Lettre, Green Jazz Fest, Dictatorul, TIFF

● Lettre internationale, ediţia 2012, Corespondenţa Emil Cioran – Armel Guerne, de o cuceritoare vivacitate a sensibilităţilor (inclusiv cele literare) cu un moment sublim, cînd Ionesco îi recomandă lui Cioran, prin ’70, să nu scape filmul Andrei Rubliov, şi scepticul neîmblînzit, recunoscîndu-şi necalificarea în cele religioase, se declară emoţionat şi convins că „nu există speranţă decît în Europa de est“. Ce vremuri! (Radu Cosaşu) 

● Nimic mai potrivit după o zi plină de Bookfest (Franţa e invitată de onoare, nu-i rataţi pe Pivot, Houellebecq etc.) decît o seară în grădina de la Green Hours, la Green Jazz Fest (1-4 iunie), cel mai bun festival de jazz din Bucureşti. Vor fi acolo, printre alţii, Nils Petter Molvaer, Phronesis, Stian Westerhus, Contemporary Noise Sextet. Luaţi-vă la dvs. o pelerină de ploaie şi urechile dvs. cele mai muzicale, o să se lase cu seri memorabile. (Luiza Vasiliu) 

● Nu mă dezic nici de data aceasta de Sacha Baron Coen şi recomand noua lui comedie, Dictatorul, la fel de controversabilă, la fel de scandaloasă şi de ofensatoare pentru toată rasa umană, nu doar pentru arabi, evrei, negri, femei, copii etc. Oricum, dacă sînteţi feminişti, ecologişti, pacifişti, antirasişti, dacă militaţi pentru toleranţă şi ecumenism, pentru drepturile civile şi ale minorităţilor, dar convingerile vă sînt mai mari decît simţul umorului, nu mergeţi la acest film. E interzis fanaticilor! (Marius Chivu) 

● La Cluj începe TIFF-ul. Ne aşteaptă zece zile de filme şi de evenimente. Cinefili din toată ţara, îmbarcarea! (Ana Maria Sandu)

Mai multe