„E important să vorbim între noi” – interviu cu Hélène ROOS, directoarea Institutului Francez din București

Anul 2020 e un an pierdut pentru cultură, peste tot în lume, dar și un an al adaptării, al reinventării. Dumneavoastră ce-ați pierdut anul trecut? Și ce ați învățat?

Într-adevăr, 2020 a fost un an ambivalent. Pentru o perioadă destul de lungă au fost suspendate activitățile culturale, dar cu toții am încercat să profităm de această suspendare, am încercat să nu suferim prea mult și ne-am adaptat pentru a putea evolua. Ce-am pierdut în 2020? Am pierdut ocazii de a ne întîlni, dar am încercat să creăm alte oportunități de dialog, de pildă, în mediul online. Am călătorit mai puțin, dar nu ne-am pierdut speranța unor noi descoperiri. Pandemia ne-a făcut să ne gîndim mai mult decît oricînd la sănătatea noastră, la securitatea sanitară. Am crezut, mai întîi, că e doar o scurtă paranteză, apoi, cînd am constatat că situația se degradează și devine permanentă, ne-am dat seama că trebuie să continuăm, să evoluăm în ciuda pandemiei. Am cîștigat experiență, asta e sigur. Miza e să valorificăm această experiență în viitor.

În România, cultura nu a fost niciodată o prioritate pentru guvern. Cultura a fost unul dintre primele domenii închise la momentul instaurării stării de urgență. Și în Franța s-au închis instituțiile culturale, dar măcar acolo cultura e considerată un domeniu prioritar. Ce am putea învăța unii de la alții din felul în care e tratată cultura în pandemie?

Cred că avem ce învăța unii de la alții. Perspectiva asupra culturii poate fi uneori diferită, dar sînt și multe puncte comune. Modul în care e organizată societatea și felul în care statul acordă sprijin pentru creația culturală, angajamentul statului, potența financiară sînt diferite. Însă pandemia a lovit deopotrivă artiștii francezi și pe cei români. Cel mai dificil a fost pentru artiștii independenți, pentru cei fără contracte stabile. Ei s-au trezit brusc în situația de a nu mai putea susține reprezentații, expoziții, proiecții de film, deci au rămas fără venituri. A fost dificil din două motive: o dată pentru că nu au mai putut ține legătura cu publicul lor și, apoi, pentru că au rămas fără sursele de venit. E drept că în Franța există deja de mai multe decenii un sistem bine pus la punct asemănător cu asigurările de șomaj destinat așa-numiților intermitenți, adică artiștilor independenți, fără contracte stabile de muncă, ce lucrează cu intermitență, iar acest sistem a fost extins astfel încît să asigure acestor artiști venituri pe toată durata acestor restricții în ceea ce privește organizarea spectacolelor cu public, adică cel puțin pînă în august anul acesta. Însă chiar și așa, șocul a fost puternic. Sînt încă multe îngrijorări legate de viitor. Multe săli de spectacole nu știu cînd și în ce condiții se vor putea redeschide. Președintele Emmanuel Macron a lansat încă din primăvara anului trecut această reflecție europeană despre cum am putea apăra această bogăție comună, și anume cultura. Iar la Institutul Francez, cu mijloacele modeste de care dispunem, încercăm să dezvoltăm programe de susținere a creației artistice.

Institutul Francez reprezintă diplomația culturală a Franței și politicile culturale, în mod particular conceptul de excepție culturală. Ce poate face, concret, în România, pentru a le susține?

Ne înscriem într-o politică națională și în planul de acțiune al ambasadoarei noastre care vrea să susțină cultura și industriile culturale și creative. Unul dintre lucrurile pe care ni le arată această criză e acela că cultura sudează legăturile sociale. Și noi exact asta vrem să continuăm să arătăm la București, cu „Noaptea ideilor”, la Timișoara cu un podcast despre Europa…  Mai sînt și alte mize, cum ar fi clima și protecția mediului, așa că am programat anul acesta trei conferințe, dintre care una e despre biodiversitate. Institutul Francez e un fel de incitator de idei. Și ar mai fi o chestiune care ne interesează, și anume tema incluziunii sociale. Egalitatea între femei și bărbați e doar unul dintre aspectele pe care vrem să le promovăm pentru a construi o societate mai puternică.  Dar astea sînt mize societale globale deja, aspecte pe care le avem în comun și pe care încercăm să le urmărim peste tot în lume.

Odată cu vaccinul putem spera la normalizarea vieții culturale. De unde ar trebui să înceapă? Și cum ne putem întoarce de la cultura consumată online în spațiul virtual la întîlnirile autentice de la teatru, cinema, săli de concerte etc.?

Vă dați seama că nu se poate reporni întregul sistem peste noapte! Nu e posibil ca, după ce la început de martie 2020 a înghețat totul, să ne prefacem, în iunie 2021, că această pauză nici n-a existat. Va trebui să facem la un moment dat un bilanț al acestor experiențe pentru a vedea unde vrem să mergem. Și să vedem care e amploarea pagubelor produse de această criză sanitară în sectorul cultural. Mulți artiști și-au întrerupt activitatea. Unii, poate, au abandonat cu totul arta lor. Trebuie să folosim pîrghiile care ne-au ajutat în mediul digital pentru a lărgi publicul, pentru a democratiza accesul la cultură și pentru a consolida veniturile pentru creatori și pentru circuitele culturale – mă refer la săli, la muzee, la instituții. Nu știm cum va continua povestea, dar, în orice caz, nu va reîncepe ca și cum criza nici n-ar fi avut loc. Cred că dezbaterea e indispensabilă. E important să vorbim între noi.

Cinema „Elvira Popescu” e foarte activ în promovarea filmului european. Care sînt liniile mari ale programului anul acesta?

Pentru noi, important e să păstrăm legătura cu publicul. Am făcut cîteva proiecții de film în aer liber și un program de cinema european de artă pe platforma online. Nu e simplu nici în mediul virtual, căci există deja mai multe inițiative de nivel mondial. Sala „Elvira Popescu” promovează cinema-ul european și susține difuzarea filmului francofon în România. Prin tradiție organizam aici avanpremierele înainte ca filmele să intre în circuitul obișnuit de cinematografe. Sala noastră de cinema e un element din acest mecanism al difuzării filmelor. O piesă indispensabilă în mecanism pentru ca scenariștii să poată scrie, pentru ca realizatorii să poată regiza, pentru ca producătorii să poată strînge banii necesari unei producții. Întregul mecanism funcționează acum în ralanti: unele filme nu au mai apărut sau au fost difuzate doar pe anumite platforme, altele sînt în diverse faze întîrziate de producție. La un moment dat se vor produce blocaje, dacă vor apărea toate, deodată. Președintele Emmanuel Macron a vorbit și el despre importanța rețelelor de difuzare a filmului și de ce e atît de necesar să le păstrăm. În ceea ce ne privește, o să continuăm programul „Elvire chez vous”, apoi, imediat ce va fi posibil, o să facem proiecții în aer liber. De acum, și filialele noastre sînt echipate și pot face proiecții în aer liber. Și sperăm să putem deschide și sala, cît mai curînd.

Dar, pînă una-alta, am lansat o rezidență. Se numește „Résidence de poche”, e un spațiu dedicat creației chiar lîngă Sala „Elvira Popescu”. La concursul pentru această rezidență s-au înscris 78 de candidați.

Industria editorială a avut mult de suferit pe perioada crizei: tîrgurile de carte au fost anulate, multă vreme au fost închise librăriile, întreg sistemul editorial se mișcă lent. Cum funcționează sprijinul pentru traducere și publicare?

Avem două tipuri de programe. Unul e gestionat de Institutul Francez de la Paris și editorii români pot solicita sprijin în cadrul acestui program. Și, pentru că legăturile cu România în mediul literar sînt atît de importante, mai avem un program de sprijin pentru publicare menit să-i ajute pe editori să plătească traducerea. Traducerea e o muncă anevoioasă, adesea insuficient răsplătită, chiar dacă e esențială în această industrie editorială. În România există traducători foarte talentați și, la nivelul nostru, cu mijloacele noastre modeste, încercăm să susținem traducerea. Dar, cum spuneți și dumneavoastră, sistemul editorial e acum într-o situație dificilă în special din cauza difuzării. Librăriile au fost închise o perioadă. Apoi, în Franța, se pune problema concurenței neloiale cu marile lanțuri de magazine care vînd, și ele, carte. Și tocmai micile librării independente sînt puse astfel în pericol. Știu că și în România există cîteva librării minunate, cum sînt cele din lanțul Cărturești sau librăria francofonă Kyralina. Cred că ține de fiecare dintre noi să salvăm aceste instituții cumpărînd cărțile direct de la librărie în loc să apelăm la platforme online.

Cultura a fost lovită de criză peste tot în lume. Ce pot face rețelele institutelor culturale de tipul EUNIC pentru a minimiza efectele?

EUNIC este un instrument foarte bun care ne permite să aducem împreună diverse inițiative ale institutelor culturale străine din fiecare țară. Anul acesta, asigurăm copreședinția, alături de colegii de la Institutul Goethe, a cluster-ului din România. Și încercăm, alături de cluster-ele din Serbia și din Moldova, să lărgim rețeaua de sprijin pentru a putea fi mai eficienți. În plus, motorul franco-german funcționează la nivel european și în cultură. Printre altele, susținem dezbateri în cadrul saloanelor Insula 42 organizate de Corina Șuteu exact pe aceste teme legate de viitorul culturii. 

interviu realizat de Matei MARTIN

Foto: Mihai Barbu