Devenire

● Girl / Balerina (Belgia-Olanda, 2018), de Lukas Dhont. 

Aducerea în prim-plan a unui personaj trans e o idee la modă în cinema-ul recent, dar unghiul din care debutantul Lukas Dhont alege să o lumineze este diferit de tentativele precedente. În primul rînd, Lara, protagonista din Girl, e o adolescentă care încă trăiește în casa părintească, alături de familie – neavînd prea multe de-a face cu eroine ba excentric-nonșalante (ca în Morrer como un homem al portughezului João Pedro Rodrigues), ba încăpățînat-independente (ca în Una mujer fantastica al chilianului Sebastian Lelio). Un lucru le unește, totuși: cele trei protagoniste ale filmelor de mai sus sînt portretizate, toate, ca niște luptătoare, iar idealul pentru care se zbat e explicit: integrarea socială fără falie, în pofida normelor constrîngătoare.

Filmul din 2009 al lui Rodrigues – despre o drag queen cu suflet de aur – e în multe privințe remarcabil, nu în ultimul rînd pentru că optează, în locul unui naturalism plat, pentru accente spiritual-melodramatice de efect. Girl, în schimb, e mult mai racordat la societate, astfel că latura sa queer – atît de prezentă în Morrer… grație unui cabaret în care protagonista se dă în spectacol – e estompată de rutină: Lara se înscrie la o școală de dans, urmează un tratament special etc. În fond, filmul lui Rodrigues culmina cu secvența splendidă a unei escapade (chiar aceasta era ideea: de escapism) în natură, departe de oraș – în timp ce Lara nu doar că ține să își disimuleze cît mai natural transformarea, ci chiar încearcă să izbutească într-o zonă asociată fără dubiu cu corpul feminin perfect cadrat: ca balerină.

S-ar putea spune, deci, că Girl (tradus la noi, în spiritul originalului, drept Balerina) reprezintă un pas înainte la nivel ideologic: justificările, asumările trîmbițate sus și tare, relegarea acestor corpuri care ocolesc normele în localuri exotic-obscure aparțin lumii de ieri, iar discursul de tip „acceptă diferențele“ a devenit la rîndul său desuet. Camuflarea fără probleme a Larei în cotidian traduce, în acest context, o idee simplă: schimbarea de sex începe să reprezinte o situație dacă nu uzuală, atunci cel puțin integrată în mentalul colectiv. Empatia a înregistrat progrese în ultimii ani, societatea a devenit mai incluzivă. În fine, realitatea stă doar în parte astfel, iar expresia „fără probleme“ e și ea doar un fel de-a spune. De fapt, devenirea Larei nu este o cursă fără obstacole, căci corpul ei rămîne totuși supus așa-numitei society gaze: e analizat și judecat de ceilalți oameni din jur non-stop. Cred că Girl se situează pe undeva la mijloc între Morrer… (care evolua strict între coordonatele comunității trans, fără să-i pese de restul lumii) și Una mujer fantastica (unde orice interacțiune a protagonistei era întîmpinată de virulente reacții homofobe). Unei astfel de realități univoce – care diminua din forța autentică a filmului din urmă – i se răspunde cu o tratare mult mai nuanțată în Girl.

Pe de o parte, Lara stă cuminte în bula ei privilegiată, înconjurată de o familie înțelegătoare. Adaug un mare plus filmului pentru că, vorbind lucid despre pubertate-ca-perioadă-delicată, reușește totodată să dea skip unor teme facile în context, precum conflictul dintre generații sau îndoielile care precedă inevitabil decizia transformării. Din contra, acțiunea din Girl se plasează între două etape-cheie: după ce decizia a fost luată, dar înainte ca schimbarea de sex propriu-zisă să fi avut loc. În aceste condiții, Lara are norocul să fie sprijinită de un tată-exemplu: mereu acolo să o susțină moral, aici grijuliu, colo îngăduitor, întotdeauna bun sfătuitor. Despre mama Larei nu aflăm nimic – de apreciat și că filmul nu pierde vremea cu explicații inutile –, cert e că nu se află prin peisaj. Aceasta e însă doar o față a problemei; altfel stă treaba odată ce Lara părăsește climatul favorabil de acasă. Desigur, Belgia nu e Chile: anturajul Larei nu pare să facă vreo diferență – dar tocmai de aceea momentul în care o colegă o umilește în fața prietenilor survine, în economia liniștită a filmului, ca o deflagrație. E momentul în care personajul conștientizează the hard way că societatea încă nu s-a racordat complet la noile realități. Dar nici nu se poate spune că această societate ar fi homofobă. Aș zice mai curînd că e cripto-homofobă: ura ei iese la suprafață cînd nu te aștepți.

Mare parte din laurii acestui film – foarte interesant de studiat pe plan sociologic, mai convențional însă ca formă – trebuie să îi revină tînărului Victor Polster, interpretul personajului principal (care înainte se numea tot Victor), într-o performanță comparabilă cu aceea a Danielei Vega, actrița principală din Una mujer fantastica. Adesea stîngace, mereu în defensivă și uneori iritant de evazivă, totuși plină de hotărîre, Lara e o creație complexă – iar Polster îi conferă o anvergură deosebită pe ringul de dans, într-o coregrafie concepută de marele artist Sidi Larbi Cherkaoui. Între atitudinea maternă exacerbată (Lara gătește, are grijă de fratele mai mic) și incapacitatea de a avea grijă de propriul corp (nu mănîncă suficient, iar devenirea ei e una dureroasă), fata e prinsă și nu mai are răbdare: vrea să devină femeie cu orice preț. E limpede că Girl are destule imperfecțiuni, dar micile detalii nu trebuie să umbrească nici curajul lui Dhont de a pune în scenă această poveste, nici delicatețea cu care o face.

Girl / Balerina rulează în cinematografe începînd cu 15 februarie.