Lapte fierbinte, Jocul lui Gerald, RowmaniaFEST
● Dacă aveţi chef de un horror psihologic în aceste ultime nopţi de vară, căutaţi pe Netflix Jocul lui Gerald, un film făcut după romanul cu acelaşi titlu al binecunoscutului Stephen King, cu Carla Gugino în rolul principal. (Cristina Ştefan)
● Cartea scriitoarei Deborah Levy, Lapte fierbinte, apărută la Editura Litera (traducere de Adriana Bădescu), are ceva cuceritor de la primele pagini. O poveste de familie, două personaje feminine atașante. (Ana Maria Sandu)
● Dacă plănuiţi să petreceţi cîteva zile în zona Deltei, nu rataţi, la Tulcea, între 31 august – 2 septembrie, RowmaniaFEST – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vîsle. Anul acesta, festivalul va prezenta publicului tulcean Flotila Centenar, pe Faleza Dunării, iar manifestările încep de vineri dimineață, la Mila 23, cu plecarea ambarcațiunii Dobrogea, care va porni spre Tulcea, în amonte, cu un echipaj aflat sub comanda lui Ivan Patzaichin. Mai puteţi participa la conferinţe, concursuri de canotcă, seri de film, concerte. (Cristina Ştefan)
● La Humanitas, în splendidă ediție bilingvă, a apărut capodopera Sfîntului Augustin, Confesiuni. Într-o lume în care nu mai avem la ce să ne convertim (vorba lui Cioran), această carte, fundamentală pentru cultura lumii, este la fel de necesară ca aerul. Tradusă și adnotată de Eugen Munteanu, Confesiuni trebuie să există în orice bibliotecă, mică sau mare, a oricărui om care vrea să înțeleagă omenescul. (Sever Voinescu)
● US Open, al patrulea turneu de Mare Șlem al anului, e de urmărit chiar și fără Simona Halep, care a pierdut în primul tur. Tenisul e frumos și fără miza pe care o pune în joc prezența unui compatriot. Ba aș putea spune că de-abia atunci poți să privești spectacolul în toată splendoarea lui, detașat, fără parti-pris-uri și încrîncenări. Iar Simona o să mai aibă și alte ocazii (cîte or mai fi și alea). (Andrei Manolescu)
● Merii pătul din fundul grădinii, care-și celebrează propriul centenar (și peste), cu roadă / cum n-a mai fost altă. Cel puțin așa spun bătrînii sfătuitori din sat, ajunși și ei la venerabila vîrstă. Numele li se trage de la locul de depozitare, iar soiul e specific Ardealului, și dăinuie perfect pînă prin aprilie. Salută, omagial, cu crengile măturînd pămîntul, și sînt dovada de neînvins că despre bio nu se vorbea, dar se trăia acum o sută și mai bine de ani. (Ruxandra Mihăilă)
Foto: Editura Litera