Ziua Timpului, Noaptea muzeelor, Călătorii
● Pentru că iar este primăvară şi cald afară a revenit şi „Noaptea muzeelor“. Astfel, toată noaptea zilei de 17 mai, în 25 de oraşe din România, muzeele vor avea uşile deschise pentru vizitatori. (Stela Giurgeanu)
● Borgman, filmul lui Alex van Warmerdam, a fost anul trecut în competiţie la Cannes. Mi-a atras atenţia ce am citit despre el. Acum intră şi pe ecranele de la noi. E un thriller despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din lumea bună şi le aruncă viaţa în aer. E timpul să vedem de ce a fost considerat una dintre surprizele competiţiei, în 2013. (Ana Maria Sandu)
● Emisiunea cu dor de ducă Călătorii cu Ana Maria Caia (producătoarea emisiunii Bazar de la TVR2 şi o călătoare înnăscută), la RFI România, în fiecare duminică, de la 12,10 – un invitat-vedetă povesteşte despre peripeţiile sale în diferite ţări ale lumii şi despre locurile care l-au marcat. De pildă, în prima ediţie, cea din 11 mai, Andrei Gheorghe a vorbit despre Istanbul şi despre cum, printre altele, a vîndut jucării chinezeşti în Grand Bazaar. (Adina Popescu)
● „Ziua Timpului“ – la Photo Romania Festival. Găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, expoziţia – reunind 800 de piese rare perfect funcţionale, produse în 14 ţări de pe trei continente, printre care şi o parte din colecţia de ceasuri a familiei clujene Gaşpar – va fi vernisată pe 16 mai, la ora 18; fizicieni, psihologi şi teologi se vor raporta la Timp, prin prisma specificului propriilor profesii. Acest inedit eveniment cultural va fi dublat de atelierul susţinut de cunoscutul fotograf britanic Drew Gardner, figurînd ca noutăţi de excepţie a celei de-a patra ediţii a Photo Romania Festival, ce se va desfăşura la Cluj-Napoca, în perioada 16-25 mai, în parteneriat cu F64 – lider pe piaţa echipamentelor foto-video din România, care deţine cel mai mare magazin online de profil din sud-estul Europei. „Noi, cei de la F64, iubim fotografia şi nu uităm nici o clipă că aceasta ne face viaţa mai frumoasă.“ – Marian Alecsiu, director general F64. (Ruxandra Mihăilă)
● Adio, dar mai stai puţin (A long way down, 2014), în regia lui Pascal Chaumeil, cu Pierce Brosnan, Toni Colette, Imogen Poots – o comedie destul de neagră, dar cu happy-end, care tratează un subiect mai puţin obişnuit: cum se pot salva reciproc patru oameni care vor să se sinucidă, din întîmplare, în acelaşi loc... (Iaromira Popovici)
● Albumul „Interioare“, ediţie aniversară la 30 de ani. Apărut în 1984 la Electrecord, primul disc al lui Alexandru Andrieş a fost reînregistrat de curînd într-o formulă nouă: cu Maria Ioana Mîntulescu, Berti Barbera, Sorin Romanescu. Ascultaţi şi/sau reascultaţi. CD-ul e însoţit de un DVD pe care se află un material filmat în timpul înregistrărilor la Real Sound Studio. (Mircea Vasilescu)
● Compoziţia lui Felix Mendelssohn din 1842 Des Menschen Herz ist ein Schacht („Inima omului e o subterană“), despre care se credea că s-a pierdut, a fost găsită într-o colecţie privată din SUA. Christopher Glynn şi Amy Williamson, de la Royal College of Music, o interpretează în exclusivitate pentru BBC, prima oară după 140 de ani. O puteţi asculta aici: http://www.bbc.com/news/entertainment-arts-27253932. (Matei Pleşu)
● În Piaţa Universităţii din Bucureşti s-a deschis World Press Photo. E un eveniment anual mondial cu fotografii-eveniment din întreaga lume. Nu rataţi! (Matei Martin)
● Colecţia „Biblioteca Polirom“ goes exotic, ca să mă exprim astfel: o poveste de dragoste din Pakistan (Kartografie de Kamila Shamsie), o incursiune în Japonia celui de-al Doilea Război Mondial şi apoi în Malaezia postbelică (Grădina ceţurilor din amurg de Tan Twan Eng), două romane plasate în Coreea de Nord (Prinţesa Bari de Hwang Sok-yong şi Povestea lui Jun Do de Adam Johnson) sau istoria unor misionari creştini în comunităţile unor triburi africane (Rîul care ne desparte de Ngugi wa Thiong’o). Aveţi ce descoperi! (Marius Chivu)