Cadru rustic, lună plină
După ediția de avarie de anul trecut, încăpățînarea organizatorilor de a instaura o tradiție în ce privește Festivalul de Film Horror și Fantastic „Luna Plină“ a dus la desfășurarea celei de-a cincea ediții, între 25 și 28 august, în același cadru rustic – satul săsesc Biertan, la umbra bisericii cetate incluse în patrimoniul UNESCO.
S-a recuperat ceva din vitalitatea primelor ediții, măcar în după-amiezile de vineri și sîmbătă, consolidînd reputația de festival de weekend al evenimentului. Cei care nu și-au luat o zi liberă să ajungă de joi au ratat filmul cel mai simpatic din program (și, în consecință, filmul a ratat Premiul Publicului) – e vorba de Mi Gran Noche, cea mai recentă comedie neagră a spaniolului Alex de la Iglesia. Filmul e un omagiu adus revelioanelor TV de altădată și artiștilor care le animau, beneficiind de participarea cu totul specială a lui Raphael (un fel de Dan Spătaru al Spaniei, jucîndu-se aici pe sine). E vorba de o comedie spumoasă (și spumantă, filmul referind copios celebra comedie șaptezecistă The Party) al cărei loc în spectrul tematic al Festivalului „Lună Plină“ e discutabil, însă regizorul Alex de la Iglesia e un veteran al horror-ului umoristic și filmele sale au fost cu regularitate prezente în ediții anterioare ale TIFF-ului clujean și ale „Lunii Pline“.
Un titlu mai exotic a fost horror-ul indian Ludo, o cu totul altă fațetă decît cele știute la noi despre Bollywood, incluzînd mostre revelatoare de punk rock indian, aventuri hormonale cu adolescenți din suburbiile Calcuttei și blesteme ancestrale provocate de Ludo – tradiționalul joc de pioni și zaruri adaptat la noi sub numele Nu te supăra, frate. Doar că aici avem de a face cu activități de natură să supere orice frate – incest, magie neagră, vampirism (povestea are ceva din Only Lovers Left Alive, însă stilistic mizează pe isteria viscerală din Evil Dead). Filmul are ambiția de a fi începutul primei trilogii horror din istoria cinematografului indian, dacă legea nu va da de furcă regizorilor Nikon și Q – căci există și motive legislative pentru care în India nu se produce horror (nu legate de gen în sine, cît de conexiunile predilecte cu aspecte ce țin de sexualitate, religiozitate ori orînduire socială).
La noi, în schimb, absența genului horror din portofoliul național nu e pricinuită de obstacole legislative; eventual, de contopirea ororii cu cotidianul, pînă la punctul la care genul capătă veleități documentariste. Cosmina Stratan, lansată internațional de horror-ul ortodox După dealuri, are rolul principal în Shelley (r. Ali Abbasi) – producție daneză ce comentează pe marginea rolului României în Uniunea Europeană: eroina e angajată drept menajeră, iar ulterior ca mamă-surogat, pentru un cuplu danez environmentalist care preferă o viață izolată de societate și tehnologie, excepție făcînd telefonul fix prin care protagonista își mai poate alina dorul de casă. Copilului european nu îi priește însă uterul românesc, în consecință, Shelley o ia în direcția unor horror-uri clasice despre depresia postnatală (bunăoară Rosemary’s Baby). Filmul a rezonat și cu sentimentele spectatorilor, primind Premiul Publicului pentru lungmetraj.
Secțiunea aniversară de filme clasice a fost mai redusă decît altă dată, incluzînd doar un omagiu adus recent răposatului David Bowie, și anume Labyrinth – producție din anii ’80 regizată de păpușarul-inventator Jim Henson (creatorul păpușilor Muppets) cu o Jennifer Connelly adolescentă, multe măști și animații, oarecum limitate de posibilitățile tehnice ale vremii, dar purtînd marca inconfundabilă ce i-a conferit lui Jim Henson statutul de mare meșteșugar al efectelor speciale (în special pentru contribuții la producțiile Disney). Face parte din tradiția festivalului ca fiecare ediție să includă un film mut cu acompaniament live – idee preluată de la TIFF, însă mai propice pentru producții retro-horror vizionate sub clar de lună în grădina bisericii de la Biertan. Tradiția a fost bifată anul acesta cu Genuine al expresionistului Robert Wiene (autorul Cabinetului Doctorului Caligari), cu acompaniamentul live asigurat de grupul Foley’Ala – proiect specializat pe design de coloane sonore ambientale, coordonat de Adrian Zăbrăuțeanu (Jazzadezz).
A revenit în program competiția de scurtmetraje, cu o selecție diversă stilistic și geografic, capabilă să producă simultan rîsete și spasme de diafragmă. Merită menționate amuzantele The Procedure al lui Calvin Reeder (regizorul premiantului de acum cîțiva ani The Rambler), La Voce (al lui David Uloth, cameraman pentru blockbustere hollywoodiene testînd aici unele idei proprii ingenioase) și environmentalistul Leshy al cehului Pavel Soukup – cîștigătorul competiției, cu un subiect inspirat de ocultismul păgîn-folcloric popularizat de autori ca Arthur Machen. Restul programului a fost alocat unor debuturi școlărești a căror vizibilitate depinde decisiv de prezența în astfel de festivaluri, așadar trebuie tratate de spectator cu indulgență, reprezentînd itemi de portofoliu cu care tineri regizori caută resurse și oportunități de mai bine. Se remarcă producția autohtonă Vizitatorul, în care protagonistul provincial jucat de Ionuț Grama se luptă cu gelozia, cu cardiomiopatia, cu năluci și demenți din Tîrgoviște, cu colegii de distribuție care abia reușesc să țină laolaltă un scenariu ce mai trebuia să treacă prin vreo trei revizii înaintea filmărilor. Ca film de pionierat al nefericitei „scene“ pulp-horror de la noi, cu un buget de buzunar și filmat în două săptămîni, e un efort lăudabil al regizorului Jamil Hendi – exotic în încercarea de a hibridiza Noul Val Românesc cu etica Do-It-Yourself a pionierilor cinema-ului horror de altă dată. Rămîne de văzut ce poate face regizorul cu un buget real – să sperăm că primul blockbuster românesc de gen nu se va realiza peste hotare, obligîndu-ne să îl recuperăm peste 100 de ani prin subscripție publică.
În aceeași categorie a debuturilor școlărești, programul a mai inclus argentinianul Presagio și danezul Sensoria – producții de garsonieră gotică ce apelează la fantome și pacoste matrimonială pentru a masca lipsa de resurse (din păcate nu doar financiare, ci și conceptuale).
Festivalul s-a încheiat conform tradiției, cu revizionarea musical-ulului The Rocky Horror Picture Show, pe care de acum publicul îl știe pe de rost și a început chiar să l cînte, urmată de petrecerea pînă în zori de zi, în spațiul de campare. Filmul va avea parte în curînd de un remake aniversar, pe care sper să îl vedem într-una din edițiile viitoare ale festivalului.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.