Muzeul de Artă Recentă, Astra Film Festival, Creierul. Povestea noastră, District40, Snooker
● De luni începe Open-ul Angliei la snooker. Unul dintre turneele importante ale sezonului snookeristic. Anul trecut, trofeul a fost cîștigat de nimeni altul decît Ronnie O’Sullivan care, anul acesta, trebuie să-și apere titlul, cum se spune. Numai și din acest motiv și e de urmărit ce se va întîmpla. Pe Eurosport, bineînțeles. (Andrei Manolescu)
● În Bucureşti s-a deschis Muzeul de Artă Recentă (bd. Primăverii nr. 15), o instituţie culturală privată, deschisă publicului larg. MARe debutează cu două expoziţii temporare şi colecţia permanentă. Pînă în 28 ianuarie 2019, puteţi vedea, în expoziţia „MEN“, o serie de fotografii de Jeff Wall, despre „solitudinea, depresia, istovirea, chiar nebunia și ridicolul“ care sufocă bărbații, după cum subliniază curatorul Erwin Kessler. Iar pînă la finalul lunii noiembrie va fi deschisă expoziția „Rai din Iad“, în care douăzeci de artiști români contemporani explorează dezbaterile din jurul reprezentării vizuale a spiritualității și fenomenului religios din România ultimelor cinci decenii. (Cristina Ştefan)
● „O geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene“ – așa se intitulează expoziția găzduită, pînă pe 28 octombrie, de Sala Foaier a Muzeului Țăranului Român. Colecția Mușat, reunind peste 500 de icoane pe sticlă transilvănene, de secol XVIII-XIX, aduce în atenția specialiștilor, dar și a iubitorilor artei în general, nume de meșteri iconari renumiți în tehnica pictării pe sticlă, dar și prin detaliul tematic iconografic de excepție. Ana Dumitran semnează un riguros întocmit catalog, de fapt un album de artă care reproduce fiecare din piesele expuse. Un eveniment cultural de excepție care dăinuie în afara timpului circumscris acestei minunate expoziții. (Ruxandra Mihăilă)
● Creierul. Povestea noastră de David Eagleman (traducere de Elena Ciocoiu, Humanitas), o splendidă sinteză, accesibilă şi revelatorie, a cunoştinţelor acumulate de omenire în ceea ce priveşte creierul, acest organ responsabil pentru mult mai multe lucruri (gen religia) decît am putea intui. Asta ca să înţelegem unde, cum şi de ce ni se întîmplă ce ni se întîmplă. (Marius Chivu)
● De luni, 15 octombrie, începe, la Sibiu, Astra Film Festival 2018, o ediție aniversară (cel mai bun festival de film documentar din România împlinește 25 de ani). Timp de șapte zile puteți vedea 129 de filme pe care nu aveți unde să le vedeți în altă parte – o selecție a celor mai noi documentare românești și internaționale, unele deja multipremiate, precum și producții interactive. Recomand cîteva titluri pe care le știu deja: Caniba, Hugo, Solving my Mother, Lost of Kids, a Monkey and a Castle, The Other Side of Everything. (Adina Popescu)
● Dacă vremea vă inspiră și aveți chef de o plimbare prin centrul Bucureștiului, intrați și la Cărturești Verona și luați revista District 40. A apărut recent numărul 3. E gratuită și spune povești despre cartierul Icoanei. (Ana Maria Sandu)