Shalev, Cărtărescu, Preda

● După Viaţa amoroasă şi Soţ şi soţie, a apărut la Editura Polirom Thera, romanul din 2005 al scriitoarei israeliene, Zeruya Shalev. Nu le-am citit ca pe o trilogie, ci ca pe nişte poveşti de sine stătătoare, care vorbesc despre aceeaşi obsesie a cuplului. Nu subiectele sînt nemaivăzute. Cu adevărat spectaculoase în romanele Zeruyei Shalev sînt ritmul, sound-ul, felul în care ţîşneşte fraza. Acel amestec straniu de cruzime, senzorialitate, dezolare şi drăgălăşenie care te cucereşte de la prima pagină. (Ana Maria Sandu)

● Interviul acordat de Mircea Cărtărescu lui Nicolae Prelipceanu în Viaţa Românească, nr. 7-8/2010: „Traducerile sînt un mare prilej de confuzie pentru critică, pentru cititori şi chiar pentru unii autori. Mulţi cred că dacă eşti tradus în multe limbi, eşti şi cunoscut în lume în consecinţă. Dar mult mai mult contează cum eşti tradus, la ce edituri şi în ce spaţii culturale. «Tradus în n-şpe limbi» nu înseamnă încă nimic. Nu începi să exişti decît dacă, timp de decenii, ai cărţi publicate la mari edituri, care-au avut răsunet adevărat în marile reviste şi ziare şi care s-au vîndut peste medie. Restul e apă de ploaie.“ (Marius Chivu)

● Marin Preda, Viaţa ca o pradă (cu o prefaţă de Eugen Simion, Editura Curtea Veche, 2010). Pentru cei cîţiva care o ştim de mult, pentru cei mulţi care încă nu o ştiu – cartea cea mai bună a morometelui, a fiului lui Tudor Călăraşu, cel care ne-a lăsat vorba ce ar trebui pusă la intrarea oricărei străzi şi uliţe: „Bă, sînteţi deştepţi, dar vă mănîncă prostia!“. (Radu Cosaşu)