Hemingway și cu mine, Serotonină, Bucharest Jazz Festival, Fetiș

● Bucharest Jazz Festival revine între 1 și 7 iulie la București, cu șapte zile de festival, concerte live în Piața George Enescu și evenimente conexe la ArCuB. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ArCuB și aduce pe scena locală de jazz nume importante și interpreți ai tinerei generații din Statele Unite și Europa. Concertele Bucharest Jazz Festival de la scena mare sînt programate între 3 și 7 iulie, în Piața George Enescu de lîngă Ateneu. Printre artiștii invitați se numără trupa CALI Quartet, trompetistul Sebastian Burneci, Toma Dimitriu Quartet, Johnny Bica, Cvartetul Florin Niculescu, -Michael Acker, Andy Ava, Iulian Nicolau, Gianni Gagliardi, Alex Sipiagin, Camille Bertault și mulți alții. (Matei Pleșu) 

● Lacul Brazi – pe bună dreptate supranumit Lacul de smarald – și Coloanele de bazalt din Munții Perșani, în vecinătatea comunei Racoș, Brașov. Înconjurat de minunate pajiști acoperite cu galben de Sînziene, adevărate microrezervații naturale, site-ul geologic Racoș a fost declarat arie protejată în 2006. Culorile, relieful stîncos, „viața“ vulcanului stins, pe care o recompun straturile succesive de rocă ce au îmbrăcat forme multiple pe orizontală sau pe verticală, sînt tot atîtea argumente în plus pentru un traseu turistic extrem de pitoresc și, paradoxal, nu foarte frecventat. De aici, și liniștea de neînceput a locului… (Ruxandra Mihăilă) 

● Serotonină, romanul lui Michel Houellebecq (Editura Humanitas, traducere de Daniel Nicolescu, 2019), pentru un aer al timpului pe care îl simte ca nici un alt scriitor. Se poate citi oriunde: în gări, aeroporturi, plaje, cabane de munte, orașe aglomerate. Efectul e același: mergi cu personajul lui pînă la capăt. Și-l înțelegi. (Ana Maria Sandu) 

● L-am descoperit pe Horea Sibișteanu mai întîi în revista Iocan, apoi i-am citit volumul de debut, Fetiș (Editura Nemira, 2019), o culegere de povestiri redate, parcă, prin ochii unui voyeur atent. Majoritatea despre relații de cuplu, plasate în România sau Japonia, prozele din Fetiș sînt melancolice, sadice, satirice, cu finaluri neașteptate. (Cristina Ștefan) 

● Povestea relației dintre Ernest Hemingway și Martha Gelhorn tinde să devină o poveste mitică. Interesul general pentru viața personală a faimosului scriitor crește, pesemne, mai rapid decît interesul pentru literatura lui. În acest context, episodul celui de-al treilea mariaj al său, cu Martha Gelhorn, devine tot mai incitant pentru lumea de azi, căci este povestea dintre un bărbat puternic și celebru și o femeie care vrea să fie încă și mai și decît el. Recent, Editura Humanitas a publicat romanul Hemingway și cu mine, de Paula McLain, o revizitare interesantă și interesată a acestei povești. De vară! (Sever Voinescu)

Mai multe