Brăila feat. Afrim

Suntrack (În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare),scenariu, regie, univers sonor: Radu Afrim, scenografie: Irina Moscu, video: Mihai Matei. Cu: Alin Florea, Narcisa Novac, Corina Georgiana Borş, Valentin Terente, Irina Anghel, Mihai Jalbă, Andrei Moraru, Florin Stan, Dorian Ciutacu, Alexandra Grosu, Andreea Teodora Colţ, Nigeari Caramanlă, Nedejdia Isac. Teatrul „Maria Filotti“, Brăila.

Brăila este un oraş cu personalitate, care încă se raportează, mai degrabă în mintea celor care nu locuiesc acolo decît în cea a localnicilor, la aura magică a unei boemii multiculturale trecute. Sensibil la personalitatea locului, la poezia Dunării şi a oamenilor ei, Radu Afrim reface, în cel mai recent spectacol al său, un traseu al memoriei, încercînd să regăsească ruinele Brăilei vechi în lumea contemporană. Poate e nostalgie în ceea ce face regizorul, dar demersul lui este în egală măsură adresat prezentului, mai ales tinerilor. Constant în a implica tinereţea în spectacolele sale, Afrim caută perspectiva adolescenţilor asupra unui oraş uitat de timp („aici stă timpul în loc“). Suntrack (În căutarea sunetului pierdut în­tr‑un oraş cu soare), premiera care a inaugurat Teatrul „Maria Filotti“ după renovare (una dintre cele mai frumoase clădiri din ţară) şi care a deschis ediţia a X-a a Festivalului „Zile și Nopți de Teatru la Brăila“, este o investigaţie sonoră asupra identităţii Brăilei, căci regizorul s-a folosit de sunete ca de firul Ariadnei, recuperînd nu atît istoria locului, cît atmosfera lui, senzaţia aceea de „pierdut în timp“, întîlnită şi în mărturii mai vechi (de exemplu, în Jurnalul lui Mihail Sebastian). Afrim regăseşte nu numai farmecul trecut al Brăilei în cîntecele bulgarilor, turcilor, tătarilor şi lipovenilor, ci şi pe acela, atît cît mai este, al prezentului, al unui oraş în derivă care dispare tăcut, sustrăgîndu-se unui prezent zgomotos. Brăila de azi pare a se refugia în aura trecutului, nemaigăsindu-şi vocea în lumea contemporană. Dar cu tinerii ei ce se întîmplă, cum îşi găsesc ei identitatea într-un oraş fără identitate?

Show-ul lui Afrim este o combinaţie de elemente contradictorii, de realism şi magie, trecut şi prezent, video (din oraş şi din satele adiacente, filmări de Afrim, Alin Florea şi Florin Stan) şi teatru, text scris şi improvizaţie, muzică live şi înregistrată etc. Din contradicţiile acestea se conturează discret senzaţia unui oraş disipat, fără prezent şi fără viitor.

Spectacolul se apropie prin cîteva elemente de show-ul afrimian de la Tîrgu Mureş, Casting-ul dracului (în ambele se pregăteşte un spectacol pentru care se fac audiţii), dar ceea ce le uneşte profund este chestionarea localului, la Mureş, a unei etnii (secuii), la Brăila, a unui oraş. Povestea din spectacolul brăilean se conturează în jurul unui regizor (Alin Florea) în (permanentă) criză artistică şi existenţială, care vrea să facă un spectacol (cel pe care îl privim) despre muzica Brăilei. Şi aici funcţionează contrariile: partenera de proiect a regizorului este o scenaristă bine organizată (Narcisa Novac), intenţia de a lucra cu muzicile multiculturale ale trecutului este anihilată de descoperirea muzicii prezentului (hip-hop) sub forma unor adolescenţi talentaţi – meritul lui Afrim este de a descoperi peste tot tineri care aduc un suflu proaspăt în artă, în cazul de faţă cîţiva liceeni brăileni care duc mare parte din greul spectacolului. Apoi criza regizorului – personaj ce se suprapune parţial peste un fel de „criză“ a regizorului real. Afrim a lucrat în ultimii ani mai multe spectacole pe texte proprii, detaşîndu-se de dramaturgia contemporană, pe care a promovat-o pînă acum şi cu care, se pare, nu mai are atît de multe puncte în comun. Regizorul îşi caută nu atît un drum al său, căci are unul bine definit, cît noi parteneri de drum care să-i provoace imaginaţia. În plus, spectacolul are trimiteri, mai mult sau mai puţin discrete, la teatrul social-politic din România, o direcţie importantă în care Afrim nu se regăseşte. Spectacolul său, ca formă de investigare a identităţii unei comunităţi, a relaţiei dintre trecutul şi prezentul său (o replică a unei bătrîne filmată într-un sat, despre copiii care au plecat la muncă în străinătate, taie în carne vie: „Mai vorbiţi şi cu noi“), se subscrie teatrului social-politic, dar diferenţa constă în modul în care se face acest demers. La Afrim, imaginaţia şi iluzoriul fac parte din chestionarea senzorială a unui oraş. De partea cealaltă, în zona social-politicului, documentarea subiectului se păstrează în limitele realismului în spectacol. Şi poate că cea mai sugestivă replică pentru starea regizorului Afrim este cea a regizorului-personaj, adresată scenaristei prea lucide: „Îmi ucizi toată creativitatea şi tot ce e jucăuş în mine“.

Afrim foloseşte un grup de liceeni, dezinvolţi şi talentaţi, care se joacă pe ei înşişi, o variantă parţial ficţionalizată de teatru al experţilor. Împreună cu ei sînt Nigeari Caramanlă şi Nedejdia Isac, muzicieni autentici care aduc live savoarea sonoră a Brăilei multiculturale. Şi mai este Alin Florea în rolul regizorului, un actor complex, inventiv şi cameleonic, care susţine atît cabotinismul personajului, cît şi dramatismul său, ştiind să creeze un caracter dificil, nu neapărat (ba chiar aproape deloc) realist, cît pendulînd între realitate – afrimian percepută – şi trip-urile alcoolice. Configurat din elemente artificiale – costum, accesorii-jucării, limbaj semi-inventat –,  personajul regizorului are şi o latură de luciditate profundă, de nelinişte, revelată în cele două coperţi ale spectacolului, două monoloage despre trecutul şi viitorul Brăilei. La mijloc, prezentul – spectacolul în sine – rămîne spumos şi confuz, cu dansuri bulgăreşti şi hip-hop, dar peste toate, o umbră de tristeţe, de „pierdut în timp“ se resimte ca fiind starea definitorie a oraşului.

Suntrack (În căutarea sunetului pierdut într-un oraş cu soare) este o altfel de declaraţie de dragoste, nu neapărat faţă de un oraş frumos, cît faţă de amintirea hiperbolizată a unei comunităţi care devine, în memorie, mult mai minunată decît cea reală. În fond, spectacolul este o întîlnire de dragoste. Între Afrim şi Brăila lui. Dar multe iubiri se termină cu despărţiri.

Oana Stoica este critic de teatru.

_____________________________

credit foto Maria Ştefănescu