Lupta cu sistemul

● Să nu ucizi (România, 2019), de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

De puțin timp, Netflix difuzează Să nu ucizi, convingătorul debut al tinerilor cineaști Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, inspirat de scandalul diluării dezinfectanților Hexi Pharma de acum cîțiva ani. O coincidență plină de ironie (ca atîtea altele de care viața ne oferă abundent) – pe fondul dramaticei crize sanitare mondiale actuale și al falimentului evident al sistemului național de sănătate. Protagonistul, tînărul și talentatul chirurg pediatru Cristian Badea (excelent interpretat de Alexandru Suciu), este genul acela de erou solitar devorat de ideea dreptății și a unui cod moral acerb, negat în fiecare clipă de realitatea din jurul lui. Bulversat de moartea unui copil de care părinții acestuia îl consideră vinovat, medicul descoperă că reala cauză a morții băiatului nu a fost o eroare medicală proprie, ci diluția materialului sanitar de la Septo Pharma (furnizorul din film), care favorizează infecțiile nosocomiale în spitalele noastre. Primul său gest este, desigur, devoalarea falsului în fața Profesorului (Gelu Colceag), prototipul autocratului care domnește ca pe propria moșie în orice instituție de sănătate autohtonă.

Pe măsură ce conștientizează tot mai mult că nevoia sa de adevăr este, de fapt, o miză personală, nu general umană, Cristian devine tot mai singur în fața complicității în tăcere a celorlalți, de la soția și colega sa Sofia (Cristina Flutur), mama sa (Tania Filip), colegul său Ilie (Elias Ferkin) pînă la, inevitabil, instituțiile statului sau mass-media. Calea lui nu prea este în lumină (acea lumină cu care cărțile sfinte asociază adevărul), ci pare să avanseze ca într-un infinit labirint rece și aseptic (ca în intensul plan-secvență în care străbate nesfîrșitul culoar din marmură albă al Procuratorii Generale, urmărit îndeaproape de camera de filmat). 

Deși nu este lipsit de anumite clișee sau manierisme (spre exemplu, gestul obsesiv de a-și spăla mîinile înainte de operație) și împrumută destul de mult din estetica Noului Val, Să nu ucizi are o siguranță a execuției, o prospețime vizuală și o acuratețe a ideilor care îl transformă într-un debut promițător. Din fericire, cu toate că titlul filmului trimite direct la a șasea poruncă biblică, lipsește tonul moralizator, deși nu și semnele spiritualității. Chiar dacă inițial pare mai degrabă agnostic și are păcatele sale (binecunoscutul plic cu bani sau o anumită superioritate, izvorîtă din conștientizarea propriei valori, în raport cu semenii), pe măsură ce lupta sa devine una acerbă în special cu inerția sistemului, eroul își extrage forța interioară din sinronicități aproape magice (spre exemplu, crucile albe țîșnite parcă din pereții locuinței pe care o închiriază după ce își părăsește familia).

Înrudit cu caracterele exemplare, dar și uman-vulnerabile din Dekalog-ul anilor ’80 al lui Krzysztof Kieslowski sau din filmele altui polonez preocupat de nesfîrșitele pendulări ale individului între preceptele morale care îi justifică existența, Krzysztof Zanussi, Cristian este un avocat sine qua non al nevoii de a crede în bine în pofida a orice, chiar și a implacabilei domnii a răului. Dacă, așa cum spunea marele Kieslowski, „de 6.000 de ani, aceste porunci (n.r. – cele zece porunci) s-au dovedit indubitabil juste, și totuși le încălcăm în fiecare zi“, miza din Să nu ucizi este chiar legitimitatea vieții în fața morții. În scena-cheie a filmului, medicul îl urmărește pe patronul Septo Pharma (Daniel Popa), iar întîlnirea cu acesta este o improvizație de teatru absurd, poezie și sarcasm (el însuși fost medic, patronul biocidelor diluate îi mărturisește că a găsit un job mai bun decît să vindece oamenii, și anume să îi omoare). În cartea sa Cele zece porunci ale zilelor noastre, filosoful André Chouraqui vorbea despre nevoia umanității de a vedea în a șasea poruncă nu doar „o promisiune pioasă“, ci „condiția sigură a supraviețuirii lumilor“ noastre.  Ceea ce era de demonstrat.

(Ca o paranteză, Să nu ucizi a fost deprivat de juriul ediției de anul acesta a Premiilor Gopo de cîteva nominalizări meritate: la categoria Cel mai bun film de debut, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor în rol principal sau Tînără speranță – Alexandru Suciu. A primit totuși o nominalizare pentru sunetul lui Ștefan Azaharoaie. La debut au fost preferate în schimb, după criterii greu de înțeles, artificialul și calofilul Monștri. de Marius Olteanu, mediocrul Mo de Radu Dragomir, mai degrabă un ridicol film de televiziune decît cinema, sau modestul Cărturan în regia lui Liviu Săndulescu, salvat de jocul remarcabilului actor Teodor Corban).

Pelicula poate fi vizionată pe Netflix începînd din luna februarie.