Doi copii şi-o toamnă editorială

25 august 2011   La zi în cultură

Cînd întrebi un angajat al editurii Polirom (care este şi mama a doi-copii-foarte-minori) cam ce mai face, înţelegînd prin asta, în general, cam ce mai face el după serviciu, îl împingi, fără să vrei, în braţele depresiei, aducîndu-i aminte că există oameni care au timp liber. Dar, o să încerc să răspund... Se apropie toamna, deci pregătesc cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), alături de Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Încă sîntem în faţa incertitudinilor, încă mai apar situaţii în care scriitori care au confirmat deja prezenţa se răzgîndesc, încă nu avem sponsori, încă. Toate acestea ne-au făcut să mutăm festivalul în prima săptămînă din decembrie (7, 8, 9 decembrie) – şi, în plus, eu m-am hotărît să rup cercul vicios: lucrez, adică, la un plan de scoatere a FILB-ului din faza romantică şi de mutare a lui în zona profesionistă. 

Apoi, mai avem un pic şi intrăm în forţă în toamna editorială, cu mult-aşteptatul roman al lui Alex. Leo Şerban, Litera din scrisoarea misterioasă, cu un nou roman – excelent, mă asigura BAS în vacanţă – de Lucian Dan Teodorovici, cu cel mai recent roman al lui Michael Cunningham, cu, la fel, cea mai recentă carte a lui Elif Shafak (pe care sper să o şi întîlnim anul acesta sau în primăvară la Bucureşti), cu prima traducere din Sofi Oksanen (aici vă recomand călduros un google images!)... 

Aş mai adăuga la toate astea pe cei doi copii, Sara şi Marc, care au ajuns la faza „înhăitării“, care se concretizează, în fiecare seară, în scoaterea tuturor oalelor de prin dulapuri şi aranjarea lor „în formă de tren“, în oricare altă cameră decît bucătăria. În plus, Marc nu se mai luptă cu „Şaptele“ despre care vă povestea BAS, în cadrul aceleiaşi rubrici, ci cu „turceii“ (lui Mihai Viteazu). De unde am putea trage concluzia că prea multe televiziuni redifuzează filmele lui Sergiu Nicolaescu în această perioadă. 

Oana Boca este director de imagine la Editura Polirom & Cartea Românească. 

Mai multe