Ziua Internaţională a Cărţii, Wovenhand, Noaptea Albă a Galeriilor

22 aprilie 2015   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

● Intelectualilor le-ar sta bine dacă ar mai merge şi pe la meciurile de rugby. Ar trebui să nu uităm că avem un campionat încă destul de interesant. De exemplu, sîmbătă, 25 aprilie, sînt meciuri şi pe stadionul Dinamo (între Dinamo şi Olimpia Bucureşti) şi în Ghencea (între Steaua şi Ştiinţa Baia Mare) şi la Cluj (între U Cluj şi Timişoara Saracens). E adevărat că în prima ligă nu sînt decît şase echipe (cele înşirate mai înainte), dar uneori joacă foarte frumos, iar fanii adevăraţi ştiu că nici nu se compară cu fotbalul. (Andrei Manolescu)  

(2015, Dan Fogelman) – un recital Al Pacino simpatic şi emoţionant, cu participarea veşnicilor fermecători Annette Bening şi Christopher Plummer, pe muzică de John Lennon. (Iaromira Popovici)  

● După ce se părea că biletele vîndute online la Festivalul „George Enescu“ din această toamnă s-au epuizat imediat ce au fost puse în circulaţie, poate chiar ciudat de repede, unii au descoperit recent că mai există bilete sau că au reapărut la vînzare. Necunoscute sînt căile acestor vînzări. Fenomenul e echivalat poate doar de oscilaţiile şi incertitudinile asociate preţurilor la biletele de avion. În orice caz, dacă n-aţi prins bilete pînă acum, mai încercaţi, că nu se ştie niciodată. (Andrei Manolescu)  

● Wovenhand, duminică, 26 aprilie, de la ora 21, în Silver Church – un concert ca o călătorie noaptea pe drumurile pustii ale Americii, cu o oprire la o biserică părăsită şi două sute de whiskey într-un bar de pe marginea prăpăstiei. (Luiza Vasiliu) 

● Joi, 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii, de la ora 17, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti poţi „împrumuta“ pentru 15-30 de minute un autor, un editor sau un ilustrator sau poţi „citi“ un librar sau un critic literar. Oamenii-carte aşteaptă să le cunoşti povestea! Iar de la ora 16, un atelier de creaţie pentru copii, la Tipografia Bibliotecii Naţionale, unde vor afla care sînt etapele de realizare ale unei cărţi. (Adina Popescu)

● Vineri, 24 aprilie, e Noaptea Albă a Galeriilor. Aveţi ocazia să vedeţi într-un parcurs nocturn (şi gratuit) toate atracţiile artelor vizuale contemporane. Programul şi harta evenimentelor se găsesc la

. (Matei Martin)  

● La proiecţia NexT de la Ciclop, o fată îi spunea prietenei sale: „Dacă acum e aşa de mişto, să vezi cum o să fie la Noaptea Galeriilor.“ Aşadar, vineri seară, pe 24 aprilie, are loc cea de-a noua ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor. Patruzeci de galerii şi treizeci şi patru de spaţii alternative îşi aşteaptă vizitatorii. Bucureştiul se transformă într-un oraş artistic şi insomniac. Programul şi harta le găsiţi pe site-ul evenimentului:

. (Ana Maria Sandu)  

● Un fragment absolut spectaculos din romanul

al aproape-necunoscutului la noi José Lezama Lima, în traducerea formidabilă a lui Radu Niciporuc, publicat în

nr. 509-510. Julio Cortázar era fascinat de acest roman, care stîrnise şi admiraţia lui Márquez şi a lui Llosa. Abia aştept să-l văd publicat integral de o editură de la noi. (Marius Chivu)

● În perioada 26-30 aprilie va avea loc la Bucureşti cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica. Filme, dezbateri şi evenimente speciale. Focusul de anul acesta are un subiect fierbinte: conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Vor fi proiectate scurtmetraje şi lungmetraje care vorbesc despre naşterea unei societăţi civile în Ucraina şi despre starea de fapt din această zonă. Programul complet îl găsiţi pe site-ul evenimentului:

. (Ana Maria Sandu)  

● Dacă nu aţi văzut pînă acum spectacolul, pe 23 aprilie, la Bulandra, Sala „Toma Caragiu“, de la ora 19,

, în regia lui Andrei Şerban. (Stela Giurgeanu)

Mai multe