FILIT. Momente şi schiţe

8 octombrie 2014   La zi în cultură

• S-a vorbit mult la Filit Iaşi despre relaţia dintre autobiografie şi ficţiune, despre cum se naşte o carte. Scriitorul David Lodge a atins şi el această temă în dezbaterea de la Teatrul Naţional. Pentru el, „scrisul e o formă de aroganţă“. A spus-o cu siguranţa celui care cunoaşte literatura ca scriitor, ca cititor şi ca teoretician. Şi a spus-o cu modestia celui care nu mai are nimic de demonstrat pentru că a ajuns, deja, departe.

• „Pentru mine, în scrierea unui scenariu de film e la fel de multă literatură ca în scrierea unui roman. Îmi dedic doi sau trei ani scrierii unui scenariu şi acord aceeaşi atenţie limbii ca atunci cînd scriu un roman. De aceea le consider pe ambele ca făcînd parte din aceeaşi categorie“, a explicat prozatorul şi romancierul Guillermo Arriaga. „Cuvîntul scris este cheia a ceea ce sîntem azi. Ce e cuvîntul scris? Doar cerneală pe o foaie albă. Şi să am şansa să schimb viaţa cuiva doar cu cerneală pe o foaie albă de hîrtie – cum mi-a schimbat-o scrisul pe a mea – e un lucru atît de seducător încît nu mă pot opri din scris.“ O mărturie dramatică despre puterea cuvîntului!

• Vineri seara am asistat la o întîlnire emoţionantă: Herta Müller şi Ion Vianu. O seară foarte agreabilă, dar foarte încărcată. Herta Müller este poetă, prozatoare şi eseistă, laureată a premiului Nobel pentru literatură. Iar Ion Vianu este scriitor şi psihanalist. Cei doi au discutat despre literatură şi despre memorie, despre rolul terapeutic al scrisului, despre forţa cuvîntului. A fost de două ori emoţionant: mai întîi, pentru că a fost pentru prima dată cînd Herta Müller şi Ion Vianu se întîlnesc pe scenă; în al doilea rînd, pentru că a fost pentru prima dată cînd Herta Müller şi poetul Ernest Wichner (moderatorul întîlnirii) şi-au vorbit în limba română. Provocată de acesta, Herta Müller a explicat de ce scrie, sau, mai precis, ce-ar fi făcut dacă n-ar fi fost scriitoare: „Poate ar fi fost mai bine să nu scriu. Dacă nu m-aş fi apucat să citesc cărţi şi să merg în direcţia asta, aş fi fost într-o altă viaţă, cu alţi prieteni. Aş fi lucrat undeva, într-o croitorie sau într-o fabrică de ciorapi. Aş fi lucrat în fiecare zi, aş fi fost obosită, aş fi văzut ce se întîmplă în jurul meu şi aş fi avut altă metodă de a mă exprima. Aş fi băgat toată această sensibilitate într-un ciorap. Doar că într-un ciorap nu s-ar fi văzut.“ Apropo: tocmai a apărut în traducere românească romanul ei intitulat Astăzi mai bine nu m-aş fi întîlnit cu mine însămi.

„Scriind despre alţii mă regăsesc pe mine însumi“ – spune Mariusz Szczygiel. Autorul polonez a scris un volum de reportaj despre Cehia şi despre destinele tragi-comice ale unor cehi. Cartea se numeşte Gottland şi a apărut şi în traducere românească la Editura ART. Un reportaj ca un roman, sau un roman scris sub formă de reportaj, în sfîrşit, o carte foarte specială, după cum vă veţi da seama.

• Ce-ar mai fi de spus despre Festivalul de Literatură şi Traducere de la Iaşi? În primul rînd, ar fi de remarcat optimismul general. România e ţara cu cel mai scăzut consum de carte din Europa. Statisticile o spun foarte clar: se citeşte din ce în ce mai puţin. O carte pe an pe cap de locuitor e o cifră care plasează România în coada Europei. Dar statisticile pot fi înşelătoare. Aici, la Iaşi, în timpul festivalului, am putut constata ataşamentul tinerilor pentru cultura scrisă. Peste tot, cineva răsfoia cîte o carte. Cifra de vizitare a festivalului e iarăşi foarte bună: peste 30 de mii de spectatori (sau, dacă vreţi, de cititori). A contat aici şi efortul organizatorilor de a-i aduce pe scriitori direct în mediile în care e nevoie de ei, adică în şcoli (poate că astfel, la examen, dacă vor trebui să relateze despre o întîlnire cu un scriitor, elevii din Iaşi chiar vor avea ce povesti). De altfel, aici, la Iaşi, literatura chiar pare să mobilize. Festivalul nu s-ar fi putut face fără sprijinul a zeci de voluntari. Care au şi venit, la primul apel al directorului festivalului, Dan Lungu. Ba încă a fost mare concurenţă pe „posturile“ de voluntar.

Foto: Privat, Carl Hanser Verlag

Mai multe