Dirijorul Tiberiu Soare și violoncelistul Răzvan Suma vor fi aplaudați pe scena Sălii Radio

31 octombrie 2021   La zi în cultură

Miercuri, 3 noiembrie 2021, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio și doi dintre cei mai activi muzicieni români, cu numeroase concerte prezentate atît în țară, cît și în străinătate – dirijorul Tiberiu Soare și violoncelistul Răzvan Suma – vă propun la Sala Radio o seară dedicată în special clasicismului muzical austriac. Veți asculta două creații ale celor doi mari exponenți ai muzicii în Viena imperială de secol XVIII: Haydn – Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră și Mozart – Simfonia nr. 29.

Programul concertului de la Sala Radio se va deschide cu o lucrare românească: Suita din Codex Caioni pentru orchestră de coarde, semnată de Dan Voiculescu (1940-2009). Formarea, dar și cariera compozitorului sînt strîns legate de instituția pe care a absolvit-o și la care a format, la rîndul său, generații de elevi, în calitate de profesor: Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Dan Voiculescu a urmat cursuri și stagii de perfecționare la Veneția, Köln și Darmstadt și a creat muzică de teatru, partituri vocal-simfonice, muzică de cameră și un mare număr de creații corale.

                                                 Tiberiu Soare (credit foto: Virgil Oprina)

Dirijor al Operei Naționale București și dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, Tiberiu Soare îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999. Între anii 2012-2015, a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrînd alături de aceste ansambluri numeroase succese atît pe scena Sălii Radio, cît şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau al turneelor internaţionale.

A ocupat și poziția de director artistic al Operei Naționale București și este invitat constant să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor din România. În străinătate, activitatea sa a constat în colaborări cu numeroase ansambluri de prestigiu, cum ar fi: London Philharmonic Orchestra, Kammer Ensemble N (Suedia), Musica Vitae Chamber Orchestra (Suedia), Osaka Chamber Symphony Orchestra (Japonia), Orchestra Filarmonicii din Atena, „Bedrich Smetana” Philharmonic Orchestra (Cehia), Orchestra Radio Praga, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică din Beirut (Liban), Orchestra Simfonică de Stat din Izmir (Turcia) ș.a.

                                                  Răzvan Suma

Solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania, violoncelistul Răzvan Suma dezvoltă o bogată carieră internațională de solist, cele peste 1.000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut fiind apreciate pe toate continentele. Cu o carieră concretizată în cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan Suma este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului. Ca urmare a turneului naţional „Vă place BACH?”, artistul a lansat în România prima înregistrare completă a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de J.S. Bach, CD realizat cu sprijinul casei de producţie  Sonoro Records.

Răzvan Suma a devenit extrem de apreciat de publicul larg grație turneelor naționale și internaționale pe care le-a prezentat din anul 2006. De la lansarea în 2012 a întrebării „Vă place Bach?”, violoncelistul Răzvan Suma a oferit publicului din România două ediții ce au cuprins repertoriul marelui compozitor german și apoi a revenit în fiecare an cu noi propuneri, menite să introducă publicul român în universul muzical al compozitorilor de geniu ai muzicii clasice: „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016), „Vă place Beethoven?” (2017). Turneul „Vă plaCello?” (2018) a adus o nouă abordare artistică în activitatea violoncelistului Răzvan Suma.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie și accesul publicului în sala de concert (30% din capacitatea maximă) va fi permis pe baza prezentării dovezii vaccinării sau trecerii prin boală, care se realizează doar prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID, disponibil la adresa https://certificat-covid.gov.ro/, a cărui verificare este responsabilitatea personalului Radio România, prin aplicația mobilă de verificare Check DCC. Pentru detalii legate de acces, puteți consulta site-ul oficial https://www.orchestreradio.ro/.

Biletele sînt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. De asemenea, se pot achiziționa DOAR în ziua concertului (între orele 14:00 și 19:00) și de la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele sînt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urile celor două posturi de radio.

Mai multe