic, e puternic şi face referire şi la construcţia personajelor. Ce v-aţi propus alegîndu-l?

Ne-am gîndit, în primul rînd, la sensul de „mai mult decît un prinț“, dar am vrut să conțină și posibilitatea unor „prinți mai mici“. Am avut și alte titluri de lucru, eu am propus la un moment dat Mlle Bovary.

Iris Spiridon, interpreta principală, depăşeşte cu mult tiparele unei eroine obişnuite. Ce o defineşte şi cum aţi lucrat împreună la scenariu? Dar la filmare?

Iris interpretează în film o actriță cu un univers foarte personal: a fost îndrăgostită de Iisus cînd era mică, citește o carte pe zi și nu acceptă să joace decît în spectacole cu adevărat valoroase din punct de vedere artistic.

Pe Iris Spiridon am cunoscut-o acum 15 ani și sîntem prietene apropiate. Ne-am hotărît să facem împreună un film pentru că împărtășim anumite valori și idealuri artistice. Colaborarea a fost foarte plăcută. La filmare au existat uneori conflicte – ceea ce era inevitabil. Ne gîndim la această formulă de colaborare și în viitor.

Există o scenă de un comic savuros, în care Marius Manole aduce în discuţie tema divinităţii în discuția cu un copil derutat de manualul de religie. Ce v-a inspirat?

Am căutat pe Internet și am compilat întrebările din mai multe teste de religie care existau online. La filmare, am rugat o pe Sașa (n. red. – fata lui Marius Manole din film) să răspundă la întrebări de-adevăratelea. Restul a decurs oarecum de la sine.

Sînteţi la al doilea lungmetraj realizat fără sprijin de la CNC. Cine v-a ajutat?

Un prinț și jumătate este o producție independentă, realizată fără finanțare din partea CNC-ului. Ne-au sprijinit cîțiva prieteni și colaboratori. Fără implicarea lor, ar fi rămas la stadiu de scenariu. Pentru filmarea din București a intervenit Marius Manole. Filmarea din Transilvania s-a realizat cu ajutorul lui Răzvan Rădulescu și al Departamentului de film din cadrul Universității Karlsruhe, al Annei Maria Popa și al Direcției Județene pentru Tineret Covasna. Răzvan a venit împreună cu cinci studenți de la Universitatea HFG Karlsruhe și au participat la filmare, alături de restul echipei. Tot ei ne au pus la dispoziție camera de filmat și o parte din echipamente. În rest, cea mai mare parte a echipei a lucrat voluntar.

Ce elemente autobiografice aţi introdus şi cum le-aţi adaptat scenariului?

Am scris scenariul împreună cu Iris și am pornit de la anumite evenimente din viața ei pe care le-am ficționalizat. Tema morții unui prieten din copilărie a fost inventată de noi și a existat de la început, dar pe parcursul filmării (am filmat în mai multe etape pe parcursul a doi ani) s a întîmplat ceva tragic: a murit în realitate un prieten de-al nostru.

Relaţia din film între Iris Spiridon, Marius Manole şi István Téglás mi-a amintit de filmul Jules et Jim regizat de François Truffaut. E un clin d’œil?

Recunosc că nu ne-am propus, dar mulțumim pentru comparație, este un film care îmi place mult. Un critic de cinema a scris că filmul are „elemente de basm ironic“.

Unde se plasează „realitatea“ din poveste?

Un prinț și jumătate este un film de ficțiune. Unele personaje poartă numele actorilor pentru că într-o anumită măsură se joacă pe ei în niște situații inventate. Marius Manole nu are copii în viața reală, Iris Spridon nu este actriță, ci regizoare de teatru etc. O parte dintre dialogurile din film sînt improvizate, ceea ce le-a permis uneori actorilor să-și exprime propriile păreri, să vorbească cu cuvintele lor, „să fie ei“.

Care dintre scene au fost grele?

Pentru mine, cam toate scenele au fost grele. Din punct de vedere tehnic, cele mai complicate au fost cele de noapte în pădure. Partea a doua a filmului, care se petrece în Covasna, a fost mult mai greu de realizat. 

a consemnat Roxana CĂLINESCU

Foto: Daria Tucă