"Exploatarea resurselor naturale în stil colonial" - interviu cu Liana BUZEA

Un ONG ecologist... muncă multă, de combatere a inculturii românilor, cu privire la propriile resurse naturale, cu mafiile locale, dar şi mult nerv şi încăpăţînarea de a face din piedici nişte provocări. Liana Buzea este membru fondator şi preşedinte al ONG-ului Plantăm Fapte Bune în România.

De ce un ONG ecologist?

Pentru că, acum aproape 11 ani, pe cînd eram încă la facultate, am avut un proiect legat de mediu. Despre colectarea selectivă a deşeurilor din ASE. Primul astfel de proiect făcut la nivel academic. Cel puţin din cîte ştiu eu. Acel proiect s-a transformat, doi ani mai tîrziu, într-o lucrare de diplomă (aveam astfel cum să-l duc la bun sfîrşit), iar în 2008, într-o asociaţie de mediu, cu acelaşi nume: EcoAssist. Asociaţia, care acum are cinci ani, a dezvoltat proiecte în direcţia colectării deşeurilor, dar a atins şi alte ramuri ale ecologiei: lobby pe lîngă parlamentari, pentru protejarea spaţiilor verzi din localităţi, realizarea de obiecte handmade din ambalaje, curăţenii în arii protejate, curăţenia ţării într-o singură zi (asociaţia pe care o reprezint a adus în România mişcarea socială internaţională „Let’s Do It“), lobby în rîndul autorităţilor, pentru a verifica şi pentru a opri eliminarea, pe teritoriul ţării noastre, a deşeurilor importate din alte state europene.

Din 2011, însă, principala noastră cauză este cea a pădurilor. Prin Plantăm Fapte Bune în România – iniţiativa naţională, împădurim terenuri publice cu probleme (zone agricole degradate, cu risc de alunecare, afectate de fenomenul deşertificării), iar în paralel, încurajăm publicul să se implice în identificarea tăierilor de păduri şi solicitarea autorităţilor să verifice legalitatea acestora. De-a lungul celor cinci ani, pe lîngă activităţile desfăşurate de noi, sprijinim şi participăm la acţiuni realizate de alte ONG-uri de mediu, care şi-au propus fie să oprească vînătoarea în parcurile naţionale (arii protejate) sau braconajul în Delta Dunării, fie să creeze evenimente care să marcheze Ziua Internaţională a Mediului...

Care e rolul dvs. în organizaţie şi cum v-aţi descrie activitatea?

Legal, sînt membru fondator şi preşedinte. Informal, sînt omul care verifică fiecare detaliu, uneori spre stresul colegilor mei. Activitatea mea o pot privi din două perspective. Prima este aceea de organizator de evenimente, în beneficiul comunităţii, prin care cunosc oameni din foarte multe domenii şi am contact cu destul de multe arii de activitate. Comunicare, contabilitate, juridic, financiar, administraţie publică sau IT (deşi aici mai am încă multe de învăţat). A doua perspectivă este aceea de administrator de organizaţie. Deşi sîntem nonprofit, tot ce stă în spatele unei organizaţii cu personalitate juridică este administrat de cineva. Acel cineva, în cazul organizaţiei mele, sînt chiar eu. Însă nu fac asta singură. Sîntem o echipă întreagă şi avem o paletă foarte variată de parteneri, colaboratori şi susţinători. Şi să nu uităm voluntarii. Fără ei, nu am avea succes, de fapt. Cred că am putea concura cu o galerie de fotbal – şi mă refer aici exclusiv la număr – dacă am strînge în acelaşi loc toţi oamenii cu care am avut contact în ultimii doi ani şi jumătate, de cînd avem cauza pădurilor. Este o activitate pe care nu o pot compara cu nimic altceva. Necesită concentrare, timp, responsabilitate şi asumarea succeselor şi neajunsurilor, deopotrivă.

Care sînt cele mai acute probleme de ecologie în România? Se ştie despre ele?

O parte dintre ele sînt cît se poate de publice. În primul rînd, România se confruntă şi acum, aşa cum s-a confruntat şi în alte vremuri, cu exploatarea resurselor naturale în stil colonial. Resursele noastre din sol şi subsol se exportă înainte să ne asigurăm nevoile interne de consum sau chiar de locuri de muncă. Primul subiect problematic la care mă pot gîndi este modul în care sînt exploatate pădurile, modul în care scade continuu suprafaţa împădurită de facto din ţara noastră şi modul în care cresc exporturile de cherestea, în detrimentul prelucrării ei secundare în România. Ca acoperire geografică, vorbim, în mare parte, de judeţele care au un procent mai mare de 10% din teritoriu acoperit cu păduri. Un alt subiect este modul în care sînt exploatate apele – cu recentele microhidrocentrale care seacă izvoarele de alimentare ale unor pîrîuri sau rîuri importante (cu precădere în Munţii Făgăraş), care afectează echilibrul unor întregi ecosisteme, în multe cazuri situate în arii protejate, fără să fie realizate studii corespunzătoare de impact asupra mediului. În ceea ce priveşte exploatarea resurselor minerale, sînt deja arhicunoscute cauzele care militează pentru transparenţă şi implicarea deciziei oamenilor în ipotezele exploatării resurselor din subsol – vezi cazul exploatării resurselor miniere de la Roşia Montană, unde studiile arată că nu numai aurul este abundent. Pe această temă, mai puţin ştiute sînt o mulţime de alte proiecte de minerit, acum în umbra paravanului Roşiei Montane, care aşteaptă, de asemenea, unda verde. Un alt subiect controversat este cazul exploatării gazelor de şist – cu riscuri considerabile de mediu şi costuri de exploatare la fel de mari – pentru care Bulgaria a dat un exemplu de tărie prin refuzul utilizării acestei metodologii. Şi, nu în ultimul rînd, voi aduce în atenţie situaţia menajeră în care ne aflăm în continuare. Nu avem infrastructura pentru a face faţă gunoiului pe care îl producem, cerem amînări peste amînări la alinierea întregului teritoriu la standardele europene, ba chiar agreăm să primim şi deşeurile periculoase ale altor state, pe care să le eliminăm în ţara noastră – vezi cazul navei Flaminia care a venit cu cel mai toxic cocktail de resturi ale activităţilor gospodăreşti şi industriale umane, pe care România nu are, încă, tăria să-l refuze, aşa cum Germania a făcut-o. Iar pe acest domeniu am să aduc în discuţie şi nenumăratele afaceri cu gunoiul, care este mai ieftin de depozitat la groapă, decît de reciclat sau valorificat. Toate aceste probleme pun o mare presiune pe natura din ţara noastră.

Şi, cu toate acestea, avem peisaje incredibil de frumoase, avem bogăţii naturale, încă avem o biodiversitate care ne face cinste în rîndul multor state europene, care nu mai au păduri seculare, mamifere mari sau o abundenţă de resurse în subsol cum avem noi. Avem de ce să ne bucurăm. Numai să ştim să o facem.

Care e crezul vostru?

Credem că oamenii se implică în momentul în care le oferi un cadru. Credem că numai persistînd în ceea ce ne propunem putem rezolva problemele, opri abuzurile şi asigura bunăstarea noastră.

Cine se mai implică? Care e modelul de business, de activitate? Lucraţi cu voluntari, aveţi oameni angajaţi?...

În iniţiativa noastră actuală, la Plantăm Fapte Bune în România sîntem colegi la organizare cu oameni cu formaţie şi preocupări diferite. Profesionişti care lucrează în domenii precum organizarea de evenimente, comunicare, turism, imobiliare, consultanţă în domeniul calităţii, logistică, mediul universitar sau chiar pompieri. Partenerii noştri vin dintr-o mulţime de domenii: contabil, financiar, juridic, comunicare, administraţie publică, mediul academic, silvicultură, agronomie. Cu toţii ne dăm din timpul şi energia noastră pentru a construi această cauză. Pentru a împăduri terenuri cu probleme, complementar cu eforturile făcute de autorităţi, de a proteja pădurile mature şi de a-i informa pe oameni asupra eforturilor de a creşte şi de a îngriji o pădure. Este un model de implicare socială, momentan. Sîntem toţi voluntari, deşi, în ultima vreme, începe să se simtă nevoia de resurse administrative. Avem acţiuni în 12 judeţe din ţară. Pentru a menţine standardele asumate, ne-am propus să facem trecerea spre angajare. Cel puţin a unui număr de trei sau patru persoane. Probabil că cine administrează zi de zi o activitate înţelege şi este deschis să susţină aceste nevoi administrative.

Cum implicaţi şi autorităţile locale în acţiunile voastre? E greu?

În primul rînd, colaborarea cu instituţiile statului se face în scopul rezolvării unor probleme cu care se confruntă local. Terenuri agricole care nu mai produc, terenuri care alunecă peste case, regiuni întregi afectate de deşertificare sau furturi de păduri. De aceea, colaborările, în cea mai mare parte, sînt bine primite şi onorate din toate părţile. Majoritatea oamenilor din instituţiile statului înţeleg beneficiile împăduririlor propuse de noi sau ale identificării legalităţii tăierilor de păduri, sesizate de public. Iar aici mă refer la majoritatea din cele 12 judeţe în care avem acţiuni în prezent. Colaborăm cu primării, direcţii şi ocoale silvice, pepiniere, ingineri silvici din instituţii cu atribuţii de control, prefecturi, consilii judeţene, inspectorate de poliţie şi jandarmi, penitenciare sau chiar ministere. Au existat, ce-i drept, şi cazuri în care, din păcate, anumiţi parteneri nu au văzut în noi decît oportunităţi de promovare în campania electorală sau oameni care nu au dus la îndeplinire ceea ce şi-au asumat. Aici, însă, adevărul este că au de pierdut comunităţile în care încercăm cu toţii să rezolvăm probleme.

Uneori, însă, sprijinul primit din partea presei sau din domeniul privat este cel care ne scoate la liman. Cînd oamenii din aceste domenii contribuie ei înşişi ori cu resurse obţinute prin munca lor, ne atingem obiectivele. Spre exemplu, anul acesta ne putem lăuda cu o muncă reunită a aproximativ 45 de organizatori, peste 60 de participanţi privaţi, peste 30 de reprezentanţi ai mass-media – susţinători – şi 42 de administraţii locale şi naţionale. Am reuşit să plantăm, în doi ani şi jumătate de activitate, 38,5 hectare, 137.800 de puieţi în 11 judeţe (Argeş, Constanţa, Covasna, Ialomiţa, Iaşi, Prahova, Mureş, Satu Mare, Sălaj sau Timiş), să identificăm pe teren tăieri de păduri din 6 judeţe (Argeş, Braşov, Cluj, Covasna, Prahova şi Satu Mare) şi să aducem la iveală 30 de dosare penale pentru furturi de păduri.

a consemnat Iuliana ALEXA