Electropop fericit!

Eticheta de artist electronic-pop vine la pachet cu o imagine foarte bine pusă la punct, fie de funky fresh newyorkez, funky punk berlinez (cu varianta emo), funky futurist japonez sau poate old school francez. La cei 80 de ani ai săi, contemporan cu istoria muzicii electronice, Jean-Jacques Perrey este muzicianul căruia i se potriveşte pînă la identificare sloganul preferat de artişti în ultimii ani: „We were uncool before uncool was cool“ (în traducere literală, „Eram demodaţi dinainte ca demodatul să fie o modă“). Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care J.J. Perrey se bucură acum de cel mai mare succes pe care l-a cunoscut vreodată în cariera sa de peste 60 de ani.

Dincolo de trend, interesul recent pe care îl suscită octogenarul electro poate fi atribuit, în mare măsură, încercării de a circumscrie o istorie a muzicii electronice. Aceasta este şi direcţia pe care o urmăreşte Gilles Weinzaepplen (cu numele de scenă Toog) în filmul pe care i-l dedică în 2008, Prélude au sommeil: Jean-Jaques Perrey et la musique électronique. Documentarul urmăreşte evoluţia suitei de instrumente muzicale electronice iniţiate de Georges Jenny, care a inventat în 1941 unul dintre strămoşii sintetizatorului, ondiolina. Tînărul Perrey se îndrăgosteşte de acest instrument la începutul anilor ’50 şi renunţă la studiile de medicină, pentru a se dedica muzicii. În rememorări calde şi pline de umor, Perrey povesteşte cum reputaţia de bizarerie pe care ondiolina o are la Paris culminează cu o vizită din partea lui Edith Piaf, care trimite o înregistrare studioului din New York, unde Carroll Bratman crea efecte sonore pentru radio şi televiziune. Perrey este angajat imediat de Carroll’s Studio, care îi amenajează un laborator, unde experimentează şi recreează sunete. Unul dintre cele mai spectaculoase episoade reconstituite de documentar este înregistrarea unui roi de albine pe o bandă pe care Perrey a prelucrat-o pentru a reda prin sunete naturale „Zborul bondarului“ de Rimski-Korsakov. Pe de altă parte, Angelo Badalamenti (compozitorul coloanei sonore a serialului Twin Peaks) povesteşte despre curiozitatea pe care ondiolina a trezit-o în America. Aici, Perrey a lansat, în anii ’60, două albume împreună cu Gershon Kingsley, compozitorul celebrei piese „Popcorn“, hipercunoscută în versiunea lui Jean-Michel Jarre. Revenind în Europa, realizatorul documentarului continuă discuţia cu regizorul Michel Gondry, nepotul lui Constant Martin, care a inventat în 1947 claviolina, instrument electronic cu clape, iar mai tîrziu clopotele electronice, a căror cea mai cunoscută utilizare este melodia care precede anunţurile din gări. Regizorul vorbeşte despre invenţiile pe care bunicul său le patenta, fără să încerce ca prin acestea să schimbe ceva în lume.

A fost nevoie de ingeniozitatea, exuberanţa şi umorul lui Jean-Jaques Perrey, supranumitul „prinţul clovn al avangardei“, pentru ca sunetele cele mai neobişnuite să treacă dinspre experimental către comercial, prin ceea ce acesta numeşte musique concrète. Caracterizată de însuşi Perrey ca fiind oarecum facilă, pentru o „ascultare uşoară“, amestec de sunete înregistrate şi sunete create electronic, musique concrète a avut meritul de a populariza genul electronic, prin compoziţiile sale cu ritm copilăresc. Scopul său declarat, şi reiterat în albumul din 2006, Happy Electropop Music Machine, este acela de a crea „muzică veselă, pentru oameni veseli“. În urma proiectelor de cercetare în care a fost implicat pentru a testa efectele sunetelor asupra animalelor şi oamenilor, a compus, în 1957, Prélude au sommeil, muzică pentru insomniaci, care probabil ar intra astăzi în categoria ambiental chill. Mixul lui Fat Boy Slim după „E.V.A.“, compoziţie pe care Perrey o numeşte astăzi „piesa mea fetiş“, l-a readus pe scena electro, într-un secol mult mai receptiv, de această dată. Au urmat înregistrări cu celebrul duo Air şi turnee internaţionale alături de Dana Countryman sau David Chazam. În 2008, Perrey a lansat, împreună cu Dana Countryman, un nou album: Destination Space.

Documentarul Prélude au sommeil a putut fi vizionat luna trecută, la Sala „Elvira Popescu“, în cadrul Atelierului Sunetului, găzduit în fiecare luni de Institutul Francez.