„Vinul de altădată” - o antologie din lirica lui Ion Pillat

● Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi, înfiinţată în anul 1948 în cadrul actualei Universităţi „Al. Ioan Cuza“. Aflată în interiorul Palatului Universităţii din Iaşi, clădire ridicată în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, biblioteca are un patrimoniu de aproximativ un milion de documente de interes general sau de strictă specialitate. Construcţia, situată în cartierul Copou din Iaşi, în care astăzi funcţionează universităţile „Al. I. Cuza“ şi „Gheorghe Asachi“, a ajuns la forma actuală, prin extindere, la mijlocul anilor 1930. Atît biblioteca, cît și aula pot fi vizitate oricînd, accesul turiștilor fiind gratuit. „Eu pot să afirm fără lipsă de modestie că aula este cea mai frumoasă din România. Le-am văzut pe toate. Biblioteca, la fel, este de o frumuseţe extraordinară.“ – prof. univ. dr. Eugen Neculai Seghedin, prorector. (Ruxandra Mihăilă)

● Lansat acum cîteva săptămîni, Raportul pentru București – o inițiativă a Centrului de Informare al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România – este un document care, deși nu pare a fi o lectură facilă, oferă o perspectivă reală asupra problemelor urbanistice cu care se confruntă Capitala și e musai de răsfoit pentru a nu ignora problemele cu care ne confruntăm. Poate fi accesat și online, pe www.oar-bucuresti.ro (Stela Giurgeanu)

● Dacă ați citit dosarul despre Mircea Horia Simionescu al revistei, o să înțelegeți și mai bine de ce am plecat la drum cu volumul său, Trei oglinzi. Cred că s-ar fi amuzat să știe că cineva îl citește într-un aeroport. (Ana Maria Sandu)

● Am început să citesc cartea aceasta despre identitate într-o librărie şi n-am mai lăsat-o din mînă. M-am regăsit în ea: Porecla de Jhumpa Lahiri (Editura Nemira). (Cristina Ștefan)

● Clubul femeilor dezlănțuite (Book Club, Bill Holderman, 2018) – un film, de fapt, prost, dar cu o distribuție fermecătoare (Diane Keaton, Jane Fonda, Candice Bergen, Mary Steenburgen, Andy Garcia). Și cu meritul de a împinge limitele de vîrstă standard ale comediilor romantice spre 70 de ani. (Din păcate, cu prea multă și inutilă reclamă la 50 Shades of Grey.) (Iaromira Popovici)

● Nu ratați, la Bookfest, întîlnirea cu Iulian Ciocan și a sa Dama de cupă. Iulian Ciocan e un prozator mi-nu-nat care scrie puțin dar temeinic. Lansarea este vineri de la ora 17,30, la standul editurii Polirom. (Matei Martin)

● Firma, Urma, DayDay, Lucia şi alţi muzicieni români vă aşteaptă la festivalul Femei pe Mătăsari, în perioada 1-3 iunie, plus dezbateri despre cărţile Elenei Ferrante, o expoziţie cu fotografiile Ancăi Cernoschi şi multe altele. (Cristina Ştefan)

● „Toţi începem să dezvoltăm patologia Alzheimer la 40 de ani. Genetic, avem această predispoziţie. Nu se pune problema dacă vei face Alzheimer, ci cînd“, afirmă prof. de neuroştiinţă Rudolph Tanzi. În documentarul The Future of Work and Death, mai mulţi filozofi, medici şi jurnalişti îşi pun problema viitorului omenirii: va reuşi medicina să stopeze îmbătrînirea corpului uman, sau vom recurge la tehnologie pentru a trăi veşnic? Şi, în această lume din ce în ce mai automatizată, cum se va schimba piaţa muncii? (Cristina Ştefan)

● La „Baroque Books & Arts“, adevărat arbitru al eleganței cărților, apare o antologie din lirica lui Ion Pillat, intitulată Vinul de altădată. Cartea, garnisită cu ilustrațiile Mariei Pillat-Brateș, este o încîntare pentru cititorul care mai are gustul limbii poetice frumoase. Poeziile, culese de Monica Pillat și Dana Vasiliu din mai multe volume ale autorului, alcătuiesc o lume în care viziuni alexandrine demne de Kavafis capătă „carnea“ anotimpurilor de prin viile noastre. Nu ratați cartea – poate fi momentul de poezie al anului! (Sever Voinescu)

Mai multe