Față în față: scurtmetraj/lungmetraj, noua serie de filme de la Institutul Cervantes din București

5 aprilie 2021   La zi în cultură

● Patru cineaști spanioli – regizorii Álex Montoya, Belén Macías, Juanjo Giménez și producătoarea María del Puy Alvarado – fiecare cu un scurtmetraj și un lungmetraj, în luna aprilie, gratuit, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes

● Producții selecționate de la prestigiosul festival de film Alcine din Alcalá de Henares

● În prima săptămînă din aprilie, focus Álex Montoya: Lucas, nominalizat la Premiile Goya, și Asamblea, cel mai vizionat film de pe platforma Filmin în 2020

În luna aprilie, Institutul Cervantes oferă publicului ocazia să cunoască creațiile a patru cineaști spanioli excepționali, selecționați din rîndul participanților la Alcine, festivalul de film din Alcalá de Henares, unul dintre festivalurile de prestigiu din Spania, care în 2020 a sărbătorit cea de-a 50-a ediție. Sînt patru perspective extrem de diferite, ce reflectă diversitatea, vitalitatea, prezentul solid și viitorul promițător al cinematografiei spaniole. Seria de filme din cadrul evenimentului Față în față: scurtmetraj/lungmetraj / Del corto al largo (y viceversa) va putea fi văzută online, pe canalul de Vimeo al Institutului Cervantes, pe parcursul lunii aprilie, de la ora 21:00.

Pentru a celebra cei 50 de ani de existență prolifică a festivalului, acest ciclu de filme propune un dialog între două creații (un scurtmetraj și un lungmetraj) ale fiecăruia dintre cineaștii selecționați. Astfel, se aduce în atenția publicului specificul festivalului Alcine și, în același timp, se pune accent pe felul în care o serie de cineaști aleg genul scurtmetrajului sau pe cel al lungmetrajului în funcție de interesele lor și de poveștile pe care doresc să le spună.

Seria reunește filmele realizate de regizorii Juanjo Giménez: Rodilla (2009) și Nos hacemos falta (2001), Álex Montoya: Lucas (2012) și Asamblea (2019), Belén Macías: Mala espina (2001) și Marsella (2013) și de producătoarea María del Puy Alvarado, cu filme regizate de Álvaro Giménez Sarmiento: Pulse (2013) și Antonio Muñoz Molina, el oficio del escritor (2014). Sînt patru artiști care au participat de-a lungul carierei lor la festival – recunoscut pentru programul său care include atît scurtmetraje, cît și lungmetraje.

Săptămîna aceasta îi este dedicată lui Álex Montoya (Valencia, 1973), regizor, scenarist și producător. Absolvent de Arhitectură, a fost autodidact în domeniul filmului, unde s-a remarcat în special ca regizor de scurtmetraje, printre cele mai cunoscute fiind Lucas, care a fost nominalizat la Premiile Goya, și Cómo conocí a tu padre, recompensat cu o mențiune specială la Festivalul de la Sundance în 2010.

În cadrul evenimentului Față în față: scurtmetraj/lungmetraj, este prezent cu scurtmetrajul Lucas (2012, 28 min., nerecomandat sub 12 ani), marți, 6 aprilie, și lungmetrajul Asamblea (2019, 75 min., nerecomandat sub 7 ani), vineri, 9 aprilie.

Lucas, cu o distribuție formată din Javier Butler (Premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Scurtmetraje din Alcalá de Henares, 2012), Luis Callejo, Eva Llorach, Ramón Orozco, Violeta Pérez, María Gutiérrez, Herbert Holzinger și Pablo Verdú, atrage atenția asupra unei realități îngrijorătoare: catfishing-ul, crearea de identități false pe internet, victimele cele mai vulnerabile fiind adolescenții. Filmul a fost nominalizat la Premiile Goya pentru scurtmetraj și a obținut o serie de alte nominalizări și premii prestigioase la Festivalul de Film din Málaga, Festivalul de Scurtmetraje din Alcalá de Henares, la Festivalul Internațional de Film de la Valencia Cinema Jove, la Festivalul de Scurtmetraje și Animație Mecal Barcelona, la Semana de Cine de Medina del Campo.

Asamblea, bazat pe piesa de teatru La Gent (2012) scrisă de Juli Disla și Jaume Pérez, este debutul în lungmetraj al lui Alex Montoya și îi reunește în distribuție pe Jordi Aguilar, Marta Belenguer, Sergio Caballero, Greta Fernández, Nacho Fresneda, Francesc Garrido, María Juan, Lorena López, Juan Mandli, Cristina Plazas, Pablo Sánchez, Jorge Silvestre și Abdelatif Hwidar. Filmul reprezintă o abordare parodică a reuniunilor politice, punînd accentul pe mecanismele ce influențează implicarea cetățenească. Întrucît deja izbucnise pandemia Covid-19, premiera oficială a avut loc pe Filmin, devenind cel mai vizionat film de pe platformă, însumînd 23.000 de vizualizări după prima săptămînă. A fost prezentat în secțiunea „Zonacine” a Festivalului de Film de la Málaga, primit Premiul Publicului la Festivalul Rizoma și Tesela de Oro pentru cel mai bun film și Tesela de Plata pentru cel mai bun actor (Francesc Garrido) la Festivalul de la Alicante. A fost, de asemenea, selecționat în cadrul Festivalului Pelikula, în 2020, organizat de Institutul Cervantes din Manila.

PROGRAM

● 6 aprilie: Lucas, r. Álex Montoya

● 9 aprilie: Asamblea, r. Álex Montoya

 13 aprilie: Mala espina, r. Belén Macías

 16 aprilie: Marsella, r. Belén Macías

 20 aprilie: Rodilla, r. Juanjo Giménez

 23 aprilie: Nos hacemos falta, r. Juanjo Giménez

 27 aprilie: Pulse, r. Álvaro Giménez Sarmiento

 30 aprilie: Antonio Muñoz Molina, el oficio del escritor, r. Álvaro Giménez Sarmiento

Mai multe