În numele trecutului

13 iulie 2016   Film

● Răzbunarea amintirilor / Remember (Canada-Germania, 2015), de Atom Egoyan.

Noul film al lui Atom Egoyan e un crime thriller cu o tematică controversată, care atinge problema memoriei Holocaustului sub forma unei intrigi clasice de răzbunare – un fost prizonier de la Auschwitz, ajuns acum printre ultimii supravieţuitori (interpretat de Christopher Plummer), se hotărăşte, sub impulsul unui coleg de suferinţă din lagăr, să caute soldatul german care i-a ucis familia. Despre bărbatul pe care îl caută ştim doar că a furat identitatea unui evreu, aşa cum au făcut-o şi alţi militari germani de la Auschwitz după război, şi că trăieşte sub numele de Rudy Kurlander. Pentru a-şi atinge scopul, personajul principal – care se preumblă dintr-un stat în altul cu o armă ascunsă într-o aparent inofensivă borsetă – are de trecut nişte piedici insurmontabile, însă piedicile sînt aici (din cauza bătrîneţii şi a bolii de care suferă) lucruri precum trecutul străzii, dezbrăcatul şi îmbrăcatul hainelor, suportarea căldurii unei zile de vară şi mai ales capacitatea de a-şi aminti cum a ajuns în locul în care se află şi ce plan are de dus la îndeplinire. Accentuarea vulnerabilităţilor fizice şi psihice ale lui Zev e mecanismul care transformă obstacolele cu care se confruntă în material de thriller – pentru oricare alt om întreprinderea de a căuta un fost militar de la Auschwitz care între timp şi-a schimbat identitatea ar fi fost dificilă, dar pentru cineva în si­tua­ţia sa e de-a dreptul sisifică, generatoare de suspans, iar Plummer reuşeşte să facă din fiecare opinteală şi privire pierdută a personajului său, din şovăiala sa şi din pierderea din cînd în cînd a oricărui reper un scop secundar – care ajunge să cîntărească în ochii spectatorului mai mult decît Marele Obiectiv – acela de a se ţine pe picioare şi de a merge înainte. Nu se poate spune însă că personajul lui atinge o complexitate dincolo de interpretarea lui Plummer (una care să reiasă, de pildă, din scenariu). Personajul în sine pare să îi servească lui Atom Egoyan (care colaborase cu Hitchcock la seria sa de episoade pentru televiziune) la construcţia unui portret ambivalent de victimă-criminal, cu accent pe instabilitatea celor două roluri, în contradicţie cu percepţia general acceptată a demarcaţiei lor clare. În încercarea sa de a-şi atinge scopul, Zev e constant ajutat de bunăvoinţa oamenilor care-i ies în cale, oameni de pe stradă, poliţişti sau angajaţi la hotel, care se oferă să-l ajute să facă cumpărături, să treacă graniţa cu un paşaport expirat sau să găsească camera presupusului vinovat de la Auschwitz în bîjbîiala sa cauzată de demenţă, ignorînd posibilitatea ca bătrînul, o victimă în ochii lor, să poată fi şi un pericol pentru viaţa celorlalţi.

Privit din perspectiva unui film despre memorie, Răzbunarea amintirilor / Remember seamănă cu o pastişă după Memento al lui Christopher Nolan, în care toate elementele sofisticate ale felului în care Nolan alege să spună povestea (distrugînd, de pildă,  linearitatea intrigii prin alternarea unor felii de timp obiectiv şi subiectiv) sînt domolite într-o naraţiune clasic-lineară. Deşi filmul atinge ceva din discuţia despre legătura dintre crimă – pierderea identităţii – pierderea memoriei pornind tot în sens invers, de la pierderea memoriei, ca şi Memento, evenimentele se desfăşoară aici doar la timpul prezent, sugerat şi de filmarea cu camera în mînă. Mecanismul narativ e de cele mai multe ori la vedere: găsirea adevăratului Rudy Kurlander are loc după eliminarea multor piste care par de la început false. E greu, de asemenea, ca un spectator să accepte faptul că de fiecare dată cînd se trezeşte confuz, lipsit de orice amintiri recente, despre, de pildă,  locul în care se află (uneori şi de cîteva ori pe zi), Zev găseşte imediat scrisoarea de la prietenul său care îi lămureşte situaţia în care se află şi se apucă să o citească. Decizia de a nu folosi flash-back-uri/flash-forward-uri şi de a rămîne în prezent poate fi pusă în legătură şi cu tema filmului, şi cu discuţiile despre etica reprezentării Holocaustului. Folosirea unui flash-back ar fi transportat spectatorul în lagărele de exterminare şi l-ar fi confruntat pe Egoyan cu problemele acestei reprezentări în contextul naraţiunii clasice pentru care a optat, folosire mult criticată în cazul lui Spielberg. Rămînînd în prezent, Egoyan se poate folosi de tematica puternică (și vandabilă) a Holocaustului sub forma unei discuţii despre memorie, bifînd pe fugă unele probleme ale perpetuării unui mod de gîndire rasist, ale inechităţii sistemului judiciar etc., pentru a da un pretext bun fanteziei de răzbunare.

Ancuța Proca este critic de film.

Mai multe