Maşina lumii, Led Zeppelin, Tuxedomoon

31 octombrie 2012   DILEMA VECHE VĂ RECOMANDĂ

● Maşina lumii de Carlos Drummond de Andrade (trad. din portugheză de Dinu Flămând, Editura Humanitas, 2012) – o antologie edificatoare din poezia celui mai important poet modernist brazilian, autorul acelui poem care a împărţit Brazilia „în două categorii mentale“: „În mijlocul drumului era o piatră / era o piatră în mijlocul drumului / era o piatră / în mijlocul drumului era o piatră“. (Simona Sora)

● Dacă sînteţi fani Led Zeppelin, atunci trebuie să mergeţi la cinema. La The Light Cinema, mai precis, pentru că pe 2, 3, 4, 8, 9, 11 noiembrie se proiectează Celebration Day, înregistrarea concertului de la Londra, din 2007 (intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare cerere de bilete din istoria muzicii), proaspăt lansat pe DVD şi în cinema-urile din toată lumea. Cred că e de neratat, mai ales pentru plăcerea de-a vedea nebunia de pe O2 pe ecran mare şi de-a dansa pe întuneric, în sala de cinema. (Luiza Vasiliu)

● Luni, 5 noiembrie, la Silver Church, cultissima trupă Tuxedomoon va concerta pentru prima dată în România într-un show care va fi înregistrat audiovideo pentru un film şi un CD live. Dacă ştiţi „No Tears (A Montage of Accelerated Memory)“, „In Heaven“, „(Special Treatment For The) Family Man“ sau The Ghost Sonata, veţi fi sigur acolo; celorlalţi le spun că Tuxedomoon au compus „In A Manner of Speaking“, ceea ce cîntă Nouvelle Vague e doar un amărît de cover. Jazz-punk-art-rock pentru cele mai nonconformiste urechi ce deschid cele mai avangardiste minţi! (Marius Chivu)

Mai multe