Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice, Milioanele arlechinului, Mozart, Mioara și Viniciu Moroianu
● Cosmin Popa, Intelectualii lui Ceaușescu și Academia de Științe Sociale și Politice (1970-1989), o analiză minuțioasă despre mecanismele propagandei și cei care le-au inventat. Nu e o carte de istorie, e (aproape) un roman polițist. A apărut la Editura Litera. (Matei Martin)
● Doi clasici ai modernităţii literare care, în mod normal, n-ar avea nevoie de nici o recomandare, dar care, la fel de normal, nu vor fi niciodată recomandaţi suficient: Bohumil Hrabal, cu un nou roman tradus în seria lui de autor: Milioanele arlechinului; şi Primo Levi, cu romanul Cei aleşi şi cei damnaţi, ambele apărute la Editura ART. Un roman cu bătrîni pensionari şi un roman cu deţinuţi într-un lagăr de concentrare, două forme de singurătate şi disperare ale căror cruzimi au multe în comun. (Marius Chivu)
● „În anul 1270, cînd sînt menționate pentru prima dată – de Marco Polo, în celebrul său Jurnal de călătorie –, erau deja «cele mai bune și cele mai frumoase»“ – Dan-Sava Ionescu, iubitor și fin cunoscător al artei țeserii covoarelor. Expoziția organizată de reputatul profesor la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ reunește, sub titlul „Șapte secole de covor anatolian“, exemplare unicat care punctează discret tainele unui meșteșug, evidențiind totodată evoluția tapiseriei în cultura Europei. Expoziția rămîne deschisă pînă la sfîrșitul lunii. (Ruxandra Mihăilă)
● Duminică, 26 ianuarie, la ora șapte seara, la Ateneu concertează doi maeștri ai viorii și pianului – Mioara Moroianu și Viniciu Moroianu. În programul concertului sînt Sonata opus 4 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Sonata nr. 3 în Mi bemol de Ludwig van Beethoven, Elegia opus 35 de Carmen Petra-Basacopol și Sonata nr. 1 în Sol major de Johannes Brahms. Toți melomanii, și nu numai ei, ar trebui să vină la acest spectacol fiindcă merită din plin. (Andrei Manolescu)
● Compunea la 5 ani și cînta în fața capetelor încoronate. Pînă la moartea sa, la doar 35 de ani, Mozart ne-a dăruit peste 600 de lucrări (concerte, simfonii, opere, oratorii, cantate) și se spune că, pentru el, creația era un fel de „dictare“ de ordin divin: crea muzică așa cum respira. Concertul Orchestrei de Cameră Radio programat miercuri, 29 ianuarie, ora 19, îi este dedicat în întregime lui Mozart. Sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu-Galați, veți asculta la Sala Radio uvertura operei Ascanio in Alba, Concertul în Do major pentru oboi şi orchestră – solist: Ludovic Armin Cora și Simfonia nr. 35 – „Haffner“. (Anda Docea)
● Sensibilitate. Romantism. Poezie transformată în muzică. Iată cîteva dintre noțiunile asociate cu creația, dar și cu viața lui Chopin, marele compozitor și pianist de origine poloneză și franceză. Ultima zi a lunii ianuarie (vineri, 31 ianuarie, ora 19) aduce la Sala Radio muzica lui Chopin, de la a cărui naștere se împlinesc 210 ani. Veți asculta „Variaţiuni pe o temă de Rossini“ pentru flaut şi orchestră în interpretarea Orchestrei Naționale Radio și a cunoscutului flautist Ion Bogdan Ștefănescu, care are privilegiul de a cînta pe un flaut de aur de 18 k, realizat de compania japoneză Muramatsu. Evenimentul va fi dirijat de Tateo Nakajima, care a studiat la Conservatorul Regal din Toronto și la Conservatorul din Utrecht (Olanda). Programul serii cuprinde și Concertino în Re major pentru flaut şi orchestră de Cécile Chaminade, prima femeie compozitor distinsă cu Legiunea de Onoare a Franței, și Simfonia nr. 3 – „Renana“ de Schumann. (Anda Docea)
● În timp ce pe la noi s-au aprins orgoliile și a fost mare zarvă legată de Premiile Eminescu, în Franța, lumea literară e antrenată în scandalul legat de scriitorul Gabriel Matzneff. Cartea Consentement a Vanessei Springora a deschis un „dosar“ greu: pedofilie, literatură, moralitate. Un bun rezumat aici. (Ana Maria Sandu)