„Cea mai importantă recunoaştere de pînă acum“

19 ianuarie 2012   Film

2012 a început în forţă, adică cu selecţionarea la Shooting Stars (în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin). Cît de important e acest moment pentru tine?

Selecţionarea la Shooting Stars reprezintă pentru mine cea mai importantă recunoaştere şi şansă de pînă acum. E un compliment senzaţional faptul că numele meu stă alături de cele ale altor 9 colegi actori din celelalte ţări, sub titulatura de „Cei mai buni actori tineri europeni“. Evident, este o oportunitate majoră care înscrie din nou România în cinematografia internaţională. Sper să continui să lucrez în afara graniţelor şi să merit aprecierea pe care juriul internaţional mi-a acordat-o. Încă nu-mi vine să cred că trăiesc această bucurie, cu atît mai mult cu cît am fost mereu un actor mai degrabă concentrat pe muncă şi încercări decît pe propria imagine.

Ai mai fost la Festivalul de film de la Berlin?

Pe cînd eram în primul meu an de facultate am fost selecţionată în cadrul programului „Talent Campus“ de la Festival. A fost o experienţă minunată. Mi-am cunoscut cîţiva dintre idoli: pe Dante Feretti sau Chris Doyle în cadrul unor workshop-uri şi conferinţe. Pe lîngă asta, mă aflam acolo şi în calitate de „competitor“, cu filmul lui Cristian Mungiu Turkey Girl, pe atunci parte din omnibusul Lost and Found, o serie de 6 scurtmetraje ale unor regizori est-europeni (fiecare dintre aceştia a ajuns apoi la o recunoaştere internaţională şi a cîştigat cîte un premiu foarte important). Şi mai aveam încă un film în competiţia „Berlin Today Award“, Bucureşti-Berlin, în regia Ancăi Miruna Lăzărescu. Înainte de a începe facultatea îmi petrecusem aproape o lună la Berlin filmînd pentru acest proiect. De atunci mă simt extrem de legată de oraş şi de industria de acolo.

Ce alte proiecte ai pentru acest an? În film şi în muzică…

În afară de filmul Ancăi Damian, A Very Unsettled Summer, proiect de suflet la care abia aştept să încep lucrul, mai am propuneri despre care voi vorbi la timpul cuvenit. În rest, e destul de imprevizibil. Audiţiile apar, se cîştigă sau se pierd şanse. În meseria asta eşti mereu alert. Muzica rămîne o pasiune puternică şi inepuizabilă.

a consemnat Ana Maria SANDU

Mai multe