Miriam W., de Radu AFRIM, la Teatrul Odeon

Teatrul TOMA CARAGIU Ploiești prezintă spectacolul MIRIAM W. IT’S ALL GREEK TO ME de Savyon LIEBRECHT în regia lui Radu AFRIM miercuri, 19 mai, de la ora 19.00, la Teatrul ODEON din București.

Distribuția: Florentina Năstase, Oxana Moravec, Clara Flores, Ada Simionică, Andi Vasluianu, Ioan Coman și George Angelescu. Scenografia este realizată de Iuliana VÎLSAN.

O femeie se întoarce după douăzeci de ani la casa părintească, de unde plecase după moartea tatălui, cînd ea însăşi avea douăzeci de ani. Casa, nelocuită acum, urmează să fie vîndută. Întrebări nerezolvate ţin în suspensie viaţa imediată a femeii. Planurile temporale sunt juxtapuse: anii 1960 şi anii 1990, iar referinţa care uneşte aceste lumi este copilăria.

Prin două personaje feminine – surorile din piesă, supravieţuitoare ale lagărului de concentrare – se construiesc reacţii radical diferite născute din experienţa lor comună extremă. Un spectacol în egală măsură despre supravieţuirea prin reprimarea oricărei emoţii, a riscului de a fi vulnerabil, despre ignorarea totală și carpe diem.

Dramatizare după o proză proprie, piesa i-a adus autoarei Premiul „Dramaturgul anului” în 2005.
 

Mai multe