Detalii

# Sigurno mjesto / Safe Place (Croația, 2022), de Juraj Lerotic.

Juraj Lerotic a făcut din debutul său în lungmetraj un fel de dramă carcerală desfășurată în spații lipsite de personalitate, sau chiar sub cerul liber: clinicile de psihiatrie cu pereți albicioși, străzile oarecare ale orașelor, terenurile virane și zonele industriale abandonate – în aceste locuri nenumite are loc o poveste cu atît mai comună cu cît, în ramificațiile sale care conduc pe toată lumea către nebunie, ne pune față în față cu limitele umanității. Totul începe în clipa în care Bruno (jucat chiar de către regizor) îl descoperă pe fratele său Damir (Goran Markovic) în pragul morții: forțarea ușii apartamentului e sinonimă, pentru Bruno, cu pătrunderea într-un univers paralel în care fratele său mult iubit e un sinucigaș. Dincolo de toată tevatura care îi va purta pe cei doi, alături de mama lor (Snjezana Sinovcic), prin mai multe instituții de specialitate, Safe Place nu are o miză socială. El e mai curînd interesat de felul în care se insinuează în mintea omului această posibilitate absurdă a cunoscutului pe care, de fapt, nu îl cunoșteam. De la ipoteză răscolitoare la elefant prezent cu noi în cameră, filmul trasează cu migală acest parcurs al fricii de celălalt.

În fond, Safe Place este pur și simplu mîncat pe dinăuntru de gînduri de tip contrafactual: ce ar fi fost dacă...? Ideea universului paralel nu e întîmplătoare. În repetate rînduri, cineastul introduce variațiuni subtile la ceea ce vedem: o cămașă de spital devine o banală cămașă în carouri, un cvartal de blocuri se transformă peste noapte în cartier de case. Detaliile, aici, sînt simultan esențiale și lipsite de importanță: ca un fel de reminder al faptului că realitatea poate fi o convenție la fel de suspectă ca și cele mai fanteziste interpretări ale sale. Depinde doar de persoana care vorbește. Filmul e cel mai interesant atunci cînd se construiește ca încleștare între mai multe priviri asupra datelor obiective ale situației, pe măsură ce orice tentativă de a raționaliza această nouă situație se dovedește perfect vană. „Nu știu cum să mă comport cu el”, îi spune Bruno psihiatrului de serviciu. „Încercați să fiți un frate pentru el, nu un terapeut.” Nici nu e nevoie de mai mult pentru a înțelege preocuparea filmului pentru aceste zone tulburi, în care iubirea și privarea de libertate se amestecă periculos de mult, separate iluzoriu numai de discursuri specializate care pretind să facă lumină.

Eșec pe toată linia: nu există altă constatare posibilă pentru această coborîre în infern a suicidarului din film. Ne putem imagina Safe Place ca un film despre incapacitatea instituțiilor – de la clinici de psihiatrie la familie – de a proteja. Tragedia, de-a lungul acestei narațiuni, nu e niciodată subliniată gros – ea există firesc, ca o condiție naturală a societății actuale în care anumiți oameni par meniți pentru a refuza integrarea de orice fel. Între privire realistă asupra ravagiilor bolii și mostră alegorică despre fuga de societate și de înregimentare, Safe Place dibuie o breșă a lecturilor multiple, în care mecanismele sociale nu pot asigura altceva decît coerciția, represiunea, normativitatea. 

Nici nu era nevoie de mai mult pentru ca filmul să se transforme, chiar și pe ocolite, în document politic. E de apreciat această iscusință a lui Lerotic de a vorbi despre lucruri grave fără a vorbi despre ele, dar și fără a cădea în mirajul deghizărilor pompoase. Altfel spus, Safe Place propune o deplasare către un loc ceva mai puțin inflamat de revendicări identitare explicite, care rămîne favorabil chiar și căutărilor formale. Filmul setează standardul chiar de la cadrul de deschidere: vedem acolo un plan larg cu o stradă de cartier pe care se joacă cîteva fetițe, trec cîțiva locatari cu treabă, ne aflăm, în linii mari, în toiul unei seri normale, în fața unui bloc liniștit, fără poveste, apoi dintr-odată vedem un bărbat care aleargă și se izbește de ușa incintei cu disperare – și atunci știm că sîntem pregătiți să pornim la drum alături de Lerotic. Întreg filmul, de altfel, e construit cu o grijă discretă față de dispozitivul formal, cu cadre lungi atente la interacțiunile pline de încordare ale acestor frați, dar fără sentimentul că totul se vrea controlat la milimetru. Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor, mereu amenințată de spectrul unui deznodămînt capabil să tranșeze situația pentru totdeauna.

Safe Place va rula în cadrul Festivalului Taifas, care se desfășoară între 5 și 12 noiembrie la Timișoara.

Victor Morozov este critic de film.