A fost un exercițiu dur de testare a limitelor - interviu cu Jerzy Skolimowski

12 mai 2011   Film

Festivalul Filmului European organizat de Institutul Cultural Român a început pe 5 mai cu filmul polonez Essential Killing, în regia lui Jerzy Skolimowski. Filmul a fost distins cu Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Veneţia din 2010 şi cu alte numeroase distincţii internaţionale. Capturat de soldaţii americani în Afganistan, Mohammed (Vincent Gallo) este transferat într-un centru de detenţie secret din Europa. Cînd vehiculul cu care era transportat este implicat într-un accident, se trezeşte dintr-odată liber, fugar prin zăpada pînă la genunchi, în pădurea îngheţată din apropiere, într-un mediu cu totul diferit de deşertul care-i era familiar. Urmărit permanent de o armată care oficial nici măcar nu există, Mohammed este forţat să ucidă pentru a supravieţui.

Înainte de Essential Killing v-aţi dedicat poeziei şi mai ales picturii. În ce măsură v-a influenţat pictura în realizarea unui film atît de cinematografic?

Nu multă lume cunoaşte că toată viaţa am pictat. Mi-am dorit să ajung pictor cu mult înainte de a mă gândi că aş putea urma o şcoală de film. Am dat chiar la Academia de Arte din Varşovia, dar am fost respins din două motive: nu aveam origine sănătoasă şi am fost considerat lipsit de talent. Pentru că subiectul examenului a fost ceva de genul „imaginaţi-vă tipul ideal de erou socialist“, am fost acuzat pe bună dreptate de lipsa convingerilor mele politice, dar niciodată nu am pus la îndoială că sînt, de fapt, un pictor talentat. În orice caz, pictura a ocupat mereu un loc aparte în viaţa mea, însă nu am căutat în mod conştient analogii sau punţi de legătură între pictură şi regie. Am fost întrebat deseori despre asta, iar eu răspund la fel de fiecare dată şi anume că folosesc „zone diferite ale creierului“ cînd lucrez la aceste două activităţi distincte. Nu mi se întîmplă niciodată să vizualizez scenele sau cadrele din film, dar probabil că există principii estetice fundamentale comune de care eu nu sînt pe deplin conştient.

De ce aţi optat pentru situaţia în care un bărbat este vînător şi victimă în acelaşi timp? 

După Festivalul de Film de la Veneţia am povestit în numeroase interviuri despre ideea coincidenţei şi a unei inspiraţii puternice care m-au condus la construirea personajului din Essential Killing. Am realizat la scurtă vreme că nu voi putea să păstrez atenţia asupra poveştii dacă aş amăgi publicul folosind un tipar simplu de tip alb-negru sau bun-rău.

Empatizaţi cu personajul dumneavoastră? 

Povestea din film transmite empatie pentru o fiinţă umană aflată într-o situaţie care îi scapă de sub control şi care este, tocmai din această cauză, complet de neînţeles. Dacă personajul se numeşte Mohammed sau Muslim ţine doar de vremurile în care trăim, însă eu nu mi-am propus să avansez mesaje politice sau religioase. Imaginaţi-vă doar cîteva personaje asemănătoare, de naţionalităţi diferite, cu opţiuni religioase diferite, puse în faţa unei încercări similare în alt moment istoric. 

Cîştigă sau nu lupta personajul din film? 

La această întrebare invit publicul să reflecteze. Răspunsul vine doar din partea lui. 

Ce secvenţe s-au filmat greu şi de ce?

Am avut o perioadă de filmare foarte grea, în zone îndepărtate din Polonia şi Norvegia, la temperaturi de minus 30 de grade Celsius. În secvenţe diferite, actorul Vincent Gallo a jucat în picioarele goale, îmbrăcat foarte sumar. A fost un exerciţiu dur de testare a limitelor rezistenţei pentru toată echipa de filmare. De asemenea, am forţat tot ce am folosit ca dotare tehnică, încercînd să adaptăm filmarea la condiţii termice extreme. 

Cum aţi defini legătura dintre poezie şi cinematografie? 

Amîndouă ating zone pe care cuvintele nu le pot atinge. Orice altă explicaţie suplimentară ar suna superficial. 

Ce regizori români v-au atras atenţia? 

Am văzut bună parte din filmele româneşti din ultimii ani şi am fost foarte impresionat. Pot spune că am aşteptări mari de la noua generaţie de regizori. Vreau să adaug că Bucureştiul are un farmec unic, am simţit asta de cîteva ori în ultimii zece ani şi, deşi pare un loc comun, o spun cu toată convingerea. 

Interviu realizat cu sprijinul Institutului Polonez.

a consemnat Roxana CĂLINESCU

Mai multe