Fiica lui Agamemnon. Succesorul

"Dipticul" romanesc al lui Ismail Kadare, Fiica lui Agamemnon. Succesorul, apărut la Editura Polirom, traducere şi postfaţă de Marius Dobrescu, reuneşte texte scrise la distanţă de peste un deceniu şi jumătate, sub dictatura comunistă albaneză, respectiv în 2003. Cele două microromane pătrund, prin epică şi personaje, în miezul dictaturii, căutînd să investigheze un proces inimaginabil, succesiunea în dictatură, cînd bine se ştie că un dictator se simte imuabil şi etern. Punctul de pornire ţine de istoria albaneză recentă: dispariţia misterioasă a lui Mehmet Shesu, succesorul lui Enver Hodja despre care acesta susţine că s-a sinucis ca urmare a unei crize nervoase. Mehmet Shesu fusese criticat sever pentru că-şi logodise fata cu un tînăr dintr-o familie burgheză, cu mulţi criminali de război în rîndurile ei, el însuşi fiind poliagent. Ismail Kadare construieşte o splendidă naraţiune stratificată: thriller politic, cutume autohtone şi episoade homerice. Un tată (Succesorul) îşi sacrifică fiica pentru a îmbuna zeii (aici Conducătorul) - scenariul homeric reapare în povestea Suzanei, spusă de iubitul părăsit, care îi găseşte pandantul, şi biblic, şi istoric: Avram sacrificîndu-şi fiul cînd Domnul i-o cere, Stalin trimiţîndu-şi fiul pe front la moarte sigură. Acelaşi tînăr intuieşte sensul sacrificiului personal: dreptul de a cere şi celorlalţi sacrificii exemplare şi de a pedepsi necruţător orice încălcare. Misterul morţii Succesorului, care formează substanţa epică a celui de-al doilea roman, are mai multe dezlegări, venite din confesiuni şi perspective diferite, de la cei din familie, la ministrul de Interne care conduce ancheta, la arhitectul care a renovat spendida vilă, la Conducător sau spiritul mortului. Lui Ismail Kadare îi reuşeşte aici un tur de forţă al aluziilor culturale şi istorice, dovedind că în Balcani istoria nu face decît să rescrie parcă la nesfîrşit vechile mituri ale puterii şi ale sîngelui.