Sorin Preda, "Cui i-e frică de Virginia Woolf?"

14 aprilie 2011   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

● Sorin Preda, Moromeţii – ultimul capitol (Editura Academiei Române, 2010). Un excepţional montaj de interviuri – din Siliştea-Gumeşti pînă la Paris – cu cîţiva dintre cei care mai trăiesc azi cu amintirea lumii în care a crescut şi s-a dezvoltat talentul acelui Călăraşu T. Marin, la catalog, Marin Preda pentru istoria literaturii române. O lume dominată de întrebarea primordială dacă cel din faţă e deştept sau prost, deşi de atîtea ori acolo proştii erau ironizaţi ca „deştepţi“. O lume magică prin brutalitatea cu care îşi ascundea sentimentalismul. Cu un auz şi un ochi moromeţian, Sorin Preda ne dă o carte de o expresivitate romanescă uimitoare pînă la ultimul ei capitol, din care aflăm – lovitură de teatru! – că „siliştenii nu mai sînt de mult moromeţieni şi puţin le pasă de Marin Preda“. (Radu Cosaşu

● Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee  – un spectacol semnat de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, nominalizat la Premiile UNITER în 2009, pentru cel mai bun debut, şi premiat la Gala Absolvenţilor Casandra în 2007. Un must see, aşa că lăsaţi frica de-o parte şi mergeţi să-l vedeţi – din 18 aprilie la Sala „George Constantin“ a Teatrului Nottara, în cadrul programului „Nopţi la Nottara“. (Patricia Mihail)

Mai multe