Gardienii destinului, Radu Vancu, Saramago

● În ideea că nu e bine să vedem, totuşi, numai capodopere absolute, vă recomand filmul Gardienii destinului (The Adjustement Bureau în original), cu Emily Blunt şi Matt Damon care mai întîi se-ndrăgostesc şi apoi se caută. O poveste de dragoste gen Matrix meets Eternal Sunshine… sau cum ar fi arătat un love story politic scris de Borges, coregrafiat de Magritte şi regizat de Escher. (Marius Chivu) 

● „A fost una dintre marile şanse ale vieţii mele ca autorul lui Mopete (de fapt, Mopete însuşi) să mă accepte în preajma lui, aproape zi de zi, din ’97 pînă prin 2005; nu numai pentru că am ajuns aproape de un poet atît de puternic, ci şi pentru că (sau poate mai ales pentru că) am fost aproape de un om atît de bun. După cum am putut constata, Mopete fusese metanoizat de propria poezie. A fost primul exemplu care mi-a demonstrat sur le vif că poezia e individuaţie, că nu numai omul face poezia, ci şi poezia face omul.“ Un fragment din emoţionantul text al lui Radu Vancu despre Mircea Ivănescu, pe care-l puteţi citi în întregime aici: http://revistacultura.ro/blog/2011/03/mircea-ivanescu-implineste-astazi-80-de-ani-un-exercitiu-de-admiratie-semnat-de-radu-vancu/. (Ana Maria Sandu) 

● José Saramago, Caietul – Texte scrise pentru blog, septembrie 2008 – martie 2009. (traducere din portugheză şi note de Simona Popa, Editura Polirom, 2010) Mai avea un an de trăit, şi scriitorul, la 88 de ani, încă era „la zi“, încă în formă, încă în răspăr cu lumea, încă nervos, mînios, hotărît, în anticonformismul lui, ca să se aşeze la stînga Domnului, căci prea mulţi se plasează la dreapta Lui, dezechilibrînd paradisul. Nu mai cerea revoluţie, dar nici nu se temea că ar fi anacronic; putea să scrie în 2009: „Să se pronunţe cu voce tare cuvîntul Stînga.“ (Radu Cosaşu)